Chimia salveaza Romania
Angajatii Nitroporos Fagaras si Viromet Victoria au pichetat sediul Prefecturii Brasov Protestatarii au venit dotati cu sirene, trompete, fluiere si tobe si au facut un zgomot infernal in centrul orasului. Oamenii si-au amenajat un cort care sa-i apere de ploaie, in fata caruia au asezat un sicriu si au scandat “Jos mafia”, “Afara cu mafia din tara” sau “Chimia salveaza Romania”. Peste 300 de angajati fagaraseni risca sa-si piarda locurile de munca.
Protestul sindicalistilor este indreptat impotriva liberalizarii pretului la gazele naturale si la energia electrica, au spus Lucian Cupu, lider sindicat Nitroporos Ca sa ilustreze relatia dintre guverne si FMI, protestatarii au adus un joc de table.
Pe platforma Nitroporos din Fagaras, inchisa de mai bine de o luna, incepand cu data de 1 iulie, 248 de salariati vor fi concediati si au primit deja preavizele. Vor mai ramane pe platforma doar 170 de salariati pentru paza instalatiilor. Oamenii sunt disperati.
Astazi, cei 50 de protestari isi vor continua actiunea, in fata Prefecturii. De asemenea, in zilele de 11 si 12 iunie, sindicalistii vor picheta sediul Guvernului, impreuna cu colegii lor din tara pentru a protesta impotriva disponibilizarilor iminente.
Vifor Rotar