Home Homo Ecologicus „Cartea cu prieteni. Solidarități intelectuale interetnice în Transilvania secolului al XVII-lea”
„Cartea cu prieteni. Solidarități intelectuale interetnice în Transilvania secolului al XVII-lea”
Cu siguranță că schimbările din conștiința literară românească de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, din Transilvania, datorate Școlii Ardelene, nu ar fi fost atât de profunde fără ca mult mai complicatul secol al XVII-lea, încheiat cu izgonirea turcilor din Europa, să nu fi pregătit anterior modificări remarcabile, atât la nivelul conștiinței istorice, cât și a celei sociale și, mai ales, a înțelegerii rolului jucat de oamenii de litere în mișcarea de idei a vremii. De asemenea, pentru a urmări și mai bine aceste evoluții și schimbări de sensibilitate, nu trebuie pierdut din vedere rolul important pe care învățații din secolul al XVII-lea, un Gabriel Ivul (1619-1678) sau Mihail Halici-fiul (1643-1712), orginari din Banat, l-au jucat în acest context al afirmării valorii individuale, în raport cu societatea. De aceea, preocupările istoricilor care vin să contureze epoca și oamenii săi sunt binevenite și foarte necesare.
Rafinat și de erudiția istoricului, demersul profesorului Doru Radosav, acela de a restitui culturii române figura lui Mihail Halici-fiul prin volumul recent Cartea cu prieteni. Solidarități intelectuale interetnice în Transilvania secolului al XVIIlea (Presa Universitară Clujeană, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2016) se înscrie, ca interpretare, printre realizările mai noi, care, depășind constrângerile exercitate de ideologia din trecut, conferă cercetării academice un caracter și stil nou, proaspăt.
Rafinat și de erudiția istoricului, demersul profesorului Doru Radosav, acela de a restitui culturii române figura lui Mihail Halici-fiul prin volumul recent Cartea cu prieteni. Solidarități intelectuale interetnice în Transilvania secolului al XVIIlea (Presa Universitară Clujeană, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2016) se înscrie, ca interpretare, printre realizările mai noi, care, depășind constrângerile exercitate de ideologia din trecut, conferă cercetării academice un caracter și stil nou, proaspăt.
Scrisă într-un stil vioi, alert, Cartea cu prieteni, reconstituie printr-un demers interdisciplinar, ce combină inteligent istoria factuală cu istoria mentalităților, analiza filologiei clasice cu arta mai subtilă a retoricii, sensibilitatea unei întregi epoci și, servindu-se cu rafinament de toate sursele documentare avute la dispoziție, recompune destinul exemplar al lui Mihail Halici-fiul, etalându-l pe cel puțin trei nivele de interpretare.
Primul nivel al interpretării urmează linia orizontului intelectual al vremii, înscriindu-l pe Halici-fiul în cultura unei epoci ce făcea trecerea dinspre umanism spre baroc și în care opțiunea confesională joacă, implicit, un rol aparte. În cel de-al doilea nivel de interpretare, Mihail Halici este integrat în ceea ce Antichitatea numea „republica literelor” într-o societas eruditorum, în care consacrarea socială se datorează și rolului educației, idee ce prefigurează, de altfel, epoca premodernă, iluminismul, prin care barierele sociale, lingvistice sau confesionale pot fi depășite sau eludate prin valoarea intelectuală. După cum îl prezintă și în volumul său anterior Cultură și umanism în Banat. Secolul XVII, Mihail Halicifiul face parte din ceea ce Doru Radosav numea, aici, generația creatorilor, situând-o în continuarea celei anterioare, a traducătorilor, în care îl regăsim și pe Halici-tatăl, alături de Gheorghe Buitul, Ștefan Fogarași sau Francisc Fogarași. Mihail Halici-fiul, format în spiritul școlii calvine din Transilvania, va cunoaște o ascensiune intelectuală remarcabilă. Astfel, după școala primară din Caransebeșul natal urmează Colegiul academic din Aiud, devenind, apoi, din 1679, student înmatriculat la Facultatea de Drept a Universității din Leyden (Olanda).
