Ce ar trebui sa afle si un semidoct provocator ca CSIBI BARNA:
DOI REGI ROMANI AU PUS PE PICIOARE REGATUL UNGARIEI !

După moartea lui Iancu de Hunedoara, proaspăt biruitor asupra turcilor la Belgrad, soarta fiilor săi a fost determinată de ambiţiile politice ale familiei sale în conflict cu regele şi susţinătorii lui. Ladislau, fratele mai mare a lui Matei/ Matia, în vârstă de 23 ani, a vrut să se impună în fruntea vieţii politice a regatului, sperând să moştenească poziţia dominantă a tatălui său. Pentru a-şi împlini ambiţiile, Ladislau de Hunedoara nu a pregetat să îl asasineze pe contele Ulrich de Cilli, apropiat al regelui, la Belgrad în 9 noiembrie 1456. Apoi l-a luat prizonier pe regele Ladislau al V-lea, l-a dus la Timişoara şi i-a smuls pentru sine demnitatea de căpitan general, pe care o avusese şi tatăl său, În 14 martie 1457 ambii fii ai lui Iancu de Hunedoara au fost arestaţi la Buda, Ladislau a fost decapitat în piaţa centrală din cetate, iar fratele său Matei, fiind minor (14 ani), a fost iertat. Era cât pe ce să fie decapitat, dar regele Ladislau al V-lea a fost înduplecat de vârsta sa fragedă.Cât timp Matei/ Matia a fost prizonier la Praga, mama sa,care era romanca şi fratele ei, Mihail , au organizat şi condus o rebeliune împotriva regelui.

Nu era ceva nou în regatul Ungariei. După moartea regelui Sigismund de Luxemburg în 1437 au fost dese situaţiile în care facţiuni nobiliare se sustrăgeau autorităţii centrale, nemulţumite de pierderea poziţiei în viaţa politică a regatului. Luptele au fost indecise între tabăra Hunedoreştilor şi trupele regale. Vestea morţii regelui la Praga, în 23 noiembrie 1457 a oprit confruntarea militară.Ultimele două decenii au fost marcate adesea de anarhie din cauza soluţiilor succesorale la care s-a ajuns. Nobilimea nu mai era atrasă de regi din familia Habsburgilor austrieci sau din cea a Jagellonilor polonezi. Dorea un rege al lor, care să conducă din ţară, nu să rezideze aiurea şi astfel să permită dominaţia uneia sau alteia dintre facţiunile nobiliare.

Pentru prima oară în istoria Ungariei s-a pus în discuţie renunţarea  la practica aducerii unui membru al unei familii regale din Europa.Pentru ca se vorbeste prea mult despre dorinta paranoica a liderului dictator Orban Viktor sa resusciteze  problema „autonomiei secuilor”autovictimizandu-se penibil in numele secuilor pana si in Consiliul U.E. Singurul candidat la tron a fost Matei/ Matia, fiul mai mic al lui Iancu de Hunedoara. Unanimitatea în alegerea sa a fost obţinută atât prin presiunea militară a rudelor sale, conduse de unchiul sau Mihail, cât mai ales datorită prestigiului tatălui său, a cărui amintire era încă vie, ca un lider care a ştiut să stopeze anarhia.Aristocraţii au crezut că adolescentul de 15 ani  va fi uşor de manipulat.

Guvernatorul Boemiei,si el de origine romana  Gheorghe Podiebrad, l-a eliberat pe Matei din prizonieratul din Praga după ce a obţinut şi el promisiunea că fiica sa îi va deveni soţie. Niciunul dintre cei care sperau să îl controleze pe regele adolescent nu au bănuit ce puternică personalitate are Matia!  Acesta a fost înscăunat la Buda în 14 februarie 1458, fără coroana Sf. Ştefan, care era de mulţi ani în custodia lui Frederic al III-lea de Habsburg. La câteva săptămâni după ce şi-a ocupat tronul,  Matei/Matia le-a arătat tuturor adevărata sa personalitate. Un adolescent foarte ferm , de 15 ani a preluat în modul cel mai serios posibil frâiele regatului Ungariei. Palatinul Garai a fost înlocuit, a desfiinţat regenţa unchiului său şi, din cauza opoziţiei sale, l-a arestat. A numit în demnităţi oameni fideli,  după cum a remarcat un mare istoric maghiar, Pál Engel:

„Începând de atunci şi până la moarte, nu a mai lăsat din mâini guvernarea ţării. A acţionat cu aceeaşi fermitate, rapiditate şi determinare, atât acasă, cât şi în politica externă. Numai datorită acestor însuşiri a reuşit ca regatul său, care, de la moartea lui Sigismund, trecea dintr-o criză în alta, să devină în câţiva ani, din nou, o putere a Europei Centrale.” (Pál Engel, Regatul Sfântului Ştefan. Istoria Ungariei medievale 895-1526, trad. Aurora Moga, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2006, p. 320).