Ce n-au înțeles ungurii după Declarația de la Alba Iulia !!

Nu ne dezicem de acea Declarație, care a făcut istorie, dar cerem ca înțelesul ei să fie corect  descifrat. Iar acest înțeles nici azi nu a fost priceput de politicienii noștri, în funte cu cei din Comisia de modificare a Constituției. În principal, trebuie înțeles faptul că Proclamația de la Alba Iulia nu este izvor de drepturi pentru nimeni, nici pentru români, nici pentru maghiari!, și iată de ce:

1. Proclamația de la Alba Iulia nu este un contract între români și maghiari. 

Nu am bătut palma unii cu alții, români și maghiari, România și Ungaria!
Eu n-aș fi împotrivă să batem palma măcar acum, în zilele noastre. Aceasta ce ar însemna? Ar însemna, mai înainte de toate, ca Ungaria să recunoască solemn Unirea de la 1 Decembrie 1918, să recunoască valabilitatea acestui act de justiție și a noilor hotare, și numai implicit, în subsidiar, valabilitateaProclamației de la Alba Iulia. Ceea ce nu s-a întâmplat în fapt niciodată.
La Trianon, guvernul ungar a semnat si acceptat tratatele de pace. Și-a rezervat dreptul să le conteste oricând, așa cum au și făcut la Viena, în august 1940! Ungaria, prin politica sa, se pregătește pentru a repeta Diktatul de la Viena! Are ceva șanse, cu clasa politică pe care o avem în momentul de față în România… Din păcate contextul internațional nu-i priește deloc!

Așadar, dacă nu recunoști Unirea dela 1 Decembrie 1918, nu ai dreptul să te raportezi la Declarația care a însoțit proclamarea Unirii!

Nu poți invoca un text a cărui valabilitate nu o recunoști decât parțial! Acel text ar putea căpăta oarecare putere, darnumai pe plan moral (sic!), dacă i-ai recunoaște integralvalabilitatea.Așadar, frați maghiari, dați și voi o declarație solemnă de acceptare a Proclamației de la Alba Iulia, de acceptare a Unirii de la 1 Decembrie 1918, așa cum a făcut minoritatea germană din Transilvania,de pildă, și mai stăm de vorbă cu textul Proclamației în față!

2. Proclamația de la Alba Iulia a fost un act politic de anvergură internațională, a consfințit un nou raport de forțe între Budapesta și București, conform cu încheierea pe care a avut-o Primul Război Mondial:unii l-au câștigat, alții l-au pierdut. Noi, românii, am făcut parte din grupul învingătorilor, ungurii s-au numărat printre învinși. De când lumea pacea instituită după un război modifică asemenea raporturi. În plus, pentru prima oară în istorie, pacea de după încheierea Marelui Război a încercat să fie o pace justă, care să aplice și anumite principii de justiție,recunoscând popoarelor dreptul la autodeterminare, ignorat sistematicpână atunci. În temeiul acestui drept, mai presus decât în temeiul victorieimilitare, Transilvania și alte ținuturi românești au decis unirea cu România, cu Patria Mamă! Unirea de la Alba Iulia a fost, mai presus deorice, un act de justiție, de înregistrare corectă a unor realități, pe toateplanurile: demografic, istoric, economic, politic.

3. Proclamația de la Alba Iulia nu este un text legiuitor, nu are caracter de lege!

Ci doar consemnează o realitate istorica nouă, ce urma să fie detaliată prin legi emise de un corp legiuitor ad hoc constituit. Adunarea de la Alba Iulia nu era parlament. Ea avea putere de decizie într-o singură chestiune, ca la referendum: ruperea Transilvaniei de Imperiul Habsburgic. Gestul respectiv devenise cu putință, ba chiar se impunea logic, deoarece imperiul respectiv, impropriu numit și Austro-Ungaria, nu mai exista! Restul, drepturi cetățenești etc, urma să fie legiferat în Parlamentul Țării! Cu toate detaliile aferente!

Proclamația de la Alba Iulia promitea respectarea drepturilor pe care le pot avea minoritățile etnice! În principiu,ideea principală era că românii nu voiau să-i facă pe alții să sufere nedreptatea și abuzurile de care au avut parte ei înșiși, românii, vreme de secole! Ce putea fi mai frumos?!
În același timp, autorii Proclamației au avut în vedere numărul mare de români care rămâneau mai departe să trăiască în Ungaria ca minoritate etnică!
Oferind si asigurand cu generozitate drepturi depline maghiarilor din România, autorii Declarației au sperat – în naivitatea lor!, că, prin reciprocitate, Budapesta va acorda aceleași drepturi românilor. Din păcate asta nu s-a întâmplat! După 1918, deznaționalizarea românilor – și a celorlalte minorități etnice din Ungaria, a fost urmărită cu maximă tenacitate de autorități, cu rezultatele știute:

90% dintre românii din Ungaria au fost maghiarizați, propriu zis cu forța! În România, numărul minoritarilor maghiari, din 1918 pânăîn decembrie 1989, a crescut! Repet: numărul maghiarilor a crescut în România de după 1918!… A scăzut numai după 1990, grație politicii UDMR! Conform zicalei: unde dai și unde crapă!…

Dar și asta este altă poveste! Udemeriștii au descoperit, după 1990, că noi nu am fi respectat promisiuni făcute la 1 Decembrie 1918 și ne bat acum obrazul… Ca oameni de onoare ce suntem, trebuie să examinăm cu toată seriozitatea asemenea imputație! Și nu e greu să-ți dai seama că totul este numai o manevră grosolană, pe cale să reușească totuși, dată fiind clasa politică capitulardă și ușor de  cumpărat și șantajat care ne conduce. N-au nicio limită, nemernicii… Nici ai lor, nici ai noștri!
Prof.univ.dr.Ion Coja