Caragiale despre romani! O Doamne !
„Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai aşa, altul, mai aminterea; dar, la urma urmelor, toţi sunt la fel. Zi-le oameni şi dă-le pace!
Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele.
Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pân-acuma dospit cumsecade.
E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată lasa comanda; încă nu ştie de cine să asculte, fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni…
Fript cu lapte, suflă şi-n brânză…
N-a ajuns să cumpănească bine ceea ce ar fi în stare să poată cu ceea ce i se pune împotrivă, şi astfel, încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi pe de-a-ntregul de ea – păcum e drept şi păcum are să şi fie odată…
În fine, nu are încă destulă îndrăzneală să-şi răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar, cu vremea, trebuie să vină şi asta;
Trebuie să vină şi înţelegerea fără de care nu poate fi o naţiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.”
(Op.v, 4, p. 496, fragment din Despre lume, artă şi neamul românesc, de I.L. Caragiale)
Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele.
Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pân-acuma dospit cumsecade.
E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată lasa comanda; încă nu ştie de cine să asculte, fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni…
Fript cu lapte, suflă şi-n brânză…
N-a ajuns să cumpănească bine ceea ce ar fi în stare să poată cu ceea ce i se pune împotrivă, şi astfel, încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi pe de-a-ntregul de ea – păcum e drept şi păcum are să şi fie odată…
În fine, nu are încă destulă îndrăzneală să-şi răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar, cu vremea, trebuie să vină şi asta;
Trebuie să vină şi înţelegerea fără de care nu poate fi o naţiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei.”
(Op.v, 4, p. 496, fragment din Despre lume, artă şi neamul românesc, de I.L. Caragiale)
Caragiale a încetat de mult să fie doar un „Molière” al românilor.
…A devenit emblemă naţională, „chipul diurn al fiinţei naţionale„, cel nocturn fiind, desigur, Eminescu, cu care dramaturgul a şi împărţit-o, de altfel, pe Veronica Micle, fapt ce a dus la ura crâncenă dintre cei doi…
„Cinicul” Caragiale, „lucidul” Caragiale, satiricul, omul fără nici un Dumnezeu a fost adulat, dar şi maxim discreditat. I s-a refuzat de două ori premiul Academiei, i s-au înscenat procese de plagiat, i s-a atacat opera, fiind considerat când „arhicanalie”, când „ultimul ocupant fanariot” al României…
Din cauza acestor întâmplări, cel care a scris comedia emblemă „ O scrisoare pierdută” (1884), dar şi drama „Năpasta„(1890), şi-a plănuit tenace „exilul voluntar” dinspre Regat către Apus… Dacă mai întâi a trecut pe la Braşov, Sibiu, Cluj, în final, I.L. Caragiale a ajuns la Berlin, unde, de altfel, s-a stabilit în anul 1905.Si unde a si murit…
„Cinicul” Caragiale, „lucidul” Caragiale, satiricul, omul fără nici un Dumnezeu a fost adulat, dar şi maxim discreditat. I s-a refuzat de două ori premiul Academiei, i s-au înscenat procese de plagiat, i s-a atacat opera, fiind considerat când „arhicanalie”, când „ultimul ocupant fanariot” al României…
Din cauza acestor întâmplări, cel care a scris comedia emblemă „ O scrisoare pierdută” (1884), dar şi drama „Năpasta„(1890), şi-a plănuit tenace „exilul voluntar” dinspre Regat către Apus… Dacă mai întâi a trecut pe la Braşov, Sibiu, Cluj, în final, I.L. Caragiale a ajuns la Berlin, unde, de altfel, s-a stabilit în anul 1905.Si unde a si murit…
