Cine ne distruge istoria?

Cine ne distruge istoria?

0 329
 
 "Istoria È™i mostenirea culturală ce aparÈ›in unui popor nu se distrug neapărat cu buldozerul sau din pricina furiei naturii. La fel de bine È™i eficient oamenii pot face asta, simplu, perseverent, cu fondurile necesare la dispoziÈ›ie È™i dintr-o simplă semnătură pe un act. Cu atât mai grav este atunci când aceÈ™ti oameni sunt È™efii unor instituÈ›ii ale statului, care, legal È™i moral, ar trebui să aibă tocmai rolul de a proteja obiectele de patrimoniu, pe toate, fără criterii etnice, căci toÈ›i cei ce trăim în România, indiferent de etnie, contribuim la fondurile publice destinate protejării patrimoniului cultural. Un exemplu de acÈ›iune mai mult decât suspect este modul în care Kelemen Hunor, fostul ministru al culturii din partea UDMR, consiliat de Iosef Kovacs, director general al Institutului NaÈ›ional al Patrimoniului, a ales să împartă fondurile publice destinate reabilitării, prezervării sau consolidării monumentelor istorice din È›ara noastră.
Discriminarea este clară, iar la o simplă privire asupra documentului numit “Programul NaÈ›ional de Restaurare a Monumentelor Istorice 2012″, aprobat de Kelemen Hunor la 06.02.2012, se poate observa că cele mai multe fonduri au mers către Harghita È™i Covasna, fiind direcÈ›ionate, în mare parte, către reabilitarea unor biserici catolice, reformat sau unitariene. Nu contestă nimeni că È™i aceste obiective aparÈ›in patrimoniului naÈ›ional, că trebuie întreÈ›inute È™i protejate, dar, în contextul în care cetățile dacice din munÈ›ii Orăștiei sau curÈ›ile domneÈ™ti din Suceava È™i Curtea de ArgeÈ™ nu au primit niciun leu, criteriile selecÈ›iei sunt cel putÈ›in discutabile, dacă nu chiar suspecte de rea-intenÈ›ie. Mare parte dintre obiectivele ce au primit fonduri importante nu sunt încadrate în clasa celor de importanță naÈ›ională, în timp ce vestigiile de clasa A, unele chiar aflate È™i în patrimoniul UNESCO, zac în paragină. În acelaÈ™i timp, se poate oberva lesne studiind documentul de care noi amintim, fondurile alocate bisericilor de orice alt cult în afară de cel ortodox, din listă. Ele au primit, în medie, fonduri de peste 150.000-200.000 de lei. Prin comparaÈ›ie, bisericile ortodoxe din listă au primit fonduri, în medie, de câteva zeci de mii de lei. Suntem curioÈ™i care au fost criteriile ce au stat la baza deciziei de a aloca fonduri mai mari către bisericile unitariene, catolice reformate, evanghelice etc È™i fonduri mai puÈ›in însemnate celor ortodoxe. De asemenea, suntem curioÈ™i să aflăm cum de un judeÈ› întreg, cum ar fi Bacău, primeÈ™te doar 100.000 lei pentru protejarea patrimoniului său, în timp ce Castelul Miko (actualmente Muzeul Secuiesc al Ciucului), de pildă, a primit, de la stat, peste 3.000.000 lei!!!, iar fostul Sediu al Scaunelor, azi Biblioteca JudeÈ›eană Covasna, municipiul Sfântul Gheorghe, a primit 1.015.000 lei!!! Asta în contextul în care Sarmizegetusa Regia a primit 405.000 lei în È™apte ani…
ÎmpărÈ›irea fondurilor pe judeÈ›e este mai mult decât relevantă în ceea ce priveÈ™te discriminarea pe care domnul Kelemen Hunor a manifestat-o în legătură cu patrimoniul naÈ›ional. Mai amintim, în acest sens că, în timp ce curÈ›ile domneÈ™ti ale lui Ștefan È™i Basarab I au primit fonduri 0, conacele grofilor maghiari, precum cele ale familiilor Apafy È™i Bolyai, au primit bani publici pentru reabilitare. Și nu puÈ›ini. Mai amintim È™i faptul că, în judeÈ›ul Sălaj, cei aproximativ 1.660.000 lei alocaÈ›i au fost împărÈ›iÈ›i între trei biserici reformate. Mai amintim È™i că, în timp ce vestigiile antice dacice sau romane zac în paragină, reÈ™edinÈ›a Episcopului Unitarian din Cluj Napoca a primit 507.500 lei pentru reabilitare. Pentru a vă contura o imagine de ansamblu asupra modului în care Ministerul Culturii, sub conducerea lui Kelemen Hunor, a selectat direcÈ›iile prioritate de acÈ›iune, va vom prezenta mai jos câteva exemple de obiective culturalo-istorice alese de instituÈ›ia amintită pe lista celor ce necesitau investiÈ›ii urgente (termen discutabil), precum È™i situaÈ›ia investiÈ›iilor pe judeÈ›e. Covasna:
  • Biserica unitariană din satul Sancrai (CV-II-a-A-13263.01) – 355.000 lei – reabilitare;
  • Biserica reformată din satul Ghidfalau (CV-II-a-A-13218) – 355.000 lei – reabilitare;
  • Biserica reformată din satul Dobolii de Sus (CV-II-m-A-13209) – 355.000 lei – reabilitare;
  • Ansamblul bisericii unitariane,sat / com. Chichis (CV-II-a-A-13188) – 355.000 lei – reabilitare;
  • Ansamblul bisericii reformate, sat Calnic, com. Valea Crisului (CV-II-a-A-13159) – 355.000 lei – reabilitare;
  • Ansamblul bisericii reformate, sat / com. Zăbala (CV-II-a-A-13328) -393.000 lei – reabilitare;
  • Biserica reformata Bătanii Mari (CV-II-m-A-13134) -393.000 lei- reabilitare Conac Mikes-Szentkereszty, sat / com. Zagon, (CV-II-m-A-13326.01) – 253.750 lei- refacere acoperis;
  • Fostul Sediu al Scaunelor, azi Biblioteca JudeÈ›eană Covasna, Municipiul Sfântul Gheorghe (CV-II-m-A-13094) – 1.015.000 lei- reabilitare;
  • Ansamblul conacului Ferenczy-Boda, sat Filia (CV-II-a-A-13215) – 50.000 lei;
  • Cetatea Ika sat / com. Cernat (CV-II-a-A-13163) – 410.000 lei – setaurare si consolidare;
  • Ansamblul Bisericii romano-catolice Sf Mihail, sat/com. Lemnia (CV-II-a-A-13234) – 400.000 lei- reabilitare. Total judeÈ› Covasna : 5.521.644,69 lei
 