În universul intelectual și în ambianța universității de aici, Michael Halicius Valachus (după cum apare înregistrat în matricolă) se va forma în spiritul raționalist al vremii, desăvârșindu-și educația, atât prin lecturi proprii timpului său, cât și prin dialogurile și schimburile de idei cu colegii săi de generație. În Liber amicorum îi regăsim pe cei mai interesanți reprezentanți ai vremii, printre amicii lui Halici numărându-se Francisc Pápai Páriz, Valentin Franck von Franckenstein, Petrus Bayer și mulți alții, ale căror legături cu valahul Halici sunt erudit reconstituite de către profesorul Doru Radosav. La cel de-al treilea nivel de interpretare, istoricul încearcă să reconstituie, pornind de la documentele cunoscute, dar și mai noi, inedite, orizontul de lecturi al lui Halici și, analizând listele de inventar ale bibliotecii personale a eruditului transilvănean, ne ajută să înțelegem mai bine influențele literare ale poetului Halici. Comparând biblioteca personală a acestuia cu fondurile altor biblioteci publice din Transilvania (principele Mihail Apafi, principesa Ana Bornemissza etc.), fie și numai la nivel statistic, profesorul Doru Radosav ajunge la concluzia că cea a lui Halici este de departe cea mai importantă, atât ca număr de volume, cât și ca valoare.
Identificând cele două elemente care vor contura în chip desăvârșit portretul de reprezentant al republicii literelor al lui Halici-fiul, respectiv cărțile și prietenii, profesorul Doru Radosav arată că, prin lectură și educație, se putea accede la o comunitate de spirite și de idei, iar ideea de sodalitas litteraria s-a constituit ca un adevărat ideal cultural al secolului al XVII-lea. Colecția de ode ale lui Halici-fiul are, de altfel, nu numai o semnificație retorică, înscriindu-se în rândul celor mai cunoscute toposuri culturale antice, ci, după cum o arată demersul profesorului clujean, impune un profil intelectual remarcabil în care formația clasică, căreia i se adaugă cunoașterea orizontului de idei al epocii, fac din valahul Halici-fiul un reprezentant de valoare al timpului său.
Ceea ce se remarcă în lucrarea profesorului Doru Radosav este faptul că analiza operelor lui Halici nu se limitează la inventarierea tematică sau la o simplă descriere a împrejurărilor scrierii unei anumite ode, ci, rafinată și de judecata istoricului, exegeza subtilă a operei poetului reconstituie imaginea unei epoci în care pot fi deja identificați germenii unei culturi aflate la începuturile sale și pe care numai vitregia istorică i-a împiedicat să se dezvolte armonios și plenar, asemeni culturilor celorlalte confesiuni din Transilvania. Cu toate acestea, sămânța de cultură presărată de Halici în ținutul natal va germina, înflorind un secol mai târziu și se va constitui în proiectul cultural și național al Școlii Ardelene. De aceea, pentru a înțelege și mai bine rostul și ideile acestei mari mișcări culturale de emancipare românească din Transilvania, demersuri precum cel al profesorului Doru Radosav, de restituire a celor dintâi lucrări de erudiție filosofică și literară, este cu atât mai important. Folosinduse de sursele documentare și de erudiția istorică într-o manieră elegantă, absorbindu-le într-un demers argumentativ plin de suplețe și precizie, volumul Cartea cu prieteni se citește cu plăcere, cu ușurință, asemeni unui bildungsroman, un roman al uceniciei și formării intelectuale ale unui transilvănean, un cetățean cu drepturi depline al republicii literelor.
Primul nivel al interpretării urmează linia orizontului intelectual al vremii, înscriindu-l pe Halici-fiul în cultura unei epoci ce făcea trecerea dinspre umanism spre baroc și în care opțiunea confesională joacă, implicit, un rol aparte. În cel de-al doilea nivel de interpretare, Mihail Halici este integrat în ceea ce Antichitatea numea „republica literelor” într-o societas eruditorum, în care consacrarea socială se datorează și rolului educației, idee ce prefigurează, de altfel, epoca premodernă, iluminismul, prin care barierele sociale, lingvistice sau confesionale pot fi depășite sau eludate prin valoarea intelectuală. După cum îl prezintă și în volumul său anterior Cultură și umanism în Banat. Secolul XVII, Mihail Halicifiul face parte din ceea ce Doru Radosav numea, aici, generația creatorilor, situând-o în continuarea celei anterioare, a traducătorilor, în care îl regăsim și pe Halici-tatăl, alături de Gheorghe Buitul, Ștefan Fogarași sau Francisc Fogarași. Mihail Halici-fiul, format în spiritul școlii calvine din Transilvania, va cunoaște o ascensiune intelectuală remarcabilă. Astfel, după școala primară din Caransebeșul natal urmează Colegiul academic din Aiud, devenind, apoi, din 1679, student înmatriculat la Facultatea de Drept a Universității din Leyden (Olanda).
