„Cine conduce SUA?” De dragul DEMOCRAȚIEI!
În 1964 „greii” Biroului Politic al Consiliului Suprem al URSS au decis că Nichita Hrușciov este prea bătrân ca să mai conducă Partidul și țara. L-au chemat urgent la Moscova din vacanță, l-au blocat în WC și, în timp ce Hrușciov bubuia disperat în ușă, au votat „debarcarea” lui.
Locul i-a fost luat de Leonid Brejnev, care, culmea, a condus URSS până la sfârșitul vieții, deși, în ultima perioadă nu se mai putea deplasa fără să fie sprijinit de gealații care îl protejau, iar discursurile lui erau de neînțeles pentru că le pronunța cu greu printre maxilarele încleștate. Și-ar fi închipuit cineva vreodată că vom asista la ceva asemănător în Statele Unite ale Americii?!
După 60 de ani, în fața întregii lumi, „cea mai mare democrație” s-a dat în spectacol.
Trebuie să înțelegem că în SUA membrii și simpatizanții Partidului Democrat au votat în timpul „primarelor” pentru ca Joe Biden să fie candidatul lor la alegerile prezidențiale, care se vor desfășura pe 5 noiembrie 2024.
În luna august, la Convenția Națională a Partidului Democrat, reprezentanții acestor alegători ar fi trebuit doar să-i ceară lui Joe Biden să accepte să fie candidatul lor.
Un fel de formalitate, prilej pentru discursuri și o festivitate cu baloane sau confetti. Tot anul s-au adunat sume impresionante de bani pentru campanie, care aveau o destinație precisă: tandemul Joe Biden, președinte și Kamala Harris, vicepreședinte.
Pe 27 iunie a avut loc dezbaterea televizată dintre cei doi „potențial” candidați la președinția Americii. Fapt fără precedent, care a provocat o adevărată furtună. Candidatul democrat și președinte în funcție Joe Biden a apărut ca bătrân, obosit, confuz și foarte diminuat.
America stupefiată și-a pus întrebarea: cine conduce Statele Unite?
Casa Albă a negat orice suspiciune de boală, Joe Biden s-a jurat că e puternic și ager, își poate continua mandatul și reprezenta democrații în alegerile din toamnă. Toată forfota a continuat până pe 13 iulie, când a avut loc atentatul împotriva lui Donald Trump.
Cred că problema cea mare pentru democrați a fost că Trump a supraviețuit.
A urmat Convenția Partidului Republican unde, într-o atmosferă triumfală, delegații și-au aclamat „campionul”, miraculatul, salvatorul, cel care va face America Great Again.
Democrații și mass-media au dat în clocot. A început să circule zvonul că Joe Biden se va retrage din cursa pentru președinție. Președintele s-a îmbolnăvit brusc de Covid și s-a retras în Delaware, în carantină, lăsând loc liber tuturor speculațiilor.
Democrații aveau o mare problemă: în caz că Joe Biden se retrăgea, nu se mai puteau accesa banii din donații. Așa zice legea! Exista o singură soluție de avarie pe nume Kamala Harris, candidata la postul de vicepreședinte.
Pe 23 iulie, Joe Biden s-a adresat națiunii și a anunțat că renunță la candidatura la președinție „de dragul democrației”…
Astfel, în august, delegații Partidului Democrat ar putea cere Kamalei Harris să devină candidata la președinția Statelor Unite, deși ea nu a fost votată pentru aceasta funcție de membrii și simpatizanții partidului.
La începutul lunii iunie au avut loc alegerile pentru Parlamentul European. Continentul s-a cutremurat când o bună parte dintre alegători au trimis în forumul reprezentativ mulți „suveraniști”.
În paralel, șefi de stat și de partide europene au negociat ca la piață ca să o susțină pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, pentru un nou mandat.
Multe voci s-au ridicat împotriva acestei candidaturi. Și totuși, pe 18 iulie, când Ursula von der Leyen a obținut 401 voturi, aceleași voci au declarat că nu se putea altfel, deoarece nu exista „un plan B”.
De ce?
Deoarece pentru postul de președinte al Comisiei a existat un singur candidat! Democrație ca pe vremea lui Ceaușescu…
La alegerile europarlamentare din Franța, partidul președintelui în funcție, Emmanuel Macron a obținut numai 15,2% din sufragii. Majoritatea relativă deținută în Adunarea Națională s-a clătinat din temelii și președintele francez a decis să dizolve parlamentul și să convoace alegeri anticipate. După primul tur de scrutin, conducea partidul Marinei le Pen, Rassemblement National.
Pentru turul al doilea, s-a aplicat metoda „democrației” franceze: alegătorii au fost chemați să facă front în fața „pericolului extremist” și să voteze candidații care ar fi putut învinge, indiferent de „ideologie” stânga, dreapta, orice, pentru ca Rassemblement National să nu obțină majoritatea absolută în parlament.
Pentru asta, de altfel, stânga s-a unit: socialiștii, comuniștii, troțkiștii, verzii au format Frontul Popular și au câștigat alegerile. Și, pentru că s-au raliat și ei chemării președintelui Macron de a bloca Ressamblement National, au adus pe locul doi formațiunea președintelui francez care, altfel, ar fi ocupat, conform sondajelor, doar locul patru.
Problemele au început atunci când Frontul Popular a trebuit să desemneze un candidat pentru postul de prim-ministru. Formațiunile de stânga s-au luat la ceartă. Motiv pentru care Macron a refuzat să accepte demisia prim-ministrului Attal, declarând că guvernul său va trebui să continue să administreze Franța până când se va contura o majoritate clară în parlament. După câteva zile, Macron s-a răzgândit și miniștrii demisionari s-au întors în parlament unde au participat la votul pentru alegerea conducerii.
Accesul oricărui candidat al opoziției, parlamentarii Rassemblement National, a fost barat. Pentru funcția de președinte, în finală, s-au calificat reprezentantul comuniștilor și doamna Yaël Braun-Pivet, care a condus Adunarea Națională până la dizolvarea ei. Reprezentanții trimiși de francezi în parlament au ales-o… pe doamna Braun-Pivet, omul lui Macron!
Și atunci, de ce au mai votat francezii?
Pentru ce a fost Franța aruncată în haos?
Luni, 22 iulie, stânga a găsit în fine un candidat pentru prim-ministru în persoana unei obscure funcționare socialiste de la primăria Parisului, doamna Lucie Castets. Dar domnul Emanuel Macron, adresându-se poporului, a anunțat că nu va desemna noul prim-ministru decât după Jocurile Olimpice. Și toate astea „de dragul democrației”!
La toamnă vine rândul României… La noi e simplu.
Coaliția contra naturii stânga-dreapta a câștigat alegerile europarlamentare și politicienii așteaptă acum să vadă pe cine va „favoriza” hegemonul pentru postul de președinte al țării.
Au emoții până în noiembrie când se va decide cine va conduce Statele Unite în următorii patru ani. Întreaga lume așteaptă cu sufletul la gură.
Mulți pariază pe Kamala Harris. Dar dacă zarurile au fost aruncate pentru ca Harris să fie președinta SUA, atunci de ce a intervenit mâna divină ca să-l salveze pe Trump?
Poate că omenirea are o lecție de învățat…
Autor: Acad. Eugen Mihăescu
Sursa: activenews.ro