Harghita:
  • Biserica reformată DAIA,com. Ulies (HR-II-m-A-12811) – 251.500 lei – conservare, restaurare componente artistice;
  • CASTELUL MIKO, Muzeul Secuiesc al Ciucului (HR-II-a-A-12726) – 3.061.180 lei!!!! – consolidare, restaurare;
  • Ansamblul Bisericii unitariane Darjiu, com. Darjiu (HR-II-m-A-12813.01) – 1.015.000 lei – consolidare, restaurare;
  • Ruinele Cetății Szekely Tamadt, municipiul Odorheiu Secuiesc (HR-II-m-A-12918) – 566.000 lei – consolidare, restaurare;
  • Scoala generală Zold Peter, Siculeni, 1885 (HR-II-m-B-12977) – 304.500 lei – reabilitare Ansamblul Bisericii romano-catolice Sf. Nicolae, municipiul Gheorghieni (HR-II-a-A-12836) – 151.500 lei – consolidare, restaurar;
  • Ansamblul Bisericii romano-catolice Sf. Treime, municipiul Miercurea Ciuc (HR-II-a-a-12738) – 100.000 lei. Total judet Harghita: 5.649.668,00 lei
 
MureÈ™:
  • Biserica evanghelică fortificată, Saschiz (MS-II-a-A-15782) – 304.500 lei – consolidare restaurare turn clopotni_ă si instala_ii electrice ansamblu;
  • Castelul Rhedey, Sângiorgiu de Pădure (MS-II-m-A-15792) – 304.500 lei – consolidare, restaurare;
  • Ansamblul Bisericii Evanghelice sat Măgherus, com. Nades (MS-II-a-A-15718) – 100.000 lei;
  • Castelul Mariaffi, sat / com. Sângeorzu de Mures (MS-II-m-B-15789) – 100.000 lei. Total judet Mures: 1.593.000,00 lei
 