În universul intelectual și în ambianța universității de aici, Michael Halicius Valachus (după cum apare înregistrat în matricolă) se va forma în spiritul raționalist al vremii, desăvârșindu-și educația, atât prin lecturi proprii timpului său, cât și prin dialogurile și schimburile de idei cu colegii săi de generație. În Liber amicorum îi regăsim pe cei mai interesanți reprezentanți ai vremii, printre amicii lui Halici numărându-se Francisc Pápai Páriz, Valentin Franck von Franckenstein, Petrus Bayer și mulți alții, ale căror legături cu valahul Halici sunt erudit reconstituite de către profesorul Doru Radosav. La cel de-al treilea nivel de interpretare, istoricul încearcă să reconstituie, pornind de la documentele cunoscute, dar și mai noi, inedite, orizontul de lecturi al lui Halici și, analizând listele de inventar ale bibliotecii personale a eruditului transilvănean, ne ajută să înțelegem mai bine influențele literare ale poetului Halici. Comparând biblioteca personală a acestuia cu fondurile altor biblioteci publice din Transilvania (principele Mihail Apafi, principesa Ana Bornemissza etc.), fie și numai la nivel statistic, profesorul Doru Radosav ajunge la concluzia că cea a lui Halici este de departe cea mai importantă, atât ca număr de volume, cât și ca valoare.
Identificând cele două elemente care vor contura în chip desăvârșit portretul de reprezentant al republicii literelor al lui Halici-fiul, respectiv cărțile și prietenii, profesorul Doru Radosav arată că, prin lectură și educație, se putea accede la o comunitate de spirite și de idei, iar ideea de sodalitas litteraria s-a constituit ca un adevărat ideal cultural al secolului al XVII-lea. Colecția de ode ale lui Halici-fiul are, de altfel, nu numai o semnificație retorică, înscriindu-se în rândul celor mai cunoscute toposuri culturale antice, ci, după cum o arată demersul profesorului clujean, impune un profil intelectual remarcabil în care formația clasică, căreia i se adaugă cunoașterea orizontului de idei al epocii, fac din valahul Halici-fiul un reprezentant de valoare al timpului său.
Ceea ce se remarcă în lucrarea profesorului Doru Radosav este faptul că analiza operelor lui Halici nu se limitează la inventarierea tematică sau la o simplă descriere a împrejurărilor scrierii unei anumite ode, ci, rafinată și de judecata istoricului, exegeza subtilă a operei poetului reconstituie imaginea unei epoci în care pot fi deja identificați germenii unei culturi aflate la începuturile sale și pe care numai vitregia istorică i-a împiedicat să se dezvolte armonios și plenar, asemeni culturilor celorlalte confesiuni din Transilvania. Cu toate acestea, sămânța de cultură presărată de Halici în ținutul natal va germina, înflorind un secol mai târziu și se va constitui în proiectul cultural și național al Școlii Ardelene. De aceea, pentru a înțelege și mai bine rostul și ideile acestei mari mișcări culturale de emancipare românească din Transilvania, demersuri precum cel al profesorului Doru Radosav, de restituire a celor dintâi lucrări de erudiție filosofică și literară, este cu atât mai important. Folosinduse de sursele documentare și de erudiția istorică într-o manieră elegantă, absorbindu-le într-un demers argumentativ plin de suplețe și precizie, volumul Cartea cu prieteni se citește cu plăcere, cu ușurință, asemeni unui bildungsroman, un roman al uceniciei și formării intelectuale ale unui transilvănean, un cetățean cu drepturi depline al republicii literelor.
N.B.
„Cartea cu prieteni. Solidarități intelectuale interetnice în Transilvania secolului al XVII-lea”, (2016, 403 p), autor prof. Doru Radosav, a aparut cu sprijinul Centrul de Studii Transilvane (Cluj-Napoca).
Recenzia, aparuta in „Romania literara” nr. 30/31 din 2017, apartine Doamnei Florina Ilis.
