Cioaca a fost turnat de partenerul de spargeri electronice
Politistul brasovean, stabilit la Ploiesti, s-a prezentat la Curtea de Apel Brasov la primul termen in procesul in care este acuzat de acces fara drept la sisteme si la date informatice precum si transfer neautorizat de date informatice, infractiuni pedepsite de articolul 41, litera B, Cod Penal. In acelasi dosar si pentru aceleasi fapte este incriminat si hacker-ul ploiestean Marin Adrian Nitu, cel care, la instigarea lui Cioaca, i-a spart Elodiei Ghinescu casuta electronica si a intrat in baza acesteia de date. Hack-erul are, totusi, un cap de acuzare in plus fata de acolitul sau Cioaca – restrictionare fara drept de date informatice.
La termenul de ieri, Cioaca a venit in deja cunoscuta-i limuzina BMW X5 de culoare alba, la volanul carei a s-a mai infatisat la procese. Si-a afisat zambetul ranjit si s-a distrat pe seama reactiei pe