Ce va fi cu Marcelino, după „consultare cu mine însumi” (adică cu...

Ce va fi cu Marcelino, după „consultare cu mine însumi” (adică cu el, Marcel Ciolacu)?

1 176

Pe la conferințele de alegeri pe linie de partid, politicienii, ca să impresioneze auditoriul, se dedau la diverse spuse trăznite. În toamnă, de pildă, Marcel Ciolacu se afla prin Banat, la o conferință județeană de alegeri într-o filială a PSD și, pe lângă altele, tuna și fulgera împotriva jocurilor de noroc. Chiar strigase „Ajunge!” din toți bojocii…
În pripă, ulterior, a fost întocmit un proiect de lege pe subiect și trecut tacit prin Senat. La Camera Deputaților, actul cu pricina a fost pus „la sertar” să dospeasca… Cel mai probabil din pricina investitorilor proveniți, în marea lor majoritate, din Orientul Mijlociu și a sumelor colosale care se învârtesc si „se albesc” în această mănoasă ogradă.
Cei peste 300.000 de cetățeni dependenți de jocurile de noroc în România sunt tratați precum „carnea de tun”…
Decidentii noștri politici nici n-au aflat, probabil, că Organizația Mondială a Sănătății, organism aflat sub egida ONU, a asimilat „dependența de jocurile de noroc” ca patologie, din aceeași categorie cu depresia și alcoolismul!
Nici nu contează, mai întâi „argintii”, nu?
Recent, același președinte de partid a fost la Iași. Tot la o conferință județeană de alegeri a PSD. Aici,Marcel Ciolacu a vorbit cu patos despre meritocratie și stabilitate politică.
Reperul „stabilitate”, precum se știe, a fost invocat și în sentința dată de un magistrat-mercenar, nu demult, care a blocat accesul la lucrarea de doctorat plagiata a partenerului de Coaliție, Nicolae Ciucă, pe atunci, și acesta, șef al Executivului. Acum, mai marele Senatului și al doilea om în ierarhia de putere a statului român…
Premierul Marcel Ciolacu, aflat în periplul sau moldav, n-a amintit, însă, defel despre performanțele sale de formare „meritocratică”: primul loc de munca aranjat, în plină maturitate, prin cumetrie politică, absolvent de liceu cam tomnatec, o facultate făcută „la privat”, cum e la modă printre mulți oameni de partid, cu licenta luată la noua ani de la absolvire, cu toate ca legea prevede un termen de maximum trei ani…
Nici cu privire la „urcușul politic” apoteotic, croit nu numai în cerc provincial restrans, în pofida unui rucsac profesional extrem de subtire, nu li s-a dezvăluit iesenilor măcar o umbră meritocratica…
Despre „cunoștințele acumulate”, pe când era cărăușul armelor de vânătoare ale infractorului – terorist Omar Hayssam, făcut fugit din țară, iesenii n-au aflat nimic… Totul la „omerta”!
La conferința de presă mult așteptată, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat insistent de către jurnaliști și dacă va candida pentru Cotroceni în toamna acestui an. Raspunsul dat este a-la-Cicero, invocând, după o clipă de cugetare adâncă, o „consultare cu mine însumi”… Ușor schizoid,nu?
Cu toate acestea, suntem curioși care va fi dezlegarea deliberării lăuntrice a acestui important „actor politic” al momentului după ce se va încheia cercetarea implicării sale, deliberate sau nu, în manipularea pieței de capital în cazul „Gabriel Resources”… Pe variantă canadiană, nicidecum pe cea mioritică!

Toma Pirau

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.