Ce ne spune turbulența din decembrie despre viitor?
Discuția despre anularea alegerilor nu este una despre Georgescu, Plăvan sau mai știu eu cine altcineva. Cred că, în toată nebunia, ne-a scăpat esențialul. Cu toate că am repetat-o de atâtea ori, în vârtejul care s-a stârnit, suntem tentați să ignorăm elementul cheie. De aceea atacăm inutil niște personaje aflate vremelnic și, aș spune, algoritmic la vârful puterii, în condițiile în care miezul răului nu e acolo.
Esența întregii nebunii stă într-o singură frază:
În decembrie nu a fost vorba doar despre eliminarea unui candidat, ci de menținerea și perpetuarea unei structuri de putere fără legitimitate.
Poate părea puțin complicat, dar de-aici pornesc toate problemele.
Alegerile, așa cum sunt ele, permit o eliberare a supapei sociale. Sunt un mijloc prin intermediul căreia prostimea își varsă amarul asupra cuiva. Este, probabil, cea mai perversă modalitate de control inventată în istorie. Și spun asta cât se poate de asumat întrucât, după cum bine știm, în spatele scenei, cei care controlează cu adevărat lumea își fac de cap fără a fi deranjați de nimeni.
Pentru mine, destinul oamenilor care se nasc și-și trăiesc viața fără să știe care e cu adevărat realitatea, reprezintă cea mai înfricoșătoare realitate. E un coșmar care mă cuprinde adesea, întrucât știu că inclusiv eu, cu toate eforturile pe care le depun pentru a ști câte ceva, fac parte din acea masă, iar ceea ce știu e parțial, trunchiat.
Problema cu democrația și alegerile este aceea că nu pot fi veșnice. Democrația e un regim imperfect, iar pentru a funcționa are nevoie de sclavi. Am mai spus-o de multe ori și consider că necesar să repet acest postulat pentru a fi conștientizat de cei care mă citesc.
Faptul că democrațiile noastre sunt funcționale și par veșnice, ține de un defect pe percepție pe care-l avem noi, cei care credem asta. Ignorăm conștient un fapt cât se poate de evident, anume că sclavii care susțin democrația suntem noi. Și mai ignorăm ceva, anume incapacitatea noastră de a interpreta „semnele” sistemului.
Cu toate că pare ceva mistic, în realitate e vorba de ceva cât se poate de concret. Așa cum înțelegem că urmează un defect atunci când un motor bate, un frigider scoate un sunet ciudat sau un bec începe să clipească, la fel la nivel de organizare socială trebuie să înțelegem că semnalul de defect este dat de un fenomen pe care-l numesc turbulență sau distorsiune.
Ce e turbulența?
Este o distorsionare, o ieșire brutală din cadrul de reguli asupra căruia se căzuse de acord și pe care toată lumea îl considera solid, impenetrabil.
Turbulența este o acțiune brutală din exteriorul sistemului care demonstrează că ceea ce se credea democrație este, de fapt, o mască, o butaforie utilizată doar pentru a ascunde realitatea. Și, pentru a înțelege modul de funcționare, dar și consecințele turbulenței, vă voi da câteva exemple din istoria contemporană.
Woodrow Wilson a ajuns președinte al SUA prin intermediul unei turbulențe inexplicabile: Theodore Roosevelt (republican) a candidat împotriva președintelui republican în exercițiu, William Howard Taft. Astfel, victoria a fost obținută de democratul Wilson, în ciuda unui scor real de 41%.
În 1916, Wilson are parte de o a doua turbulență, în care câștigă împotriva republicanului Charles Evans Hughes. Sloganul care l-a ajutat să câștige a fost unul tulburător: „He kept us out of war”(ne-a ținut departe de război).
Nu-i frumos? Pe 2 aprilie 1917, Wilson va obține aprobarea Congresului pentru declararea războiului împotriva Germaniei. Și așa începe istoria americană a Primului Război Mondial.
O altă distorsiune a început cu anul 1932, atunci când Roosevelt(ce coincidență!) e ales președinte al SUA. Așadar, Roosevelt vine la președinția SUA în 1932, în perioada „Marii Crize”, impunând politica sa, „New Deal”, în fapt un program economic pentru ieșirea SUA din criză.
Acum, fie vorba între noi, toată lumea știe că, după ce ai căzut pe fundul găleții, unicul drum este cel în sus. Sau, în cel mai rău caz, rămânerea acolo. Roosevelt a făcut câteva acțiuni care au beneficiat de un PR teribil. Asta l-a ajutat să obțină al doilea mandat în 1936.
Dar, mai mult, a obținut și al treilea mandat în 1940 deoarece americanii doreau un lider cu experiență care să evite intrarea țării în război. Un an mai târziu, în 1941, SUA intra în război împotriva Germaniei. Iar distorsiunea a permis chiar ca Roosevelt să obțină inclusiv al patrulea mandat, în 1944!
O altă distorsiune, mai apropiată de noi, a fost cea reprezentată de Maidanul de la Kiev. Mișcarea a fost, în fapt, o lovitură de stat coordonată de SUA, împotriva conducerii legitime a Ucrainei.
De-atunci, s-au succedat la putere tot felul de dubioși care au săpat temeliile actualului conflict de-acolo. Nu e de ignorat alegerea lui Zelenskyi. Acesta a fost promovat prin intermediul unui serial de duzină, „Sluga poporului”, care a reprodus, în mare, ceea ce s-a petrecut după venirea lui la putere.
Cu toate că a câștigat pe o platformă pacifistă, a fost principalul element care a declanșat războiul din Ucraina. „Destinul” limbricului de la Kiev este, așadar, o consecință a unei distorsiuni. O altă distorsiune care a condus către război.
Ceea ce vreau să vă explic este elementul care ar trebui să ne îngrozească:
orice distorsiune apărută marchează începutul unui destin tragic. De fapt asta a produs lovitura de stat din decembrie. A fost o distorsiune majoră pentru noi.
Gândiți-vă că nimeni nu-și imagina că s-ar putea anula alegerile! Și, cu toate acestea, o nulitate precum Enache, alături de ceilalți retarzi din CCR, au produs o teribilă turbulență.
V-am spus-o încă din decembrie: asta înseamnă împingerea noastră în război. Schimbarea Plăvanului s-a făcut strict pentru a mai reduce din tensiune. Bolovan e arma perfectă! Dacă ne împinge în război, nici măcar nu i se clatină sprânceana.
Vizita în Republica Moldova ar trebui să vă provoace transpirație rece pe șira spinării pentru că, dacă mai țineți minte, v-am povestit cum poate intra România natural în conflict prin intermediul Republicii Moldova. Inclusiv relația Maia Sandu – Bolovan ar trebui să vă fie un duș rece. Ca să nu mai vorbesc despre modul în care nulitățile strânse în summitul recent de la Londra au vorbit deschis despre pericolul ca Moldova să fie atacată și cucerită de Rusia.
Orice om normal care se uită pe harta frontului înțelege că Rusia nu are cum să atace Moldova decât, eventual, după ce cucerește zona Odesa. Iar pentru a se ajunge la Odesa ar trebui obținut controlul asupra Hersonului și apoi asupra Nicolaievului. Hersonul, știm bine că e așezat într-o poziție slabă din punct de vedere strategic(de aceea a fost abandonat de ruși), iar pentru a-l putea controla corespunzător trebuie să-ți securizezi linia Zaporoja-Krivoi Rog-Novîi Buh-Pervomaisk-Bârzula. E o acțiune consistentă, care ar necesita un efort de război pe care Rusia nu știu dacă-l dorește în prezent. Spun asta pentru că, la ora actuală, pare mult mai important pentru ruși obținerea controlului asupra regiunilor Harkov și Sumî.
Deci, cu toate că – cel puțin pe moment – nu poate fi vorba despre un atac al Rusiei asupra Moldovei, nulitățile Europei tot bat toaca dintr-un motiv cât se poate de simplu: știu că Moldova este calea cea mai simplîă de a implica România în război. De asemenea, mai știu că românii sunt împotriva unor trimiteri de trupe în Ucraina, dar nu s-ar opune atât de mult dacă s-ar acorda „un ajutor frățesc” Moldovei. Care ajutor, pentru începuty, ar fi unul „pentru menținerea păcii”. Parcă-i și văd pe slugoii lui Sopros cum vor inunda presa controlată cu titluri de-o șchioapă:
„Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!”. Iar apoi, dezastrul!
Nu mai insist deoarece v-am povestit în detaliu scenariul. Ceea ce trebuie să înțelegeți acum e că am fost loviți de distorsiune, de turbulență, ceea ce înseamnă că urmează evenimente teribile pentru noi.
Doar o minune a istoriei ne mai poate salva.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com
