CE interzice folosirea a trei pesticide mortale pentru albine

CE interzice folosirea a trei pesticide mortale pentru albine

0 238
Nu fara dificultate Comisia Europeana a fost autorizata luni sa interzica timp de doi ani, incepand cu 1 iulie, folosirea in Uniunea Europeana a trei pesticide mortale pentru albine, a anuntat reprezentanta franceza la UE, citata de AFP.
"Majoritate de 15 state UE (inclusiv Franta) pentru a sustine Comisia, care va interzice 3 insecticide "neonicotinoide", a precizat reprezentanta Frantei, pe contul sau de twitter. Germania, care s-a abtinut la primul vot din 15 martie, s-a alaturat taberei adeptilor interzicerii, in ciuda presiunii enorme a grupului german Bayer care comercializeaza, alaturi de elvetienii Syngenta, insecticidele interzise. In schimb, Italia, care a votat pentru interzicere la primul vot, a schimbat tabara, deoarece nu a obtinut posibilitatea de a trata culturile inainte de inflorire, au anuntat surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul. Berlinul si Roma dispun fiecare de cate 29 de voturi. Pe langa Italia, sapte state, printre care si Marea Britanie, au votat impotriva interzicerii iar alte patru s-au abtinut. In urma votului, comisia a decis sa interzica cele trei neonicotinoide incriminate – clothianidin, imidacloprid si thiamethoxam. Ea propune suspendarea folosirii lor timp de doi ani pentru patru tipuri de culturi: porumb, rapita, floarea-soarelui si bumbac. Interdictia va viza doar anumite culturi si anumite perioade ale anului in care albinele sunt active.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.