Carpatair vrea de luni sa zboare!

Carpatair vrea de luni sa zboare!

0 132

„La aceasta ora, in baza prognozei emise de Eurocontrol (Agentia europeana de control al aviatiei, n.r.) pentru dimineata zilei de luni, (…)Carpatair se asteapta sa opereze 90% din zborurile programate pentru luni, din sau catre destinatii din Romania, Republica Moldova, Ucraina, Grecia si Italia.
Carpatair pregateste operarea pentru majoritatea zborurilor programate pentru aceasta zi din/spre Romania (Bucuresti, Craiova, Bacau, Iasi, Cluj, Suceava), Moldova (Chisinau), Ucraina (Lviv, Odessa, Cernauti) , Grecia (Atena) si Italia – Ancona, Bari, Florenta, Milano, Roma, Venetia, Verona”, se arata intr-un comunicat al companiei.
Dintre destinatiile de Germania, exista sanse de operare pentru zborul de Munchen, aeroporturile Dusseldorf si Stuttgart ramanand inca in spatiul aerian afectat, conform Carpatair.
„Odata cu reluarea operatiunilor, Carpatair va prelua la capacitate maxima si pasagerii cu rezervari pentru zborurile anulate din 17 si 18 aprilie. Pasagerii sunt rugati saa contacteze Carpatair Call Center pentru a-si confirma rezervarile”, se mai arata in comunicat.
Carpatair a anulat vineri si sambata 26 de zboruri, peste 1.500 de pasageri fiind afectati.
Un nor de cenusa provocat de eruptia unui vulcan in Islanda perturba traficul aerian in Europa, determinand inchiderea spatiilor aeriene din mai multe state.
Traficul aerian pe intreg teritoriul Romaniei este inchis, de sambata, ora 18:00, pana cel putin luni la ora 12.00.
Aproape 100 de curse aeriene din si spre Romania au fost anulate vineri, iar sambata 270. Pentru duminica si luni, doua companii – Tarom si Blue Air – au anulat 70, respectiv peste 30 de zboruri.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.