Cine va fi mai tare? Radarele ascunse vor fi interzise de...

Cine va fi mai tare? Radarele ascunse vor fi interzise de aleșii din Parlament!

Mulți români nu credeau că așa ceva se va întampla și la noi. Radarele ascunse după tufe sau montate pe mașini neinscripționate pot deveni istorie. Un proiect legislativ avizat deja de Comisia Juridică a Senatului ar putea împinge România în rândul țărilor civilizate și mai ales va asana o zona coruptă din poliție.
Proiectul, care mai are nevoie de votul parlamentarilor, spune că toate radarele Poliției, fixe sau mobile, trebuie să fie semnalizate, unele inclusiv cu indicator rutier și amplasate la vedere.
Până acum, nu vă spunem o noutate, pe autostradă şoferii (unii chiar goneau în viteză) circulau, fără să ştie că pe pasarelă sau într-o maşină trasă pe dreapta era un radar. Situaţia se va schimba, dacă Parlamentul va vota iniţiativa.

Radarul pus la o distanţă de 2 kilometri faţă de echipajul care opreşte efectiv şoferii vitezomani va dispărea. După intrarea în vigoare a noilor prevederi, echipajele vor fi nevoite să stea la o distanţă de 10 metri unul faţă de celălalt.
Şi echipajele care folosesc radare de tip pistol trebuie să stea cu ele la vedere. Mai mult, poliţiştii trebuie să rămână lângă maşină şi să ţină dispozitivul în mână, astfel încât să fie văzuţi de şoferi.

 Fără îndoială cei mai mulți conducători auto s-au săturat de această moștenire comunistă prin care se milițienii și moștenitorii lor de azi băga mâna în buzunarul cetățeanului de volan. Stau mărturie zecile de dosare de corupție și mită din ultimii ani ca o dovadă că nu s-a schimbat nimic, cu excepția unui Godină care ne dă sfaturi.  Foarte bine să nu mai stea polițiștii cu radarele la pândă pitite după tufișuri sau curbe, bagate prin străduțe/ulițe. Să iasă în trafic la vedere. Asta înseamnă civilizație!

Așa cum era de așteptat sun și poliţiştii care cred însă că şoferii nu vor mai fi atât de responsabili în trafic, dacă dispare elementul surpriză. În zonele în care există radare ascunse, spun ei, în ultimii ani a scăzut drastic numărul de accidente rutiere.
Iată ce zice dl Cristian Andrieș, Direcția Rutieră: “Având în vedere faptul că viteza rămâne una dintre cauzele principale ale accidentelor rutiere, poliţiştii utilizează aparatele de depistare şi constatare a celor care încalcă regimul legal de viteză în special, în zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor pe acest fond.

În proiectul de lege este prevazută si situația sancționării – dacă poliţiştii vor folosi maşinile neinscripţionate şi după intrarea în vigoare a noilor prevederi, ar putea fi sancţionaţi. Iar procesul verbal de contravenţie va deveni nul.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.