China – România anul trecut schimburi comerciale bilaterale de 10,56 miliarde USD

China – România anul trecut schimburi comerciale bilaterale de 10,56 miliarde USD

0 63

ES Dan-Horia Maxim: România vede un potențial imens în relațiile cu China

Potențialul relațiilor bilaterale cu China în toate domeniile posibile este „departe de a fi epuizat”, România fiind dedicată consolidării relațiilor bilaterale și acordând o importanță capitală acestui lucru prin implicare și colaborare continuă în diverse sectoare, a declarat Ambasadorul României la Beijing, ES Dan-Horia Maxim, cu ocazia celor 75 de ani de relații bilaterale România-China, citat de cotidianul China Daily.
În articolul apărut sub titlul „România vede un potențial imens în cadrul relațiilor”, făcând un istoric al relațiilor diplomatice bilaterale, Ambasadorul Maxim a arătat că la data de 5 Octombrie 1949, România a devenind a treia națiune la nivel global care a stabilit legături diplomatice cu China, ulterior „România fiind unul dintre cei mai activi susținători ai Chinei care și-a recâștigat locul drept în cel mai înalt forum al națiunilor lumii, Organizația Națiunilor Unite. Acești pași istorici stabilesc contextul cooperării noastre politice”.

Ambasadorul Maxim a mai arătat că „nu este un secret pentru nimeni – nicio țară din istoria recentă nu s-a dezvoltat la o viteză, intensitate și complexitate atât de mare precum China, în principal în ultimii 30 de ani.
Noua China își merită numele, deoarece dezvoltarea Chinei este impresionantă în multe direcții.
Acum, China este cel mai mare Partener comercial al României în Asia, dar există încă mult loc de îmbunătățire”.
Amintind schimburile bilaterale de studenți care au început în 1950, imediat după stabilirea relațiilor diplomatice, Ambasadorul Dan-Horia Maxim a arătat că acest tip de cooperare făcut ca „din perspectiva celuilalt, China și România nu au mai fost doar niște regiuni îndepărtate, exotice ale lumii, ci țări angajate în dialogul cultural și schimburile umane. Astăzi, mă bucur să văd că limba și civilizația română sunt predate în cinci universități importante din China, iar cinci Institute Confucius sunt active în România”.

Nu în cele din urmă, Ambasadorul Dan-Horia Maxim a transmis că relația bilaterală este de o importanță capitală, aceasta „servind drept piatră de temelie pentru o cooperare regională mai largă, exemplificând potențialul pentru parteneriate reciproc avantajoase”.
China Daily mai arată că ambasadorul român a apreciat inițiativele propuse de China: Inițiativa pentru Dezvoltare Globală, Inițiativa pentru Securitate Globală și Inițiativa pentru Civilizație Globală, subliniind importanța abordării provocărilor globale prin cooperare și dialog.
Potrivit Ministerului de Externe al Chinei, comerțul bilateral a ajuns anul trecut la 10,56 miliarde USD (+1,4%).

Autor: Dan Tomozei
Sursa: DanTomozei.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.