Casco verde pentru masinile nepoluante

Casco verde pentru masinile nepoluante

0 256

Isteria verde a cuprins intreaga piata economico-sociala din lume, cetateanul, locuitor umil al planetei Pamant, care se afla intr-o stare critica de „sanatate”, este bombardat din toate partile si prin toate metodele incercandu-se sensibilizarea si responsabilizarea sa „ecologica”. Daca piata produselor eco a patruns puternic pe piata economica mondiala a consmatorului, se pare ca si serviciile urmeaza acelasi trend.
O companie de asigurari a lansat polita casco verde – o varianta a casco Europa – dedicata intregii game de automobile ecologice, echipate cu motoare hibride, electrice sau pe baza de combustibili alternativi.
Pentru aceleasi categorii de riscuri, polita casco verde are un tarif cu aproximativ 15% mai mic, fata de versiunea standard a casco Europa, destinata automobilelor obisnuite.
Reprezentantii Asito Kapital admit ca in prezent piata masinilor nepoluante este inca intr-o faza incipienta, dar considera ca ea trebuie incurajata prin oferte de acest gen sau alte actiuni similare, dupa cum informeaza Jurnalul National.
“Aceasta oferta mai avantajoasa pentru masinile nepoluante reprezinta, inainte de toate, un mesaj de incurajare adresat celor care au o atitudine responsabila fata de mediul inconjurator si achizitioneaza astfel de automobile. Pe termen mediu anticipam o dezvoltare mai importanta a acestui segment, iar noi vrem sa fim aici de la inceput”, a declarat Marcel Pirciog, directorul general al firmei.
Comparativ cu celelalte produse similare de pe piata, varianta standard a politei casco Europa oferita de firma, inclusiv pentru masinile nepoluante, se distinge prin trei elemente suplimentare de acoperire a riscurilor: asistenta tehnica rutiera ce presupune servicii integrate de interventie si tractare in caz de imobilizare a autovehiculului; extinderea acoperirii teritoriale in toate statele Uniunii Europene, dar si in Turcia, Republica Moldova, Macedonia, Croatia si Ucraina; acoperirea riscului de vandalism.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.