Cluj:
  • Biserica romano-catolică 1498-1504, municipiul Turda (CJ-II-m-A-07800) – 355.250 lei – restaurare biserică – intervenÈ›ii la subansamblurile de închidere È™i structurile acestora;
  • Biserica Reformată sat / com. Mănăstireni (CJ-II-m-A-07706) – 355.250 lei – reabilitare;
  • Biserica Reformată sat Văleni, com. Călătele (CJ-II-m-B-07807) – 253.750 lei – reabilitare;
  • Biserica Reformată “Turda Veche”, str. Hasdeu Petriceicu Bogdan 1, Municipiul Turda (CJ-II-m-A-07793) – 355.250 lei – reabilitare;
  • Biserica Reformată 1821-1859, Bd. 21 Decembrie 1989 41, Cluj-Napoca (CJ-II-m-B-07264) – 369.000 lei – restaurare;
  • Resedinta Episcopului Unitarian bd. 21 Decembrie 1989 nr. 14, Cluj Napoca (CJ-II-m-B-07254) – 507.500 lei!!! – reabilitare; Total judeÈ› Cluj : 2.706.617,45 lei
 
Situația pe județe:
  • Alba – 1.516.345,89 lei;  
  • ArgeÈ™ – 704.479,84 lei;
  • Arad – 555.250,00 lei;
  • BucureÈ™ti – 1.236.298,93 lei;
  • Bacău – 100.000,00 lei;
  • Bihor- 706.750,00 lei;
  • BistriÈ›a – 1.022.858,68 lei;
  • Brăila- 101.500,00 lei;
  •  BotoÈ™ani- 715.250,00 lei;
  • BraÈ™ov – 2.028.021,76 lei;
  • Buzău – 697.084,34 lei;
  • Cluj – 2.706.617,45 lei;
  • CălăraÈ™i – 300.000,00 lei;
  • CaraÈ™-Severin – 591.056,00 lei;
  • ConstanÈ›a – 301.500,00 lei;
  • Covasna : 5.521.644,69 lei;
  • DâmboviÈ›a – 1.346.806,51 lei;
  • Dolj – 203.000,00 lei;
  • Gorj –  931.930,89 lei;
  • Giurgiu – 1.028.196,71 lei;
  • Hunedoara – 738.525,00 lei;
  • Harghita – 5.649.668,00 lei;
  • Ilfov – 1.307.733,18 lei;
  • IalomiÈ›a – 309.575,00 lei;
  • IaÈ™i –  5.213.235,42 lei (Palatul Culturii IaÈ™i, PiaÈ›a Palat 1, IS-II-m-A-03957.01 -3.160.000 lei);
  • MehedinÈ›i – 378.000,00 lei;
  •  MaramureÈ™ – 2.554.809,52 lei;
  • MureÈ™: 1.593.000,00 lei;
  • NeamÈ› – 476.867,20 lei;
  • Olt – 640.025,00 lei;
  • Prahova – 1.540.552,47 lei;
  • Sibiu – 1.515.457,07 lei – (10 biserici evanghelice È™i două castele ale grofilor maghiari, familiile Apafy È™i Bolyai );
  • Sălaj – 1.660.075,78 lei (toată suma a fost alocată pentru doar trei obiective, anume trei biserici reformate);
  • Satu Mare – 761.250,00 lei; S
  • uceava – 2.990.299,02 lei;
  • Tulcea- 406.000,00 lei;  
  • TimiÈ™ – 1.471.125,85 lei;
  • Teleorman –  201.500,00 lei;
  • Vâlcea – 1.846.562,59 lei;
  • Vrancea- 351.500,00 lei;
  • Vaslui – 812.000,00 lei.
Monumente de categoria A ignorate total:
Dintre monumentele de importanță maximă care, pe anul 2012, nu au primit niciun ban pentru reabilitare sau restaurare, amintim: Ansamblul CurÈ›ii DomneÈ™ti cu Biserica Domnească, Sf. Nicolae, sec. XIV – XVI Curtea de ArgeÈ™ AG-II-a-A-13647; Conac Rosetti BalÈ™, sec XVII, PribeÈ™ti, VS-II-a-A-06870;  cetățile antice Halmyris, Argamum, DinogeÈ›ia;  Cetățile Dacice din MunÈ›ii Orăștiei: Sarmizegetusa Regia, sec I a.Chr-sec II p.Chr, LPM – UNESCO, HD-I-m-A-03190.05 RPSEE;  Forum Sarmizegetusa