Caritasul moastelor
Libertatea de expresie, cucerita odata cu ciotul de democratie, permite turmei variante de exprimare in cele mai variate domenii ale existentei, intr-o societate debusolata de berbeci behaind despre ierburile grase dintr-o lume iluzorie, de televizor, cu trifoi in patru foi, asta daca turma ii urmeaza neconditionat, pe lungul drum spre visata pasune.
Istoria ne da o gramada de pilde prezentand asemenea berbeci politici, putini dintre acestia fiind cei care si-au chemat si turma sa pasca odata cu ei din iarba grasa a cate unui anotimp stingher de frumos, inainte ca ei insisi sa se imbuibe.
Iar zilele in care traim dovedesc, pe moment, lipsa unor conducatori adevarati prin toate domeniile.
In schimb, turma are libertate la behait atunci cand lipsurile fac oile sa se inghesuie inexplicabil una in alta, intetind zaduful zicalei: „Esti prost ca oaia la caldura”.
In acest context imi pare departe de menirea sa, straduinta Bisericii de a aduna sub aripa ei, in scopuri egoiste, cat mai multe oi, naiv de nevinovate prin exercitiul impus inclusiv de biserica spre aceasta stare. O Biserica mult prea lumeasca si prezentand un crestinism de taraba s-a pus sa concureze (aici las la o parte celelalte religii, si ele pornite intr-un drum asemanator) prin toate mijloacele lumescul politic, spre acumulari materiale.
Astfel, un mijloc de acumulari materiale, vanzand iluziile de dupa poarta, este si plimbarea moastelor unor personaje de legenda, moaste care au faptuit la vremea lor diferite lucruri folositoare si de aceea nu contest cinstirea si venerarea ramasitelor pamantesti ale acestora asa cum se cuvine a se proceda cu orice binefacator din trecut.
Dar de aici si pana la plimbarea unor racle cu ramasite incerte, ca pe un fel de Caritas cu castig doar pentru cativa, este cale lunga.
De ce pretind asta? Pentru ca, la fel ca la Caritas, FNI si alte asemenea, celor care cotizeaza li se permite sa atinga aceste resturi pamantesti, dupa ce s-a lansat zvonul unor avantaje materiale: sanatate, indreptarea situatiei materiale, castiguri in afaceri, bunastare, intr-un cuvant.
Si lumea se inghesuie la acest loto 6 din 49, fara sa stea mult pe ganduri in dorinta dobandirii unui avantaj fara munca, la fel ca la orice sistem piramidal. Disperarea egoismului de a intra in posesia imposibilului, ignorand stradania zilnica, duce la un fanatism ce ar trebui sa puna pe ganduri. Privirile participantilor o exprima iar depasirea oricaror limite in atingerea scopului o dovedesc.
Recent au fost aduse inca un rand de asemenea ramasite pamantesti, la Galati, reprezentand ce a mai ramas vizibil din sfantul Vasile cel Mare, traitor pe vremea imparatului Constantin cel Mare (promotor al Crestinismului).
Si lumea s-a inghesuit „ca la moaste”, putini tinand cont de „aproapele”. Inghesuiala cunoscuta in asemenea imprejurari, cu oameni pe care de cum ii vezi, in autobuz ii asezi pe locul tau, dar care acum dadeau din coate si gura ca ruigbistii, sub deviza ca nimic nu este mai presus de sacrificiul lor prin prezenta acolo, dar – ATENTIE – ca sa le fie lor si apropiatilor bine. Nimeni nu a spus ca atinge moastele pentru localitatea din care a venit, pentru judetul in care traiesc, pentru tara care ii adaposteste, nici macar pentru vreun vecin sau cunostinta, pentru binele aproapelui, aflat la mare necaz. Totul pentru ei si numai pentru ei.
Si atunci ce mai este sfant in toata actiunea transformata de Biserica intr-un spectacol de circ aducator de venituri in Dealul Mitropoliei?
Si nu seamana in atare imprejurari totul cu un Caritas de doi bani?
Dan Bota
