Cele șase reușite din Sibiu, trecute în portofoliul familiei Iohannis, sînt doar rachete de semnalizare. E momentul să vorbim de tunuri!

Povestea clădirilor e lungă și groasă. Cele șase reușite din Sibiu, trecute în portofoliul familiei Iohannis, sînt doar rachete de semnalizare. E momentul să vorbim de tunuri.
Klaus Iohannis a fost dirijorul unei ofensive de spoliere a statului român și a cetățenilor particulari, care au fost deposedați de avuția imobiliară în baza unor practici ilegale, prin complicitatea autorităților.
Începem aici o anchetă în foileton, în colaborare cu ancheteonline.ro, cu scopul de a cunoaște în amănunt meritele și profilul celui care a promis România lucrului bine făcut.

 Privatizarea Sibiului
Sibiul este un oraș retrocedat. Clădirile de patrimoniu au fost înstrăinate, ajungând în proprietatea unor structuri bine organizate din preajma președintelui Klaus Iohannis.
Prin forțarea legilor de restituire “in integrum” sau, de multe ori, prin ocolirea lor, imobilele statului român din această urbe au ajuns pe mâna Bisericii Evenghelice și a Forumului Democrat al Germanilor din România.
Întregul proces de retrocedare s-a produs pe perioada mandatelor de primar al Sibiului deținute de Klaus Iohannis între 2000-2014.
FDGR-ul condus sau controlat de Iohannis a depus cererile de retrocedare, iar Primăria Sibiu, condusă de același Iohannis, a restituit o mare parte din clădirile care adăposteau unități de învățământ (unde Ministerul Educației a investit, pentru modernizare, zeci de milioane de euro), de cultură sau instituții publice, centre comerciale, multe de patrimoniu național.

Au fost scoase, așadar, din proprietatea statului, școli și grădinițe (cum ar fi Complexul de servicii “Prichindelul”), licee (precum Colegiul de Artă, Colegiul Agricol, Colegiul “Bruckenthal”), cluburi sportive (cum ar fi sediul Clubului ”Șoimii Sibiului”), instituții publice (precum Inspectoratul Școlar, Arhivele Naționale), sedii ale sistemului sanitar (Ambulanța Sibiu și un corp al Spitalului Județean Sibiu),  Filarmonica de Stat (transformată în cârciumă de un apropiat al lui Iohannis), imobile ale Muzeului “Astra” (cum ar fi Muzeul de Etnografie Saxonă “Emil Sigerus”), Muzeul Bruckenthal, sediul FDGR.
A mai fost schimbată proprietatea altor imobile din centrul Sibiului, precum casele luate ilegal de familia actualului președinte (din str. Nicolae Bălcescu nr. 9 și Gheorghe Magheru nr. 35) sau case din centrul Sibiului, cumpărate de chiriași, cu bună credință, potrivit Legii 112/1995, și apoi deposedați abuziv de primarul Iohannis, în urma unor retrocedări cu cîntec, fără dreaptă despăgubire.
Tot așa, au fost luate de la stat sedii ale unor centre comerciale, aflate în locație de gestiune, în care patronii au investit sume mari de bani și le-au cumpărat, pentru a fi apoi retrocedate de primarul Iohannis către prietenii lui sași (cazul sediului ”Cuțitul de Argint”, care a ajuns pe mâna lui Stephan Braunne), fără despăgubire.

Plan nemțesc
Dar nu peste noapte. Ci pas cu pas. Aici putem vorbi despre un plan desfășurat pe decenii, metodic și bine pus la punct. Imediat după 1989, s-a constituit FDGR, ca organizație de reprezentare a comunității săsești din România, și s-a reînființat Biserica Evanghelică, instituție religioasă a  acestei minorități.

• Primul președinte al FDGR a fost Paul Philippi (în foto), care s-a înrolat voluntar, în 1942, în trupele Waffen SS, ”garda pretoriană” a lui Hitler, dar care a fost reabilitat de americani, după cel de-al doilea război mondial, iar după Revoluția română s-a întors în țară.
• În 1942 și-a dat bacalaureatul la Liceul “Johannes Honterus” din Brașov.
• În 1943 a fost înrolat ca militar în Waffen-SS și a luptat pe frontul de Răsărit. În ultima parte a războiului s-a reîntors în Germania, unde, în 1945, a devenit prizonier de război al americanilor, care l-au internat, timp de 30 de luni, într-un lagăr pentru “denazificare”.
• Imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, în noiembrie 1947 a plecat la studii în Erlangen. Acolo i s-a oferit o bursă de studii în Elveția. A ajuns acolo în toamna anului 1949, la vârsta de 25 de ani. Din 1950 a muncit și la Winterthur, ca profesor privat și, în același timp, a funcționat ca vicar la capela luterană din Grossmünster.
• A studiat teologia și istoria la Zürich, dar examenele de absolvire le-a dat la Erlangen, în 1957, cu lucrarea pe tema Abendmahlsfeier und Wirklichkeit der Gemeinde, după care s-a reîntors în Elveția.
• În 1963 a luat doctoratul în teologie practică. Între 1971 și 1986 a condus Institutul pentru Științe Diaconice (Institut für Diakoniewissenschaftlichen) al Universității din Heidelberg.
• În 1974 i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Teologic Protestant din Cluj și Sibiu.
• În 1979 a fost invitat ca profesor itinerant la Facultatea de Teologie la Sibiu, dar după doi ani a fost obligat să plece din nou din România.
• În 1989 a fost membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România, al cărui președinte a fost în perioada 1992-1998, după care a rămas președinte de onoare al acestuia.

