Cantecele de stea – un obicei crestinesc

Cantecele de stea – un obicei crestinesc

0 152

Colindatul este o manifestare artistica complexa din cultura noastra orala. Colindele, avand un substrat ceremonial incontestabil, par a fi fost practicate dintotdeauna.
De-a lungul timpului, acestea au capatat, diferite forme de prezentare, astfel ca mijloacele de expresie, tematica abordata fiind foarte diferite.
Una dintre caracteristicile fundamentale ale colindatului este faptul ca, indiferent de ipostazele sale tematice, colindele sunt o expresie a sacrului.
Invocarea de factura magica, urarea simbolica, facuta la finalul manifestarii sunt o dovada a acestei trasaturi a colindului.
Un grupa aparte de colinde sunt cele „de stea”, fiind obiceiuri legate de Craciun, Boboteaza si colindat, dimpreuna cu Viflaemul, Irozii si colindele cu subiect crestin.
Acestea au fost introduse oficial de biserica crestina, fiind interpretate de preoti si de cantorii lor. Ele au fost promovate in scoli, mai tariu, prin intermediul invatamantului religios.
In Romania, precum si in alte tari de rit crestin rasaritean, unde inchinarea magilor e sarbatorita deodata cu Craciunul, umblatul cu steaua are loc in seara de Craciun, pe cand in tarile de rituri apusene, unde inchinarea magilor e sarbatorita la Boboteaza, se umbla cu steaua in ajunul Bobotezei.
Acestea sunt colinde cu teme religioase care, in fapt, nu se deosebesc de cele laice, decat prin tematica abordata.
Cantecele de stea pun accentul pe morala crestina, personajele biblice sunt infatisate intr-o forma umanizata, limbajul folosit este ancorat in viata de zi cu zi a omului de rand, sunt forme de celebrare a nasterii.
Acesta este cel mai popular cantec de stea, fiind definitoriu pentru acest gen:
„Steaua sus rasare
Ca o taina mare
Steaua straluceste
Si lumii vesteste
Ca astazi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia
Magii cum zarira
Steaua si pornira
Mergand dupa raza
Pe Hristos sa-l vaza
Si daca pornira
Indata-L gasira
La Dansul intrara
Si se inchinara
Cu daruri gatite
Lui Hristos menite
Luand fiecare
Bucurie mare.”

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.