Ulpia Traiana, sec II, HD-I-s-A-03205; Biserica AMD È™i Sf. Gheorghe a fostei Mânăstiri Humor, LPM – UNESCO, SV-II-a-A-05570; CurÈ›ile DomneÈ™ti, sec. XIV – XVI, Suceava, SV-II-a-A-05471. Sarmizegetusa Regia, invesÈ›iii de doar 405.000 lei în È™apte ani În intervalul 2004-2011, capitala Daciei lui Decebal a primit, de la stat, numai 405.000 lei, adică aproximativ suma primită de multe biserici reformate, unitariene sau catolice din Harghita È™i Covasna într-un singur an.
DistribuÈ›ia pe ani a fondurilor alocate capitalei dacilor s-a făcut după cum urmează: 2004 – 30.000 lei; 2005 – 40.000 lei; 2006 – 120.000 lei; 2007 – 70.000 lei; 2008 – 45.000 lei; 2009 – 20.000 lei; 2010 – 30.000 lei; 2011 – 50.000 lei. Dupa cum am precizat mai sus, pentru anul în curs, Sarmizegetusa Regia nu a primit niciun ban din fondurile publice. Vă atașăm, în acest sens, la finalul articolului, un document pe care ni l-a pus la dispoziÈ›ie domnul Dan Tănasă. ConsideraÈ›ii de final Este mai mult decât evident că obiectele de patrimoniu ce aparÈ›in antichității È™i evului mediu, creaÈ›ii ale dacilor, grecilor, romanilor sau românilor, sunt ignorate aproape complet, cu mici excepÈ›ii, excepÈ›ii care includ obiective de importanță secundară. În acest ritm, ne putem aÈ™tepta ca, în câteva zeci de ani, tot ce înseamnă urme antice lăsate de strămoÈ™ii noÈ™tri să dispară. AcelaÈ™i pericol există È™i în cazul bisericilor ortodoxe vechi, neimportante, se pare, pentru Ministerul Culturii. Cine are interes să distrugă, sistematic È™i perseverent, trecutul antic È™i medieval al acestui popor? Cine oare are interes să submineze, atent È™i la fel de sistematic, spiritualitatea acestui popor? Ce ar trebui să facem noi, românii, când realizăm clar discriminarea manifestată de unii oficiali È™i ignoranÈ›a acestora vis-a-vis de obiecte de patrimoniu unice în lume, care nu primesc bani dintr-un singur motiv, anume că aparÈ›in românilor È™i nu sunt creaÈ›ii ale celor ce s-au propășit pe aici de-a lungul timpului?
Ne mai întrebăm, mai mult decât pertinent, de ce nu s-au alocat fonduri substanÈ›iale È™i obiectelor de patrimoniu ce aparÈ›in culturilor altor minorități din România, în afară de cea maghiară? Milităm pentru protejarea tuturor obiectelor de patrimoniu, indiferent că ele sunt create de români, maghiari, slavi, turci, armeni, lipoveni, saÈ™i etc, atât timp cât ele sunt pe teritoriul nostru naÈ›ional. MoÈ™tenirea unei țări trebuie să aibă caracter multicultural, astfel încât fiecare componentă etnică a unui popor să se simtă respectată È™i susÈ›inută în a-È™i proteja monumentele. Însă atunci când tocmai majoritatea este discriminată, în contextul în care această majoritate este cea mai veche pe aici, cu o continuitate de peste 2.000 de ani, lucrurile sunt îngrijorătoare."
Un articol de Valentin Roman
 
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.