Cât de mult ne-a urît Petre Roman!… De unde, domnule, atâta ură?!
Din România au fost furate 2 REACTOARE NUCLEARE și 602 tone de combustibil nuclear !
După câţiva ani de la plecarea mea,sub Guvernul Vaaroiu, primele două reactoare au fost puse în funcţiune, dar celelalte două, pentru unităţile 3 şi 4, au dispărut, la fel cum au dispărut fără urmă şi cele 602 tone de combustibil nuclear, omologat şi fabricat legal în România.
Cu acest combustibil ar fi putut funcţiona timp de 5 ani un reactor care furnizează 9% din energia ţării. Acum, va trebui să cumpărăm reactoare de la canadieni. Mi-e ruşine pentru ceea ce se întâmpla”, a spus Cornel Mihulecea pentru libertatea.ro.
Pana unde poate merge indiferenta sau, de ce NU, sabotajul?
La începutul acestui an, guvernul anunţă că unităţile 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă vor fi realizate cu o investiţie de 6 miliarde de euro, venită din China.
În cursul acestei luni ar fi urmat să se înfiinţeze o societate româno-chineză care să materializeze proiectul. Cu toate acestea, se bate pasul pe loc. De ce?
“Chinezii voiau să vină cu banii, iar noi urma să venim cu tehnologia, pentru că ei ştiau, pe bună dreptate, că noi avem capacitatea tehnologică de a construi centrale nucleare. Lucru care nu se mai poate face, pentru că unităţile economice autohtone care se ocupau de aşa ceva au fost desfiinţate pe motiv că sunt fiare vechi”, a explicat inginerul Cornel Mihulecea, fost preşedinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară.