Ce se mai intampla cu acele acuzatii grave de tradare? A fost...

Ce se mai intampla cu acele acuzatii grave de tradare? A fost adevarat ca BASESCU SI BNR au falsificat impreuna cu Jeffrey Franks, datele macroeconomice pentru a se realiza acordul de imprumut cu FMI ?

0 610

”Între serviciile secrete, SIE este marele cîștigător al perioadei post-decembriste”. Afirmația a fost făcutăde către fostul președinte Emil Constantinescu și pare să fie azi mai valabilă ca oricînd. În premieră absolută,fostii președinte(Basescu) și prim ministru(MRU) au fost si sunt oameni care provin din DIE/SIE. Un avantaj uriaș al serviciului amintit și care deranjează în mod cert restul serviciilor, dar, mai ales, SRI, picat pe locul doi deși e cel mai mare din România. Va înghiți SRI gălușca și se va resemna? Noi înclinăm să credem că nu, iar unele evenimente recente par să confirme asta. SRI a dat semne de nervozitate încă de la prima vehiculare a numelui lui MRU pentru postul de premier, în 2009, atunci cînd l-a trimis la înaintare pe fostul purtător de cuvînt Ulieru să-l deconspire drept agent al unei puteri străine. Puțin înaintea numirii de acum, alt fost greu al SRI, Virgil Măgureanu, a dat și el anumite semnale publice de nemulțumire, desigur, pentru urechile care trebuiau să audă. Cu toate astea, Ungureanu a fost numit în post pe 9 februarie. Cinci zile mai tîrziu, s-a produs un eveniment rămas necunoscut marelui public, dar care poate fi interpretat drept o reacție vehementă a SRI și un semnal dur către structurile de vîrf ale statului.ION STAN C
Concret, pe 14 februarie, deputatul PSD Ion Stan a depus în Cameră două declarații politice de-a dreptul incendiare, întocmite pe baza unor informații de top, accesibile doar serviciilor secrete și anumitor factori politici de top. Două declarații pe care I.Stan nu a ținut să și le popularizeze în presă, dovadă că erau destinate doar anumitor cercuri. Pentru a clarifica din start lucrurile, să spunem că Ion Stan nu e Vadim Tudor, cu ale sale tiribombe de presă, ci un parlamentar ”special”, care de foarte mulți ani se află în comisia SRI, pe care a și condus-o ca președinte si vicepreședinte, în prezent. Cei familiarizați cu dedesubturile politicii știu că, dintotdeauna, mai-marii comisiei SRI au avut o legătură strînsă cu serviciul, atît de strînsă încît s-a vorbit permanent cine controlează…pe cine. În consecință, e cert că declarațiile lui Stan sunt doar o portavoce.
Ce conțineau, însă, declarațiile în cauză?
Regimul Băsescu a falsificat PIB-ul României în beneficiul FMI. jeffrey-franks s
Prima dintre ele conține informația explozivă cu potențial nuclear potrivit căreia președintele, guvernul, BNR și șeful delegației FMI la București au falsificat controlat datele economice ale țării, în frunte cu PIB-ul, care a fost subapreciat cu 20% pentru a se justifica contractarea unor noi împrumuturi de la FMI.Extras din declarația lui Stan: ”Puterea de la Bucureşti este cel puţin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greşite, ale căror efecte sunt trădarea de ţară, în varianta subminării economice şi a ştirbirii suveranităţii şi independenţei politice, urmare a aservirii faţă de organizaţii străine. Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaţionale. Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care “asasinii economici” – în cazul României, Jeffrey Franks şi predecesorii săi – au aplicat-o la nivel global. Coordonatorii strategiei sunt marii anonimi din spatele FMI, având ca executanţi agenţii ocultei financiare din fiecare ţară, plasaţi la conducerea instituţiilor macroeconomice, respectiv persoane cumpărate, relativ ieftin, cu funcţii, bani şi alte avantaje.BLEJNAR S. 3
Menţionăm că FMI are nevoie şi de datele reale, cu titlul de “date de uz intern” şi pentru aceasta a apelat la o reţea de furnizare: economişti, şefi ai băncilor, persoane din staff-ul primului-ministru, Consiliului Naţional Fiscal, Institutului Naţional de Statistică. Unele dintre instituţiile cărora li s-au solicitat, în acest mod neoficial, datele reale, nu au putut răspunde la respectivele solicitări pentru simplul fapt că, în condiţiile instituţionalizării prelucrărilor statistice false, practic nu au avut acces la datele adevărate. În aceste condiţii, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a luat legătura, cu acceptul lui Traian Băsescu, cu şeful ANAF, Sorin Blejnar pentru a preleva datele reale direct din bilanţu. O altă menţiune importantă, care se impune, este aceea că, de regulă, şefii instituţiilor menţionate nu sunt direct angajaţi, ci câte unul-doi colaboratori apropiaţi acestora.
Un vicepreşedinte de la Institutul Naţional de Statistică nu a acceptat iniţial să intre în reţeaua agenţilor informaţi. Urmările imediate au fost presiunile şi ameninţările cu demiterea, dacă nu consimte la furnizarea informaţiilor solicitate. În condiţiile utilizării datelor macroeconomice reale şi ale elaborării şi execuţiei corecte şi responsabile a bugetului naţional, România nu ar fi avut nevoie de împrumuturile FMI, sau în nici un caz în cuantumul în care au fost atrase…Gitenstein 2
Reforma Sănătății, model Gitenstein, sustinuta de Basescu era un act în beneficiul mafiilor transnaționale. A doua declarație a lui Stan afirmă că mult trîmbițata reformă a sănătății este, de fapt, un act în beneficiul mafiei transnaţionale a fraudării asigurărilor de sănătate, cu binecuvîntarea președintelui Traian Băsescu. O altă afirmație explozivă este aceea că demonstrațiile de protest de după demiterea lui Arafat ar fi fost, în fapt, stimulate…probabil de SIE. Extras din declarația deputatului Stan:
”Înalţi funcţionari publici, începând de la Administraţia Prezidenţială şi Parlament, continuând la Guvern şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice, câini de pază ai “democraţiei”, companii de publicitate, fundaţii aşa-zis caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile nesăţioase care secătuiesc bugetul CNAS. Ciordeala, inclusiv cea a statului, din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au practicat-o şi acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii “legalişti” au încercat să-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor sociale. Aşa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare patru ani. Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate,( căci bugetul de circa 4 milioane euro aceasta este miza), şi nu sănătatea naţiunii, a picat într-un moment rău ales – anul electoral – şi cu mijlocul de promovare nepotrivit – agentul de influenţă în însăşi persoana preşedintelui republicii. Acelaşi agent de influenţă ca şi în cazul aurului de la Roşia Montană. Ambele operaţiuni de influenţă asumate de un agent de propagandă şi influenţă de cel mai înalt nivel posibil demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce factură sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni comenzile şi de ce nu le poate rezista primul cetăţean al ţării.
Se încearcă inca diversiunea că preşedintele şi primul-ministru ar fi fost chipurile , induşi în eroare şi nu ar fi cunoscut că proiectul legii sănătăţii este expresia intereselor autohtone şi străine care deja pusesera ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi elaborat statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din infrastructura reţelei de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declaraţii publice, făcute în ţară, dar şi în străinătate. MUGUR ISARESCU tb&ebSe spune acum că Băsescu şi Boc nu ar fi fost corect… informaţi şi nu ar cunoaşte că 40 de firme ale clientelei lor politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru achiziţionarea unui prim lot de 1.200 de ambulanţe. Se aruncă în spaţiul public dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi ştiut, chipurile, de bătălia pe cadavrul sistemului de sănătate al poporului român dintre cartelurile internaţionale ale asigurătorilor de sănătate. Iar legea, pentru a cărei susţinere s-a mai compromis politic, moral şi infracţional încă o dată (dar ce mai contează?!), urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului sănătăţii, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalităţile. Ei bine, ochii şi urechile statului, în loc să-şi facă cu onestitate datoria, adică să tragă semnalul de avarie şi să oprească,  pericolul de deraiere a democraţiei si  caruselul înaltei corupţii politice instituţionalizate. În acest din urmă caz, cînd se vorbește de ”ochii și urechile statului” care ar fi trebuit să țină sub control interesele cartelurilor internaționale, Stan se referă, evident, la serviciul cu atribuții externe.
Contactat de Inpolitics, deputatul afirmă că pînă în acest moment nu există nicio reacție oficială la declarațiile sale din parlament. El afirmă, însă, că ”declarațiile se bazează pe date foarte concrete, care pot fi oricînd puse la dispoziția factorilor interesați de către anumite instituții ale statului, cu atribuții în acest sens. Vă dați seama că nu mă apucam să aștern pe hîrtie ceea ce visasem în noaptea precedentă, acolo e vorba de chestiuni cît se poate se serioase și de concrete”. O afirmație care, în realitate, sugerează în mod clar că interceptările deja s-au produs, iar datele sunt bine păstrate în anumite locuri.
Una peste alta,  declarațiile vicepreședintelui comisiei SRI pot fi considerate cel mai tăios avertisment transmis in direct regimului de la fosta putere de către cel mai mare serviciu de informații, iar faptul că a venit imediat după validarea lui Ungureanu drept premier arată limpede și sursa ”nemulțumirii”. Marea întrebare: vom asista, curînd, la o repoziționare politică a SRI, avînd în vedere că alegerile din 2012 bateau la ușă? Și dacă da, ce surprize ar putea oferi clasei politice această manevră? (prima sursa: inpolitics.ro)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.