Ce crede Contele de Saint Germain
Eu cred că statul Israel are cele mai tari servicii secrete, cea mai eficientă diplomație, cea mai reactivă și descurajantă armată și cea mai subtilă politică externă.
Eu cred că este adevărată formularea (spusă de unii admirativ, de alții justificativ, de alții ironic) că, într-un fel sau altul, „evreii conduc lumea”.
Eu cred că propunerea ca ministru a lui Ilan Laufer și declarația acestuia, care a urmat respingerii de către Klaus Iohannis, fără explicații, a acestei propuneri, nu sunt deloc întâmplătoare și nu reprezintă o gafă, un puseu necontrolat, de orgoliu rănit, al tânărului român – evreu.
Eu cred că totul s-a desfășurat conform unui plan minuțios gândit de strategi de meserie, cu un scop cât se poate de precis: forțarea mâinii președintelui României de a semna decretul de mutare a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Primul pas din acest plan a fost făcut de cuplul Dragnea – Dăncilă cu ocazia întâlnirilor mult comentate (și suspectate de unii ca fiind înaltă trădare) cu liderii Israelului.
Al doilea pas l-a făcut Ministerul de Externe al României care, după o analiză de fezabilitate și oportunitate, i-a propus președintelui Iohannis mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, asa cum dorește Israelul și cum ne-a încurajat SUA să facem.
Al treilea pas stă (adică s-a poticnit) în adidașii președintelui. Adidas este o companie multinațională cu sediul în Germania. Fără nicio legătură cu faptul că și doamna Merkel are sediul tot în Germania, adidașii lui Klaus Iohannis i-au parvenit acestuia din fabrică, prin sponsorizare, dar și cu un defect: au, în problema de care discutăm, frânele trase si blocate. Ghinion!
După sistemul consacrat de domnul Iohannis, al tragerii de timp fără motive temeinice și fără explicații plauzibile, poziția Cotroceniului privind mutarea ambasadei României din Israel întârzie să fie finalizată și comunicată public.
Articolul de pe prima pagină a Jerusalem Post, care susține că Angela Merkel i-ar fi cerut imperativ președintelui Iohannis să nu permită relocarea ambasadei României la Ierusalim, a fost o atenționare publică făcută cu mănuși (adică prin presă și nu pe canale oficiale), dar și cu un apăsat ton de reproș.
După care, la o săptămână, a urmat episodul Ilan Laufer.
Doar cine nu cunoaște tehnicile intelligence de persuasiune are impresia că reacțiile internaționale care au urmat declarației extrem de dure a lui Laufer ar fi spontane și sincere, nu parte a planului de care vorbeam la început.
Ca la un ordin (de fapt chiar la un ordin) toate organizațiile evreiești importante din SUA, din Europa și din România au sărit ca arse să se desolidarizeze de acuzațiile lui Laufer la adresa președintelui Iohannis și să-l laude pe Iohannis cât de sensibil s-a dovedit până acum la istoria și suferințele Israelului și cât de receptiv este dânsul la năzuințele evreilor de pretutindeni.
Toți rabinii și purtătorii de cuvânt israelieni au uitat subit de articolul din Jerusalem Post, de „înțelegerile dubioase ale lui Dragnea cu evrei”, de cine a fost Grupul Etnic German din România al cărui patrimoniu a fost moștenit de FDGR pe vremea când Iohannis îi era președinte. Toți aceștia, care de regulă nu uită și nu iartă, au uitat brusc și au iertat instantaneu toate cele pomenite mai sus! Cam suspect, nu? Ba chiar au supralicitat, dându-i lui Klaus Iohannis un cec în alb. Ce băiat cușer e el!
Mecanismul e cunoscut și, cu foarte puține excepții, infailibil: dacă vrei să-l determini pe X să-ți facă un serviciu important pentru tine, pe care n-ar prea vrea să ți-l facă, generezi o ambuscadă urâtă împotriva lui, cu mult TNT la capătul unui fitil virtual, după care vii tot tu și, spectaculos, îl salvezi.
Genul de cadou care costă puțin și valorează mult.
Eu cred că, în curând, Klaus Iohannis va trebui să obțină o dispensă de la Angela Merkel în legătură cu mutarea ambasadei.
Căci, dacă nu, eu cred că scandalul antisemitismului lui Klaus Iohannis ar putea reizbucni oricând, în forme mult mai virulente și cu revenirea totală a memoriei celor care, astăzi, de dragul țării lor, au acceptat să-i joace pe bunii samariteni și să facă pe amnezicii.
