Chivu a efectuat doar o parte din pregatirea fizica la nationala
Fundasul roman Cristian Chivu, legitimat la gruparea Internationale Milano, a efectuat doar o parte din pregatirea fizica in timpul antrenamentului de marti al echipei nationale a Romaniei, el revenind la vestiare dupa 20 de minute, pentru a urma o sedinta de recuperare, a declarat ofiterul de presa al FRF, Paul Zaharia.
„Cristian Chivu a efectuat doar o parte din pregatirea fizica, el retragandu-se la vestiare mai devreme pentru a efectua sedinta de recuperare. Din cauza programului incarcat, s-a luat decizia ca jucatorul roman sa efectueze sedinte de masaj si sauna”, a spus Paul Zaharia.
Romania va intalni Bosnia-Hertegovina sambata, de la ora 20.15, la Zenica, iar in 29 martie va juca impotriva Luxemburgului, la Piatra Neamt, de la ora 20.45, in Grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012.
Cristinel Stavaru