Celebra formație Pink Martini aniversează 30 de ani de carieră în Piața...

Celebra formație Pink Martini aniversează 30 de ani de carieră în Piața Sfatului

0 97

– Festivalul Culturama aduce, la cea de a doua ediție, una dintre cele mai importante formații internaționale care a reușit să îmbine cu succes jazz-ul, muzica latino și muzica clasică. Din repertoriul formației face parte și melodia Mariei Tănase, ,,Până când nu te iubeam”. Concertul va avea loc în 20 iulie, în Piața Sfatului –

Cea de a doua ediție a Festivalului Internațional Culturama, organizat de Centrul Cultural Apollonia cu sprijinul Primăriei Brașov, le aduce brașovenilor și turiștilor un eveniment cultural de înaltă clasă, în cadrul căruia Banca de Cultură Apollonia, Piaţa Sfatului, Cinema Modern, Piaţa Sf. Ioan, Piaţa Brassaï, Turnul Alb şi Turnul Negru vor vibra într-un fel aparte prin muzică, dans, teatru, carte şi film.

,,Citeam undeva că în Japonia, înainte de a se proiecta un parc, locul respectiv rămâne neamenajat o perioadă. Oamenii îl traversează în funcție de necesitățile zilnice, trasând în mod natural viitoarele alei principale. Apoi, specialiștii stabilesc detaliile. Asemenea acestor alei, cultura trebuie să transcendă, să tragă acele tușe groase, viguroase, armonioase, atât de necesare unei comunități din secolul XXI. Festivalul Internațional CULTURAMA este, precum exemplul de mai sus, impus de evoluția naturală a comunității Brașovului. El nu este o invenție; este materializarea unei stări de spirit, a unei nevoi acute de frumos, o chemare firească a comunității de a accesa Cultura Mare într-un oraș care deține în plan socio-economic multe înălțimi”, a declarat Florin Coșuleț, director artistic, Centrul Cultural Apollonia.

Capul de afiș al acestui festival, desfășurat sub sloganul ,,Un festival la mare înălțime”, este formația Pink Martini, care a ales, pe 20 iulie, să marcheze cei 30 de ani în muzică pe scena din Piața Sfatului.

Fondată în 1994, în Portland, Oregon, Pink Martini reușește cu foarte mare succes să îmbine jazz-ul, cu muzica latino, cea clasică și pop, concertele lor răspunzând așteptărilor unui public variat.

Una dintre piesele pe care această formație le-a inclus în repertoriul propriu este melodia Mariei Tănase, ,, Până când nu te iubeam“, interpretată de Storm Large chiar în limba română.

Biletele pentru evenimentul din 20 iulie pot fi achiziționate de aici: https://www.bilet.ro/eveniment/pink-martini-concertul-anului-in-piata-sfatului-din-brasov13935-43931.

Al doilea spectacol extraordinar, oferit de organizatorii acestui festival în 21 iulie, este spectacolul Ansamblului Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului, care împlinește 80 de ani de existență.

Încă din 1944, Junii Sibiului culeg, păstrează și, de asemenea, promovează tradiția românească în întreaga lume. Spectacolul de la Braşov va fi prezentat de îndrăgita Iuliana Tudor și va aduce pe scena din Piața Sfatului artiști consacrați ai muzicii populare românești.

Biletele pentru spectacolul din 21 iulie pot fi achiziționate de aici: https://www.bilet.ro/eveniment/junii-sibiului-spectacol-extraordinar-la-brasov-13954-44001.

Mai multe informații despre programul festivalului Culturama puteți găsi pe site-ul Centrului Cultural Apollonia:

– 19 iulie: https://apolloniabrasov.ro/19-iulie/

– 20 iulie: https://apolloniabrasov.ro/20-iulie/

– 21 iulie: https://apolloniabrasov.ro/21-iulie/

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.