Cine a fost SFANTUL MARE MUCENIC GHEORGHE ?
Cine a fost SFANTUL MARE MUCENIC GHEORGHE ?
(23 Aprilie)
Timp de peste trei secole, Biserica crestina a fost prigonita de imparatii romani cu o ura fara margini, de la Nero (54-68) pana la Diocletian (284-305), in timpul celui din urma traind si Sfantul Gheorghe, originar din partile Capadociei. Provenea dintr-o familie nobila si ajunsese la demnitatea de comis sau mare dregator imperial, post de raspundere administrativa si militara.
Pe langa pregatirea intelectuala, Sfantul Gheorghe cultiva in suflet virtutile crestine pe care le propovaduia si celor din jurul sau.
Imparatul Diocletian, vazand ca religia crestina ia amploare, a declansat o persecutie sangeroasa.
Sub influienta neoplatonicului Profiriu – care, intre anii 290 si 300 scrisese o lucrare in 15 carti pentru combaterea crestinismului – Diocletian a emis patru decrete de persecutie sub lozinca radicala «nomen christianorum deleto», adica „numele crestinilor sa fie nimicit” spune Eusebiu din Cezareea, Istoria Bisericeasca
Primul decret – cel care ne intereseaza in legatura cu Sfantul Gheorghe – a fost dat la 24 Februarie 303.
Acesta prevedea daramarea lacasurilor de cult, interzicerea adunarilor crestinilor, arderea cartilor sfinte ; crestinii care refuzau sa apostazieze erau pedepsiti: cei din clasele superioare pierdeau drepturile si privilegiile si erau torturati, iar cei din clasele de jos, deveneau sclavi.
In Aprilie 303, urmeaza al doilea decret, si mai aspru decat primul, care lovea in special clerul. Episcopii, preotii, diaconii, lectorii si exorcistii erau intemnitati daca nu apostaziau, iar cei ce refuzau sa aduca sacrificii zeilor pagani erau ucisi fara mila.
In fata acestei situatii, tanarul Gheorghe nu si-a tagaduit convingerile crestine, aratand desertaciunea si neputinta idolilor si mustrand pe cei ce se inchinau lor.
In zadar a incercat imparatul sa-l induplece pe tanarul slujitor imperial sa-l renege pe Hristos. Si cum nici fagaduintele, nici ingrozirile n-au avut efect, au urmat patimile.
Calaii si-au inchipuit ca prin dureri corporale il vor determina pe Sfantul Gheorghe sa se lepede de Mantuitorul si Diocletian le porunci sa-l impunga cu sulita in fata soldatilor sai. Dar Sfantul Gheorghe – infrunta durerile cu multa seninatate, laudand si preamarind pe Hristos care fusese strapuns cu sulita in coasta.
Inveninat, Diocletian porunci apoi sa-i fie calcat trupul cu o roata de fier avand piroane ascutite, dar el indura cu stoicism si aceasta cazna, preamarind pe Hristos care a purtat pe cap cununa de spini si si-a intins mainile pe cruce.
Atunci, porunci imparatul sa fie incaltat cu sandale de fier inrosite pana se va lepada de credinta crestina.
Dar, Sfantul cu picioarele arse, continua sa laude pe Domnul care a suferit pentru mantuirea noastra.
Vestea schingiuirilor la care a fost supus Sfantul Gheorghe s-a raspandit ca fulgerul, facand pe multi crestini sa prinda curaj si pe multi pagani sa imbratiseze religia crestina.
Insasi sotia imparatului, Alexandra, il admira, ceea ce l-a determinat pe Diocletian sa schimbe tactica.
L-a condus la un templu pagan, impreuna cu imparateasa Alexandra si cu multi ofiteri din garda sa, aratandu-i maretia podoabelor si idolii din templu si promitandu-i iertarea si reintegrarea in demnitatile avute anterior, daca se va inchina idolilor.
Atunci – spun istoricii vremii – Sfantul Gheorghe a cerut voie imparatului sa se adreseze unui idol, pretins zeu, intrebandu-l, in fata tuturor, daca el este Dumnezeu cu adevarat.
La care idolul a raspuns ca numai Iisus Hristos este Dumnezeu cu adevarat si, ca la o porunca, prin minune dumnezeiasca, toti idolii au cazut de pe piedestalele lor, prabusindu-se la pamant si sfaramandu-se.
Vazand minunea cei de fata s-au speriat, in frunte cu Diocletian, iar Alexandra s-a declarat crestina, alaturi de Sfantul Gheorghe.
A fost aruncata in temnita, unde si-a savarsit viata in chinuri cumplite.
Chinuirea Sfantului Gheorghe continua : este aruncat intr-o groapa cu var, din care iese viu si nevatamat, prin puterea rugaciunii.
Ca sa termine odata cu acest crestin neinvins, Diocletian porunceste sa i se taie capul cu sabia in fata intregii ostiri, la 23 Aprilie 303.
Iconografia bisericeasca pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un dragon (balaur).
Este vorba de o legenda pioasa, aparuta in secolul al XII-lea, despre salvarea unei cetati numita Silena din provincea Libiei, terorizata de un balaur in secolul al-IV-lea ; Sfantul Gheorghe evitand ca fiica regelui sa fie data prada monstrului, strapuns de sulita sfantului.
Crestinatatea intreaga pastreaza amintirea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe ca ceva de mare pret, alaturi de Sfantul Mare Martir Dumitrie, izvoratorul de mir, patronul Tesalonicului, mort un an mai tarziu, pentru a nu numi decat pe cei mai cunoscuti martiri ai acestei epoci.
Moartea muceniceasca a Sfantului Gheorghe este o dovada a lucrarii Duhului Sfant in Biserica crestina.
Ea a insemnat o biruinta asupra paganismului, a inchinarii la idoli, o infrangere a diavolului.
In amintirea sa, numeroase biserici si crestini ii poarta numele.
Prima biserica romaneasca din Canada, cea din Regina, din 1902, este inchinata Sfantului Gheorghe. Amintim si faptul ca este patronul Angliei si al Moldovei lui Stefan cel Mare si Sfant, Voronetul, «Capela sixtina a Orientului» avand tot hramul Sf. Gheorghe.
Iza M.
