Centenarul României, bârna din ochiul lui Hunor bacsi! O fi singurul?
Am să reiau un subiect care a fost dezbătut extrem de mult de sute de istorici români şi maghiari: a cui a fost iniţial provincia Transilvaniei? A românilor, ca moştenitori ai dacilor, sau a ungurilor,mostenitorii hunilor? Teoria susţinută de istoricii maghiari este binecunoscută: atunci când hunii din Câmpia Panonică au ajuns în Transilvania, acest teritoriu ar fi fost unul nepopulat, “virgin”, şi atunci ungurii ,ce sa faca, s-au instalat aici, ca tot era numai padure in curbura Carpatilor si aveau unde sa pasca caii (scuzati cacafonia!)
Românii, care… trebuiau sa vina si ei de undeva, ar fi sosit ceva mai târziu, după vreo 2-3 secole, venind din Albania (sic!). Principalul argument este si faptul ca Ciprian Porumbescu le-a scris si melodia Imnului National! Istoricii unguri se mai întreabă de ce românii, care pretind că există ca naţiune pe teritoriul actual al României încă din secolul al 3-lea, nu au produs niciodată…impreuna, o Revoluţie, sau un fel de Război de independenţă, sa zicem impotriva Habsburgilor, sau a Rusilor, sau… orice altă încercare pentru a-şi crea propria ţară, şi au trebuit să aştepte 16 secole, până în 1859, pana să se unească la Focsani (!), şi atunci acest lucru s-a întâmplat si datorită conjucturilor internaţionale favorabile.
Sincer, trebuie să recunosc că nu mi-am dat doctoratul în domeniu, dar avand biblioteci universitare de frunte la dispozitie si o aplecare asupra problemei, am încercat să mă documentez cât mai bine şi, fără să intru acum în prea multe detalii, am să încerc să prezint câteva concluzii şi fapte clare.
Ca peste tot în Dacia şi în teritoriul Carpaţilor de curbură, stăpânirea romană nu a putut să-și exercite dominatia şi probabil nici nu şi-a dorit, pentru că nu era în interesul său, o încetare a vieţii economice şi spirituale dacice. Printre urmele certe de locuire dacică, post-romană ce s-au descopeit, în Curbura Carpaților, enumeram: la Olteni – judeţul Covasna în punctual „Cariera de nisip”; tot din epoca post-romană (sec. III-IV) datează descoperirile din satul Dejunţiu, com. Mugeni, judeţul Harghita. Mai multe aşezări aparţinând culturii Sântana de Mureş-Cerneahov (se. 4, d.H) care arată continuitatea de locuire a populaţiei dacice s-au descoperit în bazinul Ciucului dintre care amintim: o necropolă în satul Rugăşeşti, com. Şimoneşti şi o aşezare în comuna Mugeni, ambele în judeţul Harghita, precum şi aşezarea descoperită lînga municipiul Sf.Gheorghe, judeţul Covasna si pe Valea Zănelor, Drum roman la Tușnad etc.
Atunci când se discută de continuitatea dacică şi de supravieţuirea elementului autohton dacic în judeţele Harghita şi Covasna trebuie avut în vedere în primul rând cadru natural mult mai favorabil, comparativ cu alte zone ale ţării,de rezistenta a populaţiei care se confrunta cu diverse valuri de migratori. Masivele muntoase au oferit populaţiei locale posibilitatea de refugiu, în caz de primejdie şi unde putea practica păstoritul, exploatarea lemnului, vânătoarea şi chiar, pe anumite platouri montane, o agricultură de subzistenţă.
Deci este total fals că Transilvania nu ar fi fost locuită în momentul când conducătorii huni au ajuns aici. Probabil ca nu tot teritoriul transilvanian era locuit, şi de aceea, regii unguri au oferit /adus pentru colonizare populaţie germană (saşi) şi hunică (secui), în partea de sud şi de est al Transilvaniei.Dar, centrul, vestul şi nordul provinciei era deja locuit de localnici. O spune chiar o cronică ungară, “Gesta Hungarorum”, scrisă în limba latină în jurul anului 1200, care arată că, atunci când ungurii au ajuns Transilvania, au întâlnit o populaţie locală, pe care a numit-o “blachi” sau “blasi”, ce seamănă al naibii de mult cu “vlach” sau “vlahi”, adică denumirea străveche a românilor în Evul Mediu. Aici, ungurii întâlnesc chiar un conducător local al vlahilor, celebrul Gelu. Citim din acelaşi “Gesta Hungarorum”: “ubi Gelou quidam Blacus dominium tenebat”.* Dacă Transilvania ar fi fost goală si n-ar fi existat cnejii Gelu si Menumorut, atunci când ungurii au pătruns în aceasta zona, de ce regii unguri au mai acordat… titluri şi pământuri ” lorzilor” locali? Sa se laude la neveste? Totuşi, conform tuturor surselor istorice de până în prezent, trebuie să recunoaştem că Transilvania nu a fost „cucerită’ de către unguri, ci pur şi simplu putem vorbi de o anumita locuire (numita de altii colonizare, adevarat cu evidenta uşurinţă), întrucât triburile vlahe locale nu au opus rezistenţă „coabitării”. Este semnalata si o lupta in care armata ungurilor s-a luptat cu „excepţia” voevodului Gelu.
Într-un articol halucinant publicat acum aproape 2 secole în “The North American Review” (o revistă din SUA, numărul 61 din octombrie 1828) şi intitulat “Istoria geografică şi politică a Valahiei din vechime şi până în 1774”, scrisă de un oarecare Brethren Tunusli, se afirmă nici mai mult nici mai puţin că… românii de astăzi ar fi urmaşii ţiganilor! Aşadar, populaţia rămasă după retragerea romană şi care ar fi locuit în Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, ar fi fost constituită din ţigani! Autorul probabil că era beat când a făcut această afirmaţie, uitând că şi din punct de vedere al limbii şi al ADN-ului, ţiganii provin din India…
Încă un lucru: există încă istorici străini care sunt sceptici că ar exista vreo legătură între populaţia Daciei şi populaţia “teritoriilor vlahe” din Evul Mediu. Aşa cum spuneam şi în alte articole, ideea originii neamului românesc din daci nu a apărut brusc în secolul al XIX-lea, ci este mult mai veche. De exemplu, pe un mormânt al Smarandei Ghica, aflat în Biserica Sf.Gheorghe din Iaşi, scrie: „Aci zace sub pământ după moartea ei / Prea strălucita Domniţă, nobila Smaranda / Fiică a piosului Egemon al întregei Dacie / Domnul Grigorie Ghica, fruntaşul / Celor din Bizanţ, atât pentru strălucirea neamului / cât şi pentru piositate / În anul 1738, Ianuar 22”.
Smaranda Ghica era fiica domnitorului Grigore Ghica, ce era văzut ca “egemon”, adică “conducător” al întregii Dacii. O altă piatră de mormânt din secolul al XVIII-lea din Mănăstirea Golia din Iaşi, aparţinând lui Sultana Racoviţă (soţia domnitorului Mihail Racoviţă), pe care stă scris: “Nici pământeană, nici din Dacia nu sunt, amice / Byza mea, Byza, producătoare de bărbaţi glorioşi, îmi este patria, / M’a născut Ghiorghios soţiei sale şi mama Eufrosina, / Numele meu este Sultana / Şi eram soţia lui Mihail Racoviţă, / A Domnitorului înţelept al Dacilor şi Misienilor. / Vai! vai! n’am murit în patria mea / Ci soarta m’a răpit pe pământul Misienilor.” Termenul de “misieni” înseamnă “urmaşi ai tracilor”.
Interesantă este opinia istoricului şi arheologului Kurt Horedt, care încearcă o anumită “conciliere” între cele două poziţii opuse ale istoricilor unguri şi români. Astfel, potrivit domniei sale, retrăgându-se din Dacia, romanii nu şi-au retras şi întreaga populaţie.Ceeace este o observatie fireasca si e bun simt! În fostele provincii romane din Dacia, printre care şi în Trasilvania, a mai rămas o populaţie dacică romananizată, care s-a amestecat de-a lungul timpului cu “tracii romanizaţi”, o populaţie de păstori si migratori stabilizati intr-o zona prietenoasa natural inca din secolul al 9-lea, o parte,posibil cu origini si din peninsula Balcanică.Prezenţa acestora în Transilvania este sigură în secolul al 10-lea, dar o migraţie mai târzie din secolul al XIII-lea (aşa cum susţin istoricii unguri) nu este explicabila si nici posibilă. Poate că această opinie se apropie cel mai mult de adevăr şi poate că de asta spunea Mihail Racoviţă că este “domnitor al dacilor şi tracilor”…(sinteza: prof. dr. Deak Andrei)
