Pazea NATO! Ne construim corvete de razboi la Galați !
Comanda de nave militare pentru şantierul Şantierul Naval olandezo-roman Damen Galaţi vine în condiţiile în care forţele navale române,pregatesc îndeplinirea misiunilor specifice în acest context politico-militar, trebuie să dispună de o structură de forţe modernă, credibilă şi echilibrată în raport cu forţele navale ale celorlalte state riverane. „Cele mai eficiente… citeste mai mult
Guvernul din Slovacia a aprobat o lege care prevede interzicerea Islamulului ca religie de stat.
Actul normativ a fost propus de Partidul Național Slovac (SNS) și prevede că o religie trebuie să beneficieze de cel puțin 50.000 de credincioși pentru a putea fi calficată drept religie de stat, scrie The Independent. Conform statisticilor recente, în Slovacia, țară cu peste 5 milioane de locuitori, trăiesc aproape… citeste mai mult
Hai că-i tare! “Hillary Clinton poate fi considerată membru fondator al ISIS“!
Ies la iveală amănunte halucinante în timpul campaniei prezidențiale din Statele Unite ale Americii. În centrul acestora, Hillary Clinton, omul care a avut cele mai mari șanse de a fi aleas presedintele Statelor  Unite.Este chiar o minune ca n-a iesit... A fost sustinuta de toata presa si televiziunile americane, au… citeste mai mult
ALEGERI GENERALE 2016 – Nu se mai minte poporul cu sondajul și televizorul!
Sondaj priivind relația cetațean-presa in anul alegerilor
Pentru a creiona tendințele relației cetățean-mass-media, Uniunea Ziariștilor Profesioniști a adresat o serie de întrebări online în spațiul public, prin intermediul unui sondaj de pe pagina de internet a instituției, legate de felul în care este percepută presa contemporană, de utilitatea și relevanța ei într-o lume globalizată, marcată de omniprezența… citeste mai mult
ALEGERI GENERALE 2016!
Cârcotașii PSD și postacii lui Julien Cioloș din Comunitatea GovITHub!
Pentru cei care nu au auzit încă de Comunitatea GovITHub punem la dispozitie un punct de vedere oficial. Este adevărat că gurile spun ca ar fi ceva postaci, angajati la Curtea electorala a lui Julien Cioloș. Printre cârcotași, nimeni altul decât presedintele PSD, Liviu Dragnea. Acesta a lansat zilele trecute… citeste mai mult
Cunoscutul avocat, aparator al unor oameni importanti din Romania a fost impuscat, sambata 3 decembrie 2016!
Aparatorul lui Ovidiu Tender si Dan Sova a vazut moartea cu ochii. Cunoscutul avocat Veronel Radulescu s-a aflat la cativa centimetri de deces, dupa ce a fost impuscat la vanatoare: „Am vreo zece alice in umar... Vorba lui Murphy: Zambeste, maine poate fi mai rau... Cel mai probabil a fost… citeste mai mult
Bogdan Vass-Olteanu, primul evreu-român cu cele mai inalte funcții din ultimii 27 de ani, trimis în judecată pe fond!
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins luni toate cererile și excepțiile invocate de fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu și au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influență. Judecătorii au constatat că rechizitoriul întocmit de DNA,… citeste mai mult
Cea mai bogată româncă din lume a donat saci de bani pentru victoria lui Trump!
Ea şi soţul miliardar l-au convins pe proaspătul preşedinte să candideze când nimeni nu credea în el
Povestea demna de basmul „Cenusareasa” a lui Jenny Paulson, cea mai bogata romanca din lume al carei destin ar putea fi oricand scenariul unui film. Dintr-o studenta care a fugit in SUA, unde s-a chinuit sa se intretina, Jenny Paulson a ajuns sa aiba o avere estimata la sapte miliarde… citeste mai mult
Referendum major in Peninsula: Italienii au ales intre reforma „Demolatorului” si „Renxit” – scor: „Nu” – 59.95%, „Da” – 40,05%!-
Numărătoarea oficială a voturilor exprimate la referendumul de duminică din Italia a confirmat victoria opțiunii "nu" privind reforma constituțională propusă de premierul Matteo Renzi, cu 59,95% din buletinele depozitate în urne, transmite luni dimineața agenția EFE. Un procent de 40,05% din votanți au sprijinit reforma solicitată de șeful Executivului de… citeste mai mult
In privintza Tezaurului, grupuri mafiote internationale ne-au lasat cu buzele umflate! E clar !!
Cele mai mari probleme în privinţa operatiunilor de pastrare si conservare a rezervelor de aur si tezaurelor nationale ale statelor Europei au fost generate de cel de-Al Doilea Război Mondial, Iar cel mai mare pericol... au fost promisiunile de sigurantza maxima reprezentate atât de germani, cât şi de ruşi care… citeste mai mult
Ce nu zice SUA, zice George Friedman, care dă cu războiul peste noi!
Filmuleţul de pe adresa de mai jos trebuie urmărit cât se mai poate, pentru că, foarte probabil, va fi şters. Are doar puţin peste 2000 de vizionări. Este ”proaspăt”. George Friedman, cel care vorbeşte, nu este SUA, dar este o voce extrem de vocală care spune ceea ce SUA nu… citeste mai mult
Avionul lui Donald Trump, nu s-a prabusit!!
CNN, postul...multietnic Tv  care l-a injurat non stop pe Donald Trump, in recent incheiata campanie electorala (...si n-o sa credeti, tot pe bani Soros !!!) a mai pus la cale "una buna!" in plan publicitar... Dupa care,firesc si-a cerut scuze.. viitorului presedinte, care nu de mult, le-a batut obrazul pentru… citeste mai mult
Dan Puric – „Glăsuind în neguri”, pentru romani – «Nu am nevoie de specialiști, am nevoie de caractere»!
"Pe la 1906, Majestatea Sa Carol I a vorbit că esențiale într-un popor sunt caracterele. Când a inaugurat Universitatea, profesorii, rectorii au zis: «Majestate, vă vom pregăti specialiști». À propos de tehnocrați. Și el a zis - «Nu am nevoie de specialiști, am nevoie de caractere». Caracterele prezintă puterea sufletească… citeste mai mult
Americanii reconfirma statornicia relatiilor bilaterale cu Romania!
Relația SUA cu România este una foarte importantă pentru ambele părți ale eșichierului politic american, statul român are un rol cheie în apărarea colectivă a membrilor Alianței Nord Atlantice, iar președintele Donald Trump și vicepreședintele Michael Pence vor menține același curs al unei relații bilaterale puternice cu Bucureștiul, au afirmat… citeste mai mult
In Polonia pământul e bun național. Se vinde străinilor, dar cu multă „măsură”/restricții……
Intrată în vigoare de pe 30 aprilie, noua lege privind cumpărarea terenurilor agricole în Polonia nu este una a extremelor așa cum a fost acțiunea legislativă adoptată de Parlamentul Ungariei prin care interzicea complet accesul străinilor la pământ. Polonezii au fost mai diplomați și au fentat toate regulamentele europene astfel… citeste mai mult
Numarul: 7558 | Data: 2024-12-27


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT