Sănătatea a primit cea mai cruntă lovitură
Le-am spus de atîtea ori oficialilor să stea cuminţi în bănci, să-şi ia pastilele, ca să nu agreseze poporul, dar ei sar pîrleazul în formă continuată! Se cred super-oameni sub aripa legii făcută să le apere pielea de răcoare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila se speteşte muncind pe feisbuc la fel… citeste mai mult
Sorin Roşca Stănescu are DREPTATE – omv Petrom sfidează statul român!
Așa ceva s-a văzut destul de rar. Ca o societate comercială, nu contează cu ce capital, român sau străin, să-i dea șah guvernului care reprezintă statul în care realizează profituri de sute de miliarde. A comis-o ieri OMV. Și parcă pentru a turna gaz peste foc, fostului ministru al Energiei,… citeste mai mult
Frăția șarpelui controlează România?
Dincolo de teoriile complotiste, „cluburile de reflecție” invită la cunoaștere! Familia Rockefeller, Clubul Rotschild inițiatorii Grupului Bilderberg, Grupul celor 300, Clubul de la Roma, Frăția șarpelui, Consiliul pentru politică externă, Masa rotundă craniu și oase și nu în ultimul rând Organizația B nai B rith rămân înconjurate de mister într-o… citeste mai mult
“Politica românească pare că se îndreaptă spre aceeași fundătură de la sfârșitul anilor `30”
După evoluțiile din ultimii ani politica românească pare că se îndreaptă spre aceeași fundătură de la sfârșitul anilor `30. Nu pentru că, vezi dragă-doamne, ar veni extrema dreaptă la putere, ci pentru că suntem în prima linie a unei confruntări geopolitice care ne va decide orientarea indiferent ce va alege… citeste mai mult
Calea damnaților și Adăpostul de la Plauru
Ca să înțelegi lumea din care faci parte trebuie să privești către ceea ce se întâmplă sub ochii tăi, fără a apela la intermediari. Bunăoară, înțeleg că cetățenii din Plauru sunt extrem de mulțumiți de adăpostul anti-dronă construit de armată deoarece se va dovedi extrem de util în această iarnă:… citeste mai mult
NOUA MONEDĂ, BRICS, stârnește temeri și emoții!
Bancnota de 100 Brics, o explozie cu efect întârziat! Deșteptarea!Două evenimente majore au marcat începutul acestei luni. Summitul G20 și moneda Brics. Primele imagini cu bancnota Brics au apărut de curând în presă și au fost de natură a provoca îngrijorare în SUA. Până la urmă, puterea unei monede fiat… citeste mai mult
America a avut și președinți geniali – Thomas Jefferson!
Este uimitor. Există două părți. Asigurați-vă că citiți a doua parte (cu ROȘU). Thomas Jefferson a fost un om de-a dreptul remarcabil care a început să învețe foarte devreme și nu s-a oprit niciodată.La 5 ani, a început să studieze sub tutorele vărului săuLa 9 ani, a studiat latină, greacă… citeste mai mult
Unde s-au dus banii noștri?
În timp ce nulitățile de la vârful statului tot caută să învinovățeacă românul pentru starea precară a finanțelor, găurile negre din sistem au ajuns atât de mari încât singura întrebare pe care ar trebui să ne-o punem este „DE CE”? Niciun român n-a simțit că a dus-o mai bine începând… citeste mai mult
Ce vine după război?
Împrejurarea că oamenii preiau faptele înăuntrul unor vederi generale asupra vieții și istoriei este caracteristică oricărei cunoașteri. Contează, firește, faptele, dar și încadrarea lor. Nici nu se pot discuta fapte fără a angaja o abordare sau alta. Dacă ne referim la conflictele internaționale de azi, ce culminează cu războiul în… citeste mai mult
Armele „etnice”! (2)
În categoria „mare minciună”, Andrew Weber, secretar adjunct al Apărării pentru Programele de Apărare Nucleară, Chimică și Biologică ale Americii, a spus că „Amenințarea globală (a focarelor de boli) necesită ca Departamentul Apărării să inoveze” , și că armata americană, în cadrul a ceva pe care îl numește „Agenda globală… citeste mai mult
“Frontul Salvării Naționale, FSN, e pentru prima dată în același loc”
Alianța PSD+PNL la toate alegerile din 2024 este negociată în aceste zile. Pentru a evita condiționalul optativ, care e obositor, o tratez drept certă. Câteva observații: 1. Frontul Salvării Naționale e pentru prima dată în același loc. După 31 de ani cele două ramuri (FDSN și FSN) s-au unit. Au… citeste mai mult
Ce căutați în viața noastră? Și dacă ați trădat, merită ?
Conducerii S.R.I.: Directorului interimar al S.R.I.: general Răzvan Ionescu;adjuncților directorului S.R.I.: general-locotenent Cristian Bizadea, general–locotenent Adrian Ciocîrlan, general-locotenent Gheorghe-Stancu Răducu Stimați Domni,Observ din scurtele informații postate pe site-ul S.R.I. că sunteți născuți în perioada 1973 -1976 și că toți aveți unul sau doi copii. Din aceeași sursă, observ că unii… citeste mai mult
Armele „etnice”! (1)
Statele Unite sunt lider în controlul armelor biologiceAceastă afirmație nu este susținută de niciun fapt cunoscut. SUA au o istorie secreta de peste 100 de ani, fie refuzând să participe la tratatele privind armele chimice și biologice, fie încălcându-și angajamentele și implicându-se în secret în război biologic.În 1907, națiunile lumii… citeste mai mult
Pandemia 2.0! O minciună acceptată o dată, va sfârși prin a fi acceptată mereu…
Cine nu cunoaște istoria este condamnat s-o repete… Ați avut cu toții ocazia să auziți cum că au explodat din nou cazurile de Covid-19, nu-i așa? Cică a apărut o nouă tulpină a virusului... Hmmm, parcă am mai auzit noi povestea asta... Tocmai de aceea am pus în subtitlu ideea… citeste mai mult
Să nu lași niciodată școala să-ți distrugă educația! Fiți rebeli, fiți nebuni, fiți liberi!
Nu-mi amintesc prea multe din prima zi de școală. Ce știu sigur e că am urât trezitul dimineața. Nu doar în prima zi, în toate cele care au urmat. A urmat o misiune grea: să nu las niciodată școala să-mi distrugă educația.*Sistemul de învățământ, așa cum e structurat azi, te… citeste mai mult
Numarul: 7628 | Data: 2025-03-07


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT