Ce-am fi fost daca n-ati fi existat?
Privindu-i pe cei ce conduc de ani buni destinele tarii nu pot sa nu ma intreb ce-am fi fost daca ei n-ar fi existat si mi-e aproape teama sa-mi raspund ce-am devenit, datorita faptului ca ei exista.
Inghitim pe nerasuflate rahatul slobozit in capul nostru in chip de act de guvernare si asta ne face sete de mondenitati. Numaidecat trebuie sa vedem in direct cum se naste copilul unui bogatas, de ale carui aptitudini intelectuale scriitorul Mircea Cartarescu se arata uluit, intrabandu-se, pe buna dreptate, daca miliardarul ala care castiga de doua miliarde de ori mai mult decat el, este de doua miliarde de ori mai desptept?
Dorintele indreptate spre astfel de stupizenii cad in patologic la un popor aproape? la fel de descult precum Gangu si Iticu lui Zarahia Stancu, la fel de sarac si cu botnita la marile afaceri ale tarii, precum RAPPS, privatizari, retrocedari (alea sunt pentru “caracatita” politica). Este curios cum, traind intr-un bloc prapadit si mancand la micul dejun untura pe paine, unii pot sa fie asa de avizi de nasteri si divorturi de vedete, cu care se drogheaza sa uite de salariul minim pe economie. ?
Mi-e greu sa inteleg cum un popor, inainte de a afla despre Codul fiscal, despre Codul Rutier, despre problemele comunitatii, isi bulbucheaza ochii la prostiile debitate de presedinte in legatura cu biletul cu antet. Basescu este si el parte din angrenajul diabolic ce subjuga natiunea, este culmea cinismului sa vorbeasca despre grupuri de interese si despre “tarisoara” supta si linsa de averi. In sistem toti fac asa, toti negociaza, toti cer si primesc favoruri. Si lucrurile astea au devenit atat de firesti incat, politicienii, introspectandu-se, constata ca n-au facut nimic, ca au muncit de le-a crapat palaria-n paispe, dar totodata constata cat de corupti sunt altii! Culmea e ca niciunii nu rateaza nicio magarie, pentru a-si indesa tainul in buzunare.
O tara intreaga a innebunit comentand biletul lui Traiceanu catre “draga Traian”, comentand intentiile dusmanoase la adresa libertatii justitei, iar presa a indesat in creierele incetosate gramezi de comentarii. S-a trecut sub tacere primul discurs al unui parlamentar roman in Parlamentul European.
Ne-am dorit aderarea, am sarbatorit-o, am testat granitele si libertatea totala, dar se pare ca toate astea palesc atunci cand ne cad ochii pe decolteul Elenei Udrea. Si puterea ne-o serveste pe Elena pe sticla televizoarelor ce rivalizeaza cu vitrinele din Cartierul Rosu din
Asistam, ca se poarta, la executia in direct a constiintei noastre, ne fascineaza funia de la gatul democratiei si in loc sa facem ceva pentru a ne salva ca natiune, pregatim celularele pentru filmulete de aducere-aminte!
Mi-e teama sa spun ca avem ce meritam! Si ar fi nedrept, sunt multi oameni buni in afara sistemului ticalosit.
