CARL JUNG SI EVREII (1)

Jung fiind zugrăvit ca având un cvasi-germanism semi-barbar.
„A respins naturalismul și a fost atras de simbolism și iraționalism. În politică a pus sub semnul întrebării DEMOCRAȚIA și a respins socialismul, preferând un elitism nietzschean… Jung a adoptat critica [a lui Eduard von Hartmann] asupra modernității [inclusiv a sa] preocupare cu privire la „iudaizarea” societății moderne. Pentru Jung, Freud a devenit reprezentantul unei viziuni atât de raționaliste, „dezamăgite” asupra lumii.”
În anii 1920 și 1930, susținătorii lui Freud și ai lui Jung s-au văzut din ce în ce mai mult ca oponenți într-o luptă pentru civilizație, așa cum a definit-o fiecare. Din cauza antimaterialismului său și a criticilor sale față de multe dintre teoriile mai perverse ale lui Freud, freudienii, dintre care majoritatea erau evrei, îl considerau pe Jung ca un antisemit și, în ultimul rând, „un vestitor al barbarii fasciste și naziste”.
Burston continuă în acest sens, susținând o „legătură semnificativă și tulburătoare între dinamica antisemitismului de-a lungul secolelor și psihologia și politica lui Carl Jung”.

Jung a îndrăznit să întoarcă privirea analitică asupra evreilor înșiși – psihanaliza
În timp ce întreaga psihanaliză părea orientată spre „o critică radicală a societății gentile[neevreie]”, precum și dezvoltarea unor teorii autoservitoare ale antisemitismului, Jung a dezvoltat o critică tăioasă a evreilor și a ceea ce el numea „evreiesc”, „anti-creștinism”, cu multe dintre observațiile sale care decurg din experiența directă cu mediul psihanalitic evreiesc.
Deci Jung i-a pus pe șarlatanii evrei „pe canapea”, la psihanaliză freudiană.
In 1934, intr-o scrisoare Jung explica: „Complexul evreiesc cu Hristos creează o atitudine generală oarecum isterizată… care mi-a devenit deosebit de clară în cursul actualelor atacuri anti-creștine asupra mea. Simplul fapt că vorbesc despre o diferență între psihologia evreiască și creștină este suficient pentru a permite oricui să-și exprime prejudecata că sunt un antisemit…”
După cum știți, Freud m-a acuzat anterior de antisemitism pentru că nu puteam suporta materialismul lui fără suflet. „Evreul solicită cu adevărat antisemitismul cu disponibilitatea lui de a parfuma antisemitismul peste tot. Nu văd de ce evreul, ca orice așa-zis creștin, este incapabil să presupună că este criticat personal atunci când cineva are o părere despre el. De ce trebuie să se presupună întotdeauna că cineva vrea să condamne poporul evreu?”
„Diferențele psihologice apar între toate națiunile și rasele și chiar între locuitorii din Zurich, Basel și Berna. (De unde altundeva ar veni altfel toate glumele bune?)
Există de fapt diferențe între familii și între indivizi. De aceea, atac orice psihologie de nivelare atunci când ridică o pretenție de valabilitate universală, ca de exemplu pe cea freudiană și pe cea adleriană…
Toate ramurile omenirii se unesc într-o singură tulpină — da, dar ce este o tulpină fără ramuri separate?
De ce această sensibilitate ridicolă când cineva îndrăznește să spună ceva despre diferența psihologică dintre evrei și creștini?
Orice copil știe că diferențele există.”
Jung a avertizat că „psihologiile lui Freud și Adler erau în mod specific evreiești și, prin urmare, nu erau legitime pentru arieni.”
„Evreul, care este un fel de nomad, nu și-a creat încă o formă culturală proprie și, din câte putem vedea, nu o va face niciodată, deoarece toate instinctele și talentele lui necesită o națiune mai mult sau mai puțin civilizată să acționeze ca gazdă pentru dezvoltarea lor.”
Jung credea că interpretarea victimei și utilizarea acuzațiilor de antisemitism împotriva criticilor lor erau pur și simplu părți ale strategiei evreiești – o acoperire utilă pentru acțiunea etnocentrică concertată în „țintirea crăpăturilor din armura adversarului lor”, „nu se poate critica un evreu individual fără ca acesta să devină imediat un atac antisemit”.
Înainte de ruptura lor, Freud l-a descris pe Jung ca pe o „personalitate puternică independentă, ca un teuton”.
După ce Jung a fost numit șef al Asociației Internaționale de Psihanalitică, un coleg de-al lui Freud a fost îngrijorat pentru că „luați ca o rasă”, Jung și colegii săi gentili[neevrei] erau „complet diferiți de noi vienezii”.
Noi “vienezii”?
E greu de presupus ca vienezii sunt toti circumcisi, este sufficient ca sunt puternic influentati de kultura gazdelor.

Carl Gustav Jung s-a născut la 26 iulie 1875 în Kesswil, în cantonul elvețian Thurgau, primul fiu supraviețuitor al lui Paul Achilles Jung (1842–1896) și Emilie Preiswerk (1848–1923).
Paul Jung, tatăl lui Carl, a fost fiul cel mai mic al renumitului profesor germano-elvețian de medicină la Basel, Karl Gustav Jung (1794–1864). Speranțele lui Paul de a obține o avere nu s-au materializat niciodată și nu a progresat dincolo de statutul de pastor rural sărac în Biserica Reformată Elvețiană.
Emilie Preiswerk, mama lui Carl, crescuse și ea într-o familie numeroasă, ale cărei rădăcini elvețiene aveau cinci secole în urmă. Emilie a fost cel mai mic copil al unui distins om bisericesc și academic din Basel, Samuel Preiswerk (1799–1871) și a celei de a doua soție a lui.
După trei ani de locuit în Laufen, Paul Jung a cerut un transfer. În 1879 a fost chemat la Kleinhüningen, lângă Basel, unde familia sa locuia într-o casă parohială al bisericii. Mutarea a adus-o pe Emilie Jung mai aproape de familia ei și i-a ridicat melancolia. Când Carl avea 9 ani, s-a născut sora lui Jung, Johanna Gertrud (1884–1935). Cunoscută în familie ca „Trudi”, a devenit secretara fratelui ei.
Munca lui Jung a fost influentă în domeniile psihiatriei, antropologiei, arheologiei, literaturii, filosofiei, psihologiei și studiilor religioase. A lucrat ca cercetător la spitalul de psihiatrie Burghölzli, din Zurich, sub conducerea lui Eugen Bleuler. Jung s-a impus ca o minte influentă, dezvoltând o prietenie cu Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, conducând o corespondență îndelungată, esențială pentru viziunea lor comună asupra psihologiei umane.
Jung este considerat pe scară largă drept unul dintre cei mai influenți psihologi din istorie.
Freud l-a văzut pe tânărul Jung nu numai ca moștenitorul pe care l-a căutat să-i ducă mai departe „noua sa știință” a psihanalizei, ci și ca un mijloc de a-și legitima propria lucrare: Freud și alți psihanalisti contemporani erau evrei care se confruntau cu antisemitismul în creștere în Europa, iar Jung era creștin.
Freud a asigurat numirea lui Jung ca președinte al Asociației Psihanalitice Internaționale, nou înființată a lui Freud.
Cercetările și viziunea personală a lui Jung, totuși, au făcut dificilă urmărirea doctrinei colegului său mai în vârstă și s-au despărțit. Această diviziune a fost dureroasă pentru Jung și a dus la stabilirea psihologiei analitice a lui Jung, ca un sistem cuprinzător separat de psihanaliza.
Savantul Yosef Hayim Yerushalmi credea că remarcile antisemite de mai târziu ale lui Jung ar putea fi un indiciu al schismei.
Printre conceptele centrale ale psihologiei analitice se numără individuația – procesul psihologic de-a lungul vieții de diferențiere a sinelui din elementele conștiente și inconștiente ale fiecărui individ.
Jung a considerat că este sarcina principală a dezvoltării umane. El a creat unele dintre cele mai cunoscute concepte psihologice, inclusiv sincronicitatea, fenomenele arhetipale, inconștientul colectiv, complexul psihologic și extraversia și introversia.
Jung a fost, de asemenea, un artist, meșter, constructor și scriitor prolific. Multe dintre lucrările sale nu au fost publicate decât după moartea sa, iar unele mai rămân incă nepublicate.
În 1903, Jung s-a căsătorit cu Emma Rauschenbach (1882-1955), cu șapte ani mai mică și fiica mai mare a unui industriaș bogat din estul Elveției, Johannes Rauschenbach-Schenck.
Rauschenbach a fost proprietarul, printre alte preocupări, al IWC Schaffhausen — International Watch Company, producător de ceasuri de lux. La moartea sa, în 1905, cele două fiice ale sale și soții lor au devenit proprietari ai afacerii.
Cumnatul lui Jung — Ernst Homberger — a devenit proprietarul principal, iar Jung a rămas acționari la o afacere înfloritoare care a asigurat securitatea financiară a familiei timp de decenii.
Emma Jung, a cărei educație fusese limitată, a demonstrat abilități și interes considerabile pentru cercetările soțului ei și s-a aruncat în studii și a acționat ca asistentă la Burghölzli. În cele din urmă, ea a devenit un psihanalist remarcat în sine. Căsătoria a durat până când Emma a murit în 1955.
Au avut cinci copii: Agathe Niehus, născută la 28 decembrie 1904, Gret Baumann, născută la 8 februarie 1906, Franz Jung-Merker, născut la 28 noiembrie 1908, Marianne Niehus, născută la 20 septembrie 1910, Helene Hoerni, născută la 18 martie 1914.

Jung și Freud(în foto) s-au influențat reciproc în anii de formare intelectuală ai vieții lui Jung. Jung devenise interesat de psihiatrie ca student citind Psychopathia Sexualis de Richard von Krafft-Ebing. În 1900, Jung și-a terminat diploma și a început să lucreze ca stagiar sub psihiatrul Eugen Bleuler la Spitalul Burghölzli.
Bleuler a fost cel care l-a introdus în scrierile lui Freud, cerându-i să scrie o recenzie la Interpretarea viselor (1899).
La începutul anilor 1900, psihologia ca știință era încă în fazele sale incipiente, dar Jung a devenit un susținător calificat al noii „psihanalize” a lui Freud. Freud avea nevoie de colaboratori și elevi pentru a-și valida și răspândi ideile.
Burghölzli era o clinică de psihiatrie renumită din Zurich, iar cercetările lui Jung îi câștigaseră deja recunoașterea internațională. Jung ia trimis lui Freud o copie a Studiilor sale din Asociația Internatională din 1906. În același an, a publicat Diagnostic Association Studies, o copie pe care i-a trimis-o mai târziu lui Freud.
Precedat de o corespondență plină de viață, Jung l-a întâlnit pe Freud pentru prima dată la Viena la 3 martie 1907. Jung și-a amintit discuția dintre el și Freud ca fiind interminabilă, neîncetată timp de 13 ore. Șase luni mai târziu, Freud, în vârstă de 50 de ani, a trimis lui Jung din Zurich o colecție cu cele mai recente eseuri publicate. Aceasta a marcat începutul unei intense corespondențe și colaborări care a durat șase ani.
În 1908, Jung a devenit editor al noului Anuar pentru Cercetare Psihanalitică și Psihopatologică.
În 1909, Jung a călătorit cu Freud și cu psihanalistul maghiar Sándor Ferenczi în Statele Unite; în septembrie, au participat la o conferință la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts.
Conferința de la Universitatea Clark a fost planificată de psihologul G. Stanley Hall și a inclus 27 de distinși psihiatri, neurologi și psihologi. Ea a reprezentat un moment decisiv în acceptarea psihanalizei în America de Nord.
Acest lucru a creat legături binevenite între Jung și americanii influenți. Jung s-a întors în Statele Unite anul următor pentru o scurtă vizită.
În 1910, Freud l-a propus pe Jung pentru funcția de președinte pe viață al Asociației Psihanalitice Internaționale nou format. Cu toate acestea, după obiecții puternice din partea colegilor săi vienezi, s-a convenit ca Jung să fie ales pentru un mandat de doi ani. Cicumcisii vienezi nu-l suportau pe elvetianul independent Jung.
În timp ce Jung a lucrat la “Psihologia inconștientului”: un studiu al transformărilor și simbolismelor libidoului, tensiunile s-au manifestat între el și Freud din cauza diferitelor dezacorduri, inclusiv cele referitoare la natura libidoului.
Jung a subliniat importanța dezvoltării sexuale și s-a concentrat asupra inconștientului colectiv: partea inconștientului care conține amintiri și idei despre care Jung credea că au fost moștenite de la strămoși. Deși credea că libidoul este o sursă importantă pentru creșterea personală, spre deosebire de Freud, Jung nu credea că libidoul singur este responsabil pentru formarea personalității de bază.
În 1912 Jung a călătorit din nou în SUA și a susținut prelegeri de la Universitatea Fordham, o serie de șase săptămâni, care au fost publicate mai târziu în acel an sub numele de “Psihologia inconștientului”, republicată ulterior ca “Simboluri ale transformării”.
Deși conțin observații cu privire la viziunea disidentă a lui Jung asupra libidoului, ele reprezintă în mare măsură un „Jung psihanalitic” și nu teoria psihologiei analitice, pentru care a devenit celebru în deceniile următoare. Cu toate acestea, publicarea lor a fost cea care, a declarat Jung, „m-a costat prietenia mea cu Freud”.
Un alt dezacord cu Freud a rezultat din conceptele lor diferite despre inconștient. Jung a văzut teoria lui Freud despre inconștient ca fiind incompletă și inutil de negativă și inelastică. Potrivit lui Jung, Freud a conceput inconștientul doar ca un depozit de emoții și dorințe reprimate.
Observațiile lui Jung se suprapun într-o anumită măsură cu modelul lui Freud al inconștientului, ceea ce Jung a numit „inconștientul personal”, dar ipoteza lui este mai mult despre un proces decât despre un model static și a propus și existența unei a doua forme globale a inconștientului dincolo, personalul, pe care l-a numit psihoid – un termen împrumutat de la filosoful și embriologul neovitalist Hans Driesch (1867–1941) – dar cu un sens oarecum modificat.
Inconștientul colectiv nu este atât o „locație geografică”, ci o deducție din presupusa omniprezență a arhetipurilor în spațiu și timp.
În noiembrie 1912, Jung și Freud s-au întâlnit la München pentru o întâlnire între colegi de seamă pentru a discuta reviste psihanalitice. La o discuție despre un nou eseu psihanalitic despre Amenhotep IV[1], Jung și-a exprimat părerile cu privire la modul în care acesta este legat de conflictele reale din mișcarea psihanalitică. În timp ce Jung vorbea, Freud a leșinat brusc și Jung l-a dus pe o canapea.
Jung și Freud s-au întâlnit personal pentru ultima oară în septembrie 1913 pentru cel de-al patrulea Congres internațional psihanalitic de la München. Jung a ținut o conferință despre tipurile psihologice, tipul introvertit și extravertit în psihologia analitică.
În 1913, la vârsta de 38 de ani, Jung a experimentat o „confruntare cu inconștientul” oribilă. A văzut viziuni și a auzit voci. Se îngrijora uneori că este „amenințat de o psihoză” sau că „făcea o schizofrenie”. A decis că este o experiență valoroasă și, în privat, a indus halucinații sau, în cuvintele sale, un proces de „imaginație activă”. El a consemnat tot ceea ce a experimentat în jurnalele mici, la care Jung s-a referit la singular drept “Cartea sa neagră”, considerând-o un „un singur întreg integral”.
Materialul scris de Jung a fost supus mai multor editări, scrise de mână și dactilografiate, inclusiv un alt „al doilea strat” de text, interpretările sale psihologice continue în timpul procesului de editare.
În jurul anului 1915, Jung a comandat un caiet mare legat de piele roșie și a început să-și transcrie notele, împreună cu pictura, lucrând la ea intermitent timp de șaisprezece ani.
Jung nu a lăsat instrucțiuni postume despre dispoziția finală a ceea ce a numit “Liber Novus” sau “Cartea Roșie”.
Sonu Shamdasani, un istoric al psihologiei din Londra, a încercat timp de trei ani să-i convingă pe moștenitorii rezistenți ai lui Jung să o publice.
Ulrich Hoerni, nepotul lui Jung care administrează arhivele Jung, a decis să o publice atunci când fondurile suplimentare necesare au fost strânse prin intermediul Fundației Philemon. Până în septembrie 2008, mai puțin de două duzini de oameni o văzuseră vreodată.
În 2007, doi tehnicieni pentru DigitalFusion, care lucrează cu editorii din New York, W. W. Norton & Company, au scanat manuscrisul cu un scaner de 10.200 de pixeli. A fost publicată la 7 octombrie 2009, în germană, cu o „traducere separată în engleză, împreună cu introducerea lui Shamdasani și notele de subsol” la finalul cărții. Potrivit lui Sara Corbett, revizuind textul pentru The New York Times.
„Cartea este bombastică, baroc și ca multe altele despre Carl Jung, o ciudățenie voită, sincronizată cu o realitate antediluviană și mistică.” Concluzie iudaică.
Muzeul de Artă Rubin din New York a expus în perioada 7 octombrie 2009 până în 15 februarie 2010 folio-ul din piele al lui Jung “Red Book”, precum și unele dintre jurnalele sale originale „Black Book”.
Potrivit acestora, „În perioada în care a lucrat la această carte, Jung și-a dezvoltat principalele teorii despre arhetipuri, inconștient colectiv și procesul de individuare”.
Două treimi din pagini poartă luminile și ilustrațiile lui Jung pentru text.
– va urma –

Autor Constantin D. (Atlanta, SUA)
Sursa: ioncoja.ro

NOTA
Carl Gustav Jung (1875-1961) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice. A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. (cf. Wikipedia)

Share on Facebook

Tweet

Follow us