CE REPREZINTA 15 MARTIE PENTRU UNGURI, DAR SI PENTRU ROMANI!!

CE REPREZINTA 15 MARTIE PENTRU UNGURI, DAR SI PENTRU ROMANI!!

0 790
Mai întâi să vedem ce reprezină ziua de 15 martie pentru ungurii din Ungaria şi pentru  etnicii maghiari minoritari  din alte ţări. La această dată a fost declanşată Revoluţia de la 1848 din Ungaria, iar Dieta ungară întrunită la…BATISLAVA/Pojon, a decretat independenţa Ungariei faţă de Imperiul Habsburgic. În programul revoluţiei, la punctul 12, era prevăzută si …unirea Transilvaniei cu Ungaria, fără să se consulte voinţa românilor, covârşitor majoritari. Era vorba,EVIDENT, despre o unire forţată!
Deşi revoluţionarii unguri proclamau principiile general valabile ale revoluţiei europene de la 1848, cum au fost ungurii libertăţile sociale şi naţionale, desfiinţarea iobăgiei etc.? 
Ei au  urmărit realizarea acestor deziderate numai pentru maghiari nu şi pentru celelalte naţiuni, ca de pildă românii, rămânând tributari ideologiei hungarismului expansionist, exclusivist şi şovin. Ca atare, la acel moment, revoluţionarii unguri urmărind doar desprinderea Ungariei de habsburgi , intenţionau realizarea unui imperiu ungar, de fapt transpunerea în practică a hugarismului prin constituirea Ungariei Mari, în cadrul căreia deznaţionalizarea românilor prin continuarea maghiarizării lor s-ar fi derulat într-un ritm dramatic!
Datorită punctului 12 al programului revoluţiei maghiare, aceasta a încetat să mai fie o revoluţie şi s-a transformat într-o contrarevoluţie, într-un război îndreptat CU PRECADERE împotriva românilor ardeleni care nu  doreau unirea Transilvaniei cu Ungaria şi acţionau pentru salvarea naţiunii lor! 
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.