Care democrație!?
După ce în ultimii 4 ani au jucat în picioare Constituția și legile României (bine, ei fac asta de 34 de ani, dar în ultimii 4 a fost mai rău ca oricând), PSD și PNL, alături de trepădușii ăia de la USR (care au fost și ei la guvernare) vă spun acum că TREBUIE să-i votați pe ei (culmea!) ca să apărați DEMOCRAȚIA. Democrația, care înseamnă ad litteram „puterea poporului” – demos + kratos, voința celor mulți -, adică fix principiul pe care ei au micționat în ultimii ani, atât în pandemie, cât și ulterior.
Da, e adevărat că democrația merită a fi construită și protejată, la fel cum e adevărat că azi nu există pericol mai mare la adresa democrației decât PSD, PNL și USR, toate măsurile luate de aceste partide în ultimii ani servind drept dovadă irefutabilă a acestui lucru.
Diverși lideri politici ai așa-ziselor partide mainstream se întrec în cuvântări amfigurice unde se zbat să explice ascensiunea în sondaje a partidelor ce se declară anti-sistem, aruncând vina pe diverse rețele sociale, ba pe dezinformare, ba pe extremism (sanchi!), dar NICIODATĂ pe eșecurile lor.
În realitate, lucrurile sunt mult mai simple, atât de simple încât le-aș vorbi despre briciul lui Occam, dar unul ca Ciolacu ar fi capabil să mă întrebe dacă asta e vreo frizerie nouă deschisă pe lângă Guvern.
Sastisiți de incompetența și jemanfișismul guvernanților, indiferent că vorbim de PSD, PNL sau USR, mefienți, neputincioși în fața acestui festival al trădării intereselor României și românilor, cei mai mulți oameni fie privesc cu lehamite înspre orice mesaj propagandistic vine dinspre zona politică, fie caută speranța în mai bine în altceva, într-o alternativă (reală sau nu), căci s-au lămurit demult că PNL nu e alternativa la PSD, la fel cum USR nu e alternativă la nimic, ci catastrofă.
Pentru români, orice politician a devenit azi o figură patibulară, căci democrația reprezentativă nu poate funcționa dacă vulgul NU se simte reprezentat de clasa politică, nu simte că interesele sale reprezintă obiectul preocupării guvernanților și că voința sa (ca națiune) primează în fața altor directive.
Asta e situația în care ne aflăm azi, nu doar în România, ci în numeroase state din Europa, chiar și în SUA, Canada, însă, în România, după zeci de ani în care românii au fost „amăgiți atât de-adese”, trădați și sfidați, umiliți, batjocoriți de clasa politică, boala s-a acutizat, rana a devenit cangrenă.
O scurtă retrospectivă:
În anii de criză financiară, majoritatea populațiilor și-au dorit protecție în fața băncilor hulpave care …provocaseră criza, aveau nevoie de stabilitate, sprijin, măsuri sociale, pentru a nu ajunge în indigență. În schimb, coluziunea dintre politicieni și bancheri a dus la protejarea EXCLUSIVĂ a celor din urmă, cu prețul unor milioane de vieți distruse și drame de neimaginat și nesuportat (mai țineți minte tăierea salariilor și creșterea TVA?). În capitalism, bănci private au fost salvate de la faliment cu bani publici, în vreme ce oamenii au fost evacuați din case, și-au pierdut afacerile, economiile, uneori viețile. Pentru ajutorarea lor nu au fost bani.
În anii de pandemie, majoritatea și-a dorit să vadă că sistemul politic, sistemul de sănătate și sistemul educațional vor funcționa ca la carte în fața unei situații cu care omenirea s-a mai confruntat în trecut, ba chiar pentru ea s-au făcut numeroase exerciții/repetiții/predicții, deci nu ar fi trebuit să vină ca o surpriză-surpriză. În schimb, au văzut circ, li s-a oferit teroare – politică, mediatică -, cei mulți au fost înșelați, sechestrați, ostracizați la comandă, discriminați, mințiți cu nerușinare. Protestele au fost interzise (democratic, nu?), presa a fost cenzurată, dictatura a fost instaurată ca la carte. NU, nu pentru protecția noastră, ci a lor, pentru ca ei să dea tunuri în liniște și pace.
Apoi au venit conflictele! Ucraina, Gaza…
De zeci de ani plătim o armată de sinecuriști, întregul aparat birocratic din spatele unor instituții, ba OMS, ba CE, ba ONU, avem o mulțime de summituri unde liderii politici merg cu avioanele private, cu alai, cu ighemonicon, se tratează cu mâncăruri și băuturi alese pe banii noștri, dar, cumva, crizele tot îi iau pe toți prin surprindere, habar n-au cum să minimizeze daunele și nici pacea nu sunt capabili s-o mențină.
După anii duri ai pandemiei (sau pandaliei?), abrutizați de teroare și spaimă, decepționați, plângându-și morții și lingându-și rănile, cu sechele dobândite din cauza serurilor alea despre care li s-a repetat obsesiv că sunt „SIGURE, EFICIENTE, OBLIGATORII”, cei mulți și necăjiți ar fi vrut doar explicații, o brumă de liniște și o mână de ajutor pentru a se întoarce la lucru/studii sau a-și repune afacerile pe picioare, pentru a minimiza daunele din anii de restricții.
În schimb, li s-a oferit perspectiva unui conflict sângeros, chiar nuclear. Americanii au dat startul la noua cursă a înarmării și, folosindu-și fantoșele, birocrații de la Bruxelles, au diseminat și mai multă teroare pe plan mondial. Banii ce în mod normal ar fi trebuit alocați pentru a sprijini oamenii afectați de măsurile imbecile și inutile luate în pandemie de politicieni au fost pompați în conturile oligarhilor din industria de armament, organizați sub denumirea pompoasă de „Complex Militar-Industrial”. Și dă-i cu miliarde, apoi cu zeci de miliarde, apoi sute, pentru a produce și mai multe arme.
Tancuri și rachete, în loc de leacuri și bunăstare, asta comandă sau livrează azi politicienii! „De ce nu puneți banii la un loc pentru aflarea leacurilor bune?”, întreba cândva Adrian Păunescu în poemul Manifest pentru sănătatea Pământului. „Nu sunt bani pentru leacuri!”, ne urlă ei sfidător! Dar oamenii, majoritatea, poporul, pe oameni îi întreabă cineva CE VOR? Vor să continuăm această competiție a neputinței, a morții? Îi întreabă cineva dacă vor să poarte războaiele altora, dacă vor conflicte și arme, în loc de diplomație și prosperitate pentru cei mulți și oropsiți?
Revenind pe plan intern, bolnave de securism și infestate de securiști, partidele care au guvernat de la ultimul rând de alegeri încoace, PSD, PNL și USR, și-au dovedit în repetate rânduri impotența și cinismul, liderii lor comportându-se între granițe precum vătafii, dar precum o haită de făfălugi în afara lor. Pe cât de ticăloși și asupritori au fost cu poporul român, pe atât de slugarnici, de obedienți și ridicoli au fost în relația cu Înalta Poartă de la Washington (pardon, parteneru’ nostru strategic) și birocrații de la Bruxelles.
Din 2020 încoace, mai întâi PNL, apoi PNL și USR, au terorizat la propriu România, servind gafe pe bandă rulantă, măsuri totalitare și profund ilegale, încălcând drepturile și libertățile oamenilor, promovând legi pe cât de inutile, pe atât de lugubre, totul dovedindu-se, în final, în zadar. Nimic, nicio singură măsură din cele luate de PNL, apoi de guvernarea PNL-USR în pandemie, nu a combătut sau atenuat efectele virusului vedetă, din contră, astăzi putem oferi ca enunț apodictic faptul că deciziile acestor guverne au dus la creșterea numărului de decese, nu mai vorbim de dramele românilor sechestrați ilegal în starea de urgență, a afacerilor ajunse în faliment, a milioanelor de oameni discriminați și ostracizați, ori de gaura de MILIARDE de euro în buget.
