Cei la care vrem să aderăm solicită României să nu mai concesionăm noi zăcăminte de gaze!
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), la care România se pregătește să adere, recomandă statului român să nu mai concesioneze perimetre noi de explorare de zăcăminte de gaze naturale, din rațiuni climatice, transmite Profit.ro.
Premierul Marcel Ciolacu, pe la jumătatea lunii martie, la prezentarea studiului economic al OCDE privind economia României, că vrea să aderăm la această organizație în anul 2026.
Într-un studiu lansat la București de către secretarul General al OCDE, Mathias Cormann se recomandă voalat că să nu mai concisionăm noi perimetre pentru exploatarea gazului natural.
„În perspectivă, proiectele noi de explorare de zăcăminte de gaze naturale merg în contra obiectivelor de limitare a schimbărilor climatice.
Scenariile indică că cererea globală de gaze, ca și cea de țiței și cărbune, ar trebui să înceapă să scadă înainte de 2030 pentru a fi în linie cu ambițiile climatice globale.
Scăderea cererii de combustibili fosili ar putea majora riscurile comerciale ale proiectelor noi.
România nu a mai concesionat perimetre noi de gaze naturale de peste un deceniu, însă Guvernul ar trebui să ia în considerare schimbările climatice și alți factori de mediu la luarea deciziilor de licențiere pentru proiecte viitoare de explorare de țiței și gaze″, se afirmă în studiu.