CINE (NE) E SUVERANUL?
„Suveran este cel ce decide asupra situațiilor de excepție” (Carl Schmitt).
Pe scurt, povestea cu „decizia” CCR este următoarea: statul român, care nu e capabil să se perceapă pe sine ca suveran, a simțit nevoia să sondeze opinia publică internațională, prin aducerea în prim-plan a unui personaj suveranist, precum Călin Georgescu.
Deoarece semnalele străine din vest erau, probabil, din ce în ce mai negative, iar viitorul suveran de la Mar a Lago nu dădea semne de atenție, același stat român a oprit procesul de „suveranizare” și a aruncat țara în haos constituțional.
Așa se explică de ce Klaus Iohannis, care intrase în focul încrucișat al tuturor televiziunilor pentru delict de nepăsare și trai luxos (o adevărată execuție ritualică spre final de mandat, cu iz îndoielnic), a redevenit util, ca orice instrument, pentru a acoperi acest interimat ilegal.
Solia lui V. Ponta la Trump a fost, probabil, cu intenția de a mai sonda terenul, pentru viitoare decizii legate de același Călin Georgescu.
Partidele „europene” (ce ironic sună, după ce știm ce e la bază PSD-ul și am aflat de la ANAF cine a plătit pentru promovarea lui Georgescu) au găsit de cuviință să aducă în prim-plan un personaj (Crin Antonescu) care nu va avea nicio șansă în fața lui Georgescu la viitoarea confruntare.
În felul acesta, prin tragere de timp și eschive infinit penibile, statul român caută să-și acopere ezitările și lipsa de decizie în situații delicate.
Strângerea relațiilor cu Ungaria lui Orban este și o cale de apropiere de SUA, dar și de Rusia.
În segmentul SUA-Europa-Rusia, va fi din ce în ce mai greu de supraviețuit geopolitic.
Lipsa unui sprijin în spațiul chinez (mulțumim, Traian Băsescu!) își arată acum efectele „pozitive”.
România nu poate deveni suverană în spațiul euro-atlantic. E o iluzie.
Confruntarea viitoare dintre americani și europeni, dublată de efectele războiului din Ucraina, va face ca România să devină complet irelevantă geopolitic.
Singura putere care poate arbitra în această zonă de confruntare este China.
China este acum ceea ce a fost SUA în anii 20 în Europa, puterea emergentă care a „scos castanele din foc” în urma războiului fratricid european.
În raport cu războiul fratricid americano-ruso-european, China este deja un arbitru, chiar dacă vag perceptibil.
În aceste condiții, ar fi bine ca România să dezvolte o relație foarte consistentă cu China, pentru ca deznodământul războiului intra-europen (SUA-Rusia-Europa) s-o găsească în tabăra celor cu mai puține daune.
Autor: Cristi Pantelimon
Sursa: facebook.com
