Moțiunea de cenzură a opozitiei, citită în plenul parlamentului!
Moțiunea de cenzură "Guvernul Grindeanu - Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România", inițiată de PNL și USR, a fost citită, luni, în plenul Parlamentului, de deputatul liberal Cătălin Predoiu. Deputatul PMP Eugen Tomac a anunțat că toți cei 25 de parlamentari ai partidului susțin moțiunea de cenzură. "Doresc… citeste mai mult
Liviu Dragnea – Guvernul nu are de ce să demisioneze
Parlamentarii PSD din Camera Deputaţilor şi Senat s-au întrunit într-o şedinţă a grupurilor reunite luni dimineata. Au participat pe membri gupului Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu. Social-democraţii spun că aceaste discuţie sunt pur organizatorice pentru a stabili programul pentru această săptămână, dar si discuţii legate de protestele din ţară.… citeste mai mult
Tăriceanu: democrație românească de tip Putin-Rusia, unde conduce procuratura cu KGB!
Președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, sâmbătă seara, la România TV, că poate britanicii au avut dreptate când au decis să iasă din UE, apreciind că Uniunea nu ar mai trebui să dea lecții României, care este o țară suverană. Totodată, el a criticat modul în care s-a făcut raportul… citeste mai mult
Autonomia Ţinutului Secuiesc a ajuns în Monitorul Oficial
Minunată această vrajbă în care românii îşi scot ochii, îşi sar la beregăţi, pe motiv de Dragnea, Iohannis, referendum, justiţie ologită, securistoizi, hoţie legalizată şi alte bârne puse cruciş de abia se mai zăreşte paiul. Ce fac ungurii când românii cad pradă acestei frenezii cu spume? Pun mâna pe saci… citeste mai mult
Jos Iohannis! Jos Koveşi! Jos corupţii din S.R.I., D.N.A. şi C.S.M.!
„Strada nu e ţara!", spunea Take Ionescu acum o sută de ani! Manifestanţii fără autorizaţie de pe bulevardele Capitalei nu reprezintă majoritatea! Nu reprezintă voinţa poporului! Sînt, cu voie sau fără voie, încălcători de lege! Forţe antiromâneşti, leşuri ale partidelor care au murit înainte de intra în luptă, securistoizi, grupaţi… citeste mai mult
Scrisoare deschisă către Klaus Iohannis.
”Foarte greșit, foarte periculos și grav anticonstituțional”
Avocatul Sergiu Andon atrage atenția asupra unei părți a discursului președintelui Klaus Iohannis, trecută neobservată, dar extrem de gravă.  Iată scrisoarea deschisă adresată de către avocatul Sergiu Andon președintelui Klaus Iohannis: ”Scrisoare deschisă adresată Domniei Sale Domnului                                               KLAU S WERNER IOHANNIS,                                                      Președintele României                             Excelență, Profesez de… citeste mai mult
ARESTAȚI-MĂ !
Dacă am înțeles bine, dl Dragnea este subiectul unui dosar penal pentru faptele următoare: în virtutea funcției pe care o avea la un moment dat în județul Teleorman, a dispus ca două (unii zic mai multe) doamne de la serviciul județean de protecție a copilului să fie detașate să lucreze… citeste mai mult
Johannis si Ciolos, membri marcanți ai unor organisme private, finanțate de G. SOROS și fiul său!!
Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării (Art. 80, alin.1 – Constituția României). În timpul mandatului, Președintele României (...) nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată (Art. 84, alin.1 - Constituția României). Președintele exercită funcția de… citeste mai mult
Regina Beatrix a Olandei și Nicolae al României!
Primesc de la un prieten din Germania, care ține un mic resturant pe la izvoarele Dunării, următoarea relatare, cu valoare de fabulă, pentru mine. Adică este purtătoare de învățătură morală. Eu o direcționez către românii care îl înjură pe Ceaușescu în continuare, cu același nesaț ca în decembrie 1989. Iată… citeste mai mult
Nu, Domnule Președinte, nu sunt omul D-voastră !!
Chiar nu-mi dau seama ce căutați în Malta tocmai cînd țara este în fierbere ! Am dubii că summit-ul acesta, programat la sfîrșit de săptămînă și într-un loc exotic, poate fi o adevărată reuniune de lucru. În cel mai bun caz, e un fel de team building între liderii europeni,… citeste mai mult
Ion Cristoiu are simțul istoriei:”Main Fhurer nu are vocație de președinte mediator! Devine Chibiț” !!
Scriitorul Ion Cristoiu a comentat evenimente ultimelor zile și anunță cu argumente,că de disensiunile din țara noastră, in primul rand se bucură Rusia, Dar precizează că deocamdata rușii nu sunt implicați în această problemă. „Rușii se bucură, nu în sensul în care ar fi organizat ei ceva, pentru faptul că… citeste mai mult
Sorin Grindeanu: Duminică ședință de guvern pentru abrogarea OUG privind modificarea Codurilor penale
Ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale va fi abrogată duminică, în ședință de guvern, a anunțat premierul Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria. "Am luat, după aceste zile, câteva decizii. Prima, mâine vom face în regim de urgență o ședință de guvern pentru abrogarea acestei ordonanțe. (...) Folosesc termenul 'abrogare'.… citeste mai mult
Scopul ascuns al celor 6 ambasade – refuză României aplicarea Planului Marshall !
Ce s-ar fi intamplat daca un ambasador al Romaniei in Belgia, Canada, Franta, Germania, Olanda sau SUA ar fi criticat politica interna a acestor tari? Ce s-ar fi intamplat daca vreun ambasador roman ar iesi cu declaratii publice impotriva politicilor interne din aceste mari tari? Cu siguranta acel ambasador ar… citeste mai mult
Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, s-a declarat oficial continuatorul partidului nazist din Războiul Mondial
Gest provocator fără precedent în Uniunea Europeană: În data de 27 februarie 2007, Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului… citeste mai mult
A luat Trăian Băsescu mită? A spălat bani fostul președinte când era la Cotroceni?
"Dacă există o faptă de spălare de bani, ea nu poate fi separată de o faptă de corupţie." Corect, asa au constatat mai multi juristi si jurnalisti redutabili, la vremea respectiva! Iata ca dupa 10 ani, in sfarsit noul Procuror general s-a gandit sa reia cazul Basescu, care a ramas… citeste mai mult
Numarul: 7600 | Data: 2025-02-07


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT