CEA MAI FERICITA TARA A EUROPEI!
Cand am aterizat la Copenhaga, era o zi blanda si linistita, suficient de calda, incat la pranz oamenii sa se poata plimba fara grija "in talie". Sigur ca mai ales primavara capitala Regatului Danez este unul dintre cele mai frumoase orase europene. Dar adevarata revelatie pentru un cetatean de-acum european ca mine, venit din extremitatea rasariteana a UE, a fost altceva. O lumina parca stranie, venita din alta emisfera, dadea locului cumva o culoare aparte fiecarui detaliu. Lipseau jegul stradal generalizat si cocoloasele de hartie ce se-alearga gonite de vantul starnit in campia ruseasca si De aceea m-a socat, la inceput, „stridenta” curateniei si comportamentul ecologic elevat, intr-un climat de evidenta civilizatie a comunitatii in toate spatiile publice, exact unde acasa eram obisnuit sa nu observ decat delasarea si neglijenta. Asa cum am inceput aceste insemnari, precum odinioara Golescu, boier si carturar, ajuns singuratec candva in Evropa, ma vad obligat sa precizez ca destule tari europene nu-mi sunt necunoscute si mai fusesem in tara lui Andersen in urma cu un deceniu. Atunci chiar insoteam o delegatie de ecologisti romani, invitati acolo printr-un gest de… „bunavointa know-how”. Acum, in avion tocmai gasisem intr-o revista un studiu al unor cercetatori de la „Cambridge”. Sa vezi ciudatenie, ei incercau sa determine efectul luminii solare asupra fericirii oamenilor. Si au concluzionat ca Tara lui Hamlet, printul sfasiat de indoieli existentiale, ei bine, tocmai acest taram de intrebari decisive (a fi, sau a nu fi?), in viziunea si perceptia danezilor, are toate calitatile pe care cetatenii si le doresc pentru a fi fericiti. Pe o scara a satisfactiei de la 1 la 10, cetatenii Danemarcei s-au situat, prin raspunsurile lor, primii, cam la nota 8,3! Toti ceilalti europeni au acordat note mai mici tarii unde traiesc, pe podium situandu-se, alaturi de danezi, finlandezii, care si-au acordat nota 8,1, urmati de suedezi si olandezi, clasati la egalitate pe locul al III-lea, cu nota 8. Au fost luate in studiu doar primele 15 tari membre ale UE, din aceasta pricina lipsind Romania, pe care am cautat-o si eu furibund in acest clasament al fericirii. Totusi, in cateva din fostele tari comuniste, locuitorii si-au acordat note in jur de 7, la partea pozitiva fiind apreciate placerea iesirilor la iarba verde, excursiile montane, bucuria petrecerilor in familie a sarbatorilor religioase si a celor onomastice, nuntile si botezurile si, n-o sa credeti, preturile mult mai mici decat in Occident, locuintele obtinute gratis, pe vremea comunismului, sau la preturi mult mai mici in primul deceniu dupa 1990, si o anumita stabilitate a locului de munca. In tarile mai vechi ale UE, in partea de jos a acestui clasament sui generis despre fericire, se situeaza italienii, grecii si portughezii, care au acordat note foarte mici tarilor in care traiesc. Intre neplaceri si probleme ale existentei erau enumerate caldura exagerata, seceta, pretul ridicat al apei de baut, un anumit climat de violenta politica, dar si al manifestarilor sportive, nesiguranta publica pe timp de noapte si o anumita slabiciune a Politiei, ba chiar si prezenta suparatoare a tantarilor si a insectelor transmitatoare de boli. Iar britanicii, mai putin nemultumiti de ceata, de ploi, dar satisfacuti de grija autoritatilor pentru impunerea unui comportament de protectie a mediului generalizat, sunt stresati de aglomeratia mijloacelor de transport in comun si de pe sosele, socotite insuficiente, dar si de consecintele excesului de toleranta care a facut din capitala imperiului britanic un nou Babilon. Am inceput aceste insemnari cu gandul la ce ar trebui sa fie, prin comparatie, Homo Ecologicus si in Romania. In numerele viitoare voi incerca sa explic si sa imi explic, inclusiv intr-o suita de ilustratii, de ce se considera cetatenii Danemarcei cei mai fericiti din Europa. Pe curand!