Apoi, PSD-PNL și-au bătut joc, pe rând, de profesori, medici, polițiști, fermieri, elevi, studenți, pensionari, investitori – am uitat pe cineva? De toată România! Doar de SUA nu și-au bătut joc, că acolo sunt stăpânii lor, nu între granițe. Acolo, când au zis că dau, au dat, când au zis că iau, au luat. Au dat bani, banii noștri, nu ai lor, și au luat plăcuța suedeză, dar n-au luat-o ei, ci tot noi. Singurul lucru pentru care nu a crâcnit Partidul Comasat Român că n-ar fi bani a constat în comenzile de arme, peste 12 MILIARDE DE DOLARI doar anul trecut. În rest, s-au frăsuit într-una.
12 miliarde de dolari doar anul trecut! Și unii spun că nu investim suficient în (sanchi!) APĂRARE. Comandăm arme de miliarde de dolari în țara unde școlile cad la propriu pe copii și pacienții mor din cauza lipsei minimelor dotări necesare în spitale, dar ne apărăm cu submarinele de hamsiile din Marea Neagră, cu avioanele de muște, cu rachetele de ploaie și cu tancurile de găurile din covrigi. Nici de astea, că armele le plătim acum, dar vor fi livrate …cândva, dacă vor mai fi livrate, iar când vor ajunge vor fi bune de dus la muzee, căci tehnologia va fi demult învechită.
Iar acum, pentru ca orice culme a tupeului fantastic să fie marcată, EI vin să ne spună că ei reprezintă democrația, că partidele lor sunt DEMOCRATICE, că dacă îi votați pe EI apărați democrația, libertatea, prosperitatea?
Care democrație?
Democrația fără presă liberă?
Presa a fost cenzurată, majoritatea jurnaliștilor au TRĂDAT publicul în pandemie, luând bani de la Guvern pentru silenzio stampa, pentru a chestiona „SURSELE OFICIALE”. Apoi, televiziunile și site-urile de știri, îmbuibate cu bani de la buget via subvenției pentru partide, în loc de informații veridice și analize lucide, s-au apucat să livreze propaganda noului PCR, escamotează dezvăluirile despre impostura lui Ciolacu, incompetența lui Ciucă și mișculațiile lui Klaun. Democrația unde 90% din mass-media sunt presă militarizată – controlată de Sistem?
Democrația fără societate civilă, căci proteste în România nu se fac decât cu sprijinul Sistemului? Democrație fără alegeri libere, căci comasarea alegerilor și ingerințele SRI (Serviciul Român de Infractori) în politică, justiție, media și procesul electoral seamănă cu operațiunile staliniste de menținere la putere a liderului suprem și partidului său?
Asta e „democrația” pe care PSD și PNL vă cer v-o apărați votându-i pe ei!? S-o apărați de extremiști? Ce mostră mai mare de extremism poate exista decât extrema incompetență, ticăloșie, arghirofilie și trădare specifică celor 3 purceluși – Klaun, Marcelino Ciolacu și Ciuca – ce azi s-au aciuat în palate?
Am mai spus asta, însă, iată, o repet: e datoria oricărui om de bună credință să facă TOT ce depinde de el pentru ca acest odios sistem represiv, securist, servil, să piardă puterea anul acesta.
Personal, voi sprijini TOATE forțele politice care nu au fost niciodată la guvernare pentru a obține un scor cât mai mare la alegerile de anul acesta. Nu contează că vorbim de AUR și George Simion, Partidul Patrioților Români Răzvan Constantinescu, Mihai Lasca etc), Blocul Suveranist (Peia Ninel, Dan MV Chitic ș.a.m.d.), S.O.S (Iovanovici-Șoșoacă) sau cine o mai fi. ORICINE e mai bun decât cei care sunt astăzi.
Dacă ei vor dezamăgi, dacă unii dintre ei nu sunt alternative reale, ci forme de opoziție controlată, timpul va dovedi. Personal, consider că e o eroare faptul că azi, în loc să se lupte UNIȚI împotriva Sistemului represiv, se luptă între ei. Totuși, în final, asta e politica. Dar ei în niciun caz nu sunt nici răul cel mai mare, nici răul cel mai mic.
În alegerile de anul acesta, nu există răul cel mai mare și răul cel mai mic!
Răul cel mai mare l-am văzut din partea partidelor care au guvernat în ultimii 4 ani – in extenso în ultimii 34. Ce pun ei pe masă, dincolo de discursurile soporifice, e subminarea independenței, anularea libertăților, crize, intrarea în războaie, dictatura minorităților, acceptarea dictatului de la Washington, servilism abject în fața Înaltelor Porți. TOATE deciziile lor, fără vreo minimă excepție, dovedesc asta. Ăsta nu că e răul cel mai mare, ăsta e dezastrul absolut pentru viitorul României. Ori, dacă PSD, PNL și USR/PMP/FD (sunt tot aia) vor rămâne la guvernare după acest an, dacă vor avea scoruri mari, ăsta e viitorul.
În încheiere fac o prolepsă: unii vor spune „stai, domnule, că nu e așa, de zici de USR, că USR e partid anti-sistem!”. E pe dracu’. Anti-sistem când ești braț la braț cu oamenii lui Băsescu și Lucovid Orban, premierul care se abțiguia în sediul guvernului când românii aveau nevoie de țidulă pentru a părăsi domiciliul? Anti-Sistem după ce ai fost la guvernare și ai produs orori și erori care au produs, la rândul lor, alte orori și pagube (vă mai amintiți de Ghinea sau Vlad Voiculescu)? Trepădușii uSRIști n-au fost în stare să-și gestioneze fără țâfne puerile partidul balama, dar unii îi văd ca salvatori demni de a guverna țara. Vă mai amintiți de circul din lunile petrecute de ei la guvernare? Ricanez.
Cât despre PSDPNL (Partidul Comasat Român), ar fi o uriașă eroare să faceți o comparație cu USL-ul de pe vremuri. USL era o creație împotriva sistemului băsist, când Băsescu era SISTEMUL. Tot Sistemul! Azi, Sistemul reprezintă conjurația dintre PSD, PNL și USR, dintre Antena 3 CNN și Digi24, dintre politicienii mainstream și jurnaliștii cu epoleți, toți fiind uniți în jurul mărețului Serviciu Român de Infractori, care a fost demult predat la cheie partenerului nostru strategic.
Vreți să știți cu cine vă luptați?
Asta e hidra extremistă! Ăsta e adevăratul pericol la adresa democrației.
Azi, în România (de fapt în majoritatea statelor lumii) nu mai există democrație, ci iluzia democrației. Democrația nu trebuie APĂRARĂ, ci CONSTRUITĂ. Ori construcția ei nu poate începe cu partidele care au demantelat-o în trecut.
Partidul Comasat Român, când vă cere votul, în realitate vă cere să apărați SISTEMUL. Adică ei și stăpânii lor. Asta e democrația în viziunea lor: lumea în care elitele (cei mai norocoși) nu trebuie deranjate în vreme ce își exercită tirania asupra celor mulți și lipsiți de putere. Asta e democrația pe care cei trei purceluși (Klaun-Ciolacu-Ciucă) ne cer s-o apărăm? Atunci, să ne 3.14ȘĂM pe democrația lor!
Am certitudinea că n-a citit nimeni până aici, însă o scriu oricum: Felicitări pentru că ai lecturat până aici! O zi frumoasă, excelențelor!
PS:
Dacă totuși ați citit până aici, vă îndemn să și distribuiți! Hai să-i exasperăm și pe alții!
Autor: Dinu Popescu
Sursa: facebook.com