Prin hotărârea nr. 78 din 20 aprilie 2000, Consiliul Local al municipiului Sibiu i-a acordat lui Paul Philippi titlul de “Cetățean de onoare al Municipiului Sibiu”.
Potrivit unor surse locale, cele două structuri, FDGR și Biserica Evanghelică, au lucrat eficient pentru punerea în aplicare a acestui plan de dobîndire a imobilelor, mobilizînd forțe în țară și în afară.
”Mai întâi, persoane venite din străinătate ca reprezentante ale unor ONG-uri germane s-au plimbat prin Sibiu sub pretextul unei evaluări necesare pentru renovarea clădirilor istorice din Sibiu.
În fapt, scopul era altul: cunoașterea situației juridice a patrimoniului orașului, cu scopul documentării necesare pentru retrocedare. Așa au avut acces la date privind fișele cadastrale ale imobilelor din Sibiu”, declară un martor care a ocupat poziții în administrația orașului Sibiu în ultimii 25 de ani.
Alți martori, care vor, deocamdată, să-și păstreze anonimatul întăresc ipoteza vizitării Sibiului de germani sub acoperire civică, imediat după evenimentele din decembrie 1989.

De la FDGR la GEG
Un pas important în procesul de retrocedare a imobilelor din Sibiu către FDGR l-a constituit declararea Forumului drept continuator al Grupului Etnic German (GEG), printr-o decizie judecătorească, în 2007. Adică moștenitor al bunurilor care au aparținut GEG, în perioada 1940-1944, înainte de instaurarea regimului comunist. O intenție clară a FDGR de preluare a tuturor imobilelor care au aparținut Grupului, pe vremea celui de-al doilea război mondial.
O măsură total cinică, ținînd cont de faptul că Grupul Etnic German a fost, în România, falanga militară și ideologică a regimului hitlerist. Dar scopul scuză mijloacele!
În 2007, Forumul Democrat al Germanilor din România, filiala Sibiu, controlată de Klaus Iohannis, președintele FDGR pe țară, dă în judecată Primăria Sibiu, condusă de același Iohannis, pentru recunoașterea FDGR drept continuator al GEG.
Bineînțeles, Primăria nu a avut nici o obiecție în fața instanței. Primarul Iohannis nu l-a contrazis pe președintele FDGR Iohannis. Nici măcar n-a epuizat căile de atac, așa cum prevede legea. Așa a fost deschisă Cutia Pandorei și retrocederile au început să curgă, fără nicio opreliște.

”Judecătoria constată că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1672/306/2007 la Judecătoria Sibiu, petentul Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu a solicitat ca, în contradictoriu cu Municipiul Sibiu, reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Sibiu, să se constate calitatea petentului de succesor în drepturi față de Grupul Etnic Gernam (Deutsche Volksgruppe). În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că petenta este organizația reprezentativă a minorității germane din Sibiu, motiv pentru care este succesoarea în drepturi a Grupului Etnic German. Prin legislația apărută după 1989 s-a prevăzut restituirea bunurilor imobile ce au aparținut minorităților naționale.”

În decizia instanței se arată că “pârâtul Municipiul Sibiu prin Primar a formulat întâmpinare că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză”.
Deci Primăria, reprezentând statul român la Sibiu, nu s-a opus deloc cererii FDGR, care însemna înstrăinarea propriilor sale bunuri, către această organizație. Dar Primăria era condusă atunci de Klaus Iohannis, șeful FDGR, iar Consiliul Local era dominat de consilierii locali ai Forumului. Cine să reprezinte interesele statului român la Sibiu?
Nimeni nu a vrut să ia în serios conflictul de interese care se instalase în persoana lui Klaus iohannis.

“Întrucât, prin statutul său, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu s-a declarat continuatorul tuturor persoanelor juridice fără scop patrimonial ce au aparținut minorității germane, rezultă că el este și continuatorul Grupului Etnic German. Grupul Etnic German a fost organizația întregii minorități germane, înființat prin lege în 1940 și desființat tot prin lege, nr. 485”, se mai arată în decizia Judecătoriei  Sibiu.

Să cunoaștem Grupul Etnic German
Potrivit Monitorului Oficial din data de 21 noiembrie 1940, se emite “Decret-Lege pentru constituirea Grupului Etnic German”. În acest act normativ se arată că “Grupul Etnic German din România este declarat persoană juridică română de drept public, purtând denumirea Grupul Etnic German din România. Aparțin Grupului Etnic German din România toți cetățenii români care prin confesia lor la Poporul German au fost recunoscuți ca fiind de origine germană, din partea conducerii Grupului Etnic și înregistrați ca atare în registrul național al Grupului Etnic German din România. Reprezentanții voinții naționale a Grupului Etnic German din România este «Partidul Muncitoresc Naționalist-Socialist German» (N.S.D.A.P.), al Grupului Etnic German din România, (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, Der Deutschen Volksgruppe in Rumanien). El lucrează în cadrul Statului Național Legionar Român. Cu aprobarea Conducătorului Statului Național Legionar, Grupul Etnic German din România poate lua, pentru menținerea și consolidarea vieții naționale, dispozițiuni cu caracter de obligativitate pentru membrii săi. Grupul Etnic German din România poate arbora, pe lângă drapelul Statului Român, și Drapelul poporului german. Orice dispozițiuni contrarii decretului-lege de față sunt și rămân abrogate”. Pe drapelul poporului german era pictată, să amintim, svastica neagră care a răspîndit groaza în popoarele Europei.

(va urma)

Costel Oprea

Share on Facebook

Tweet

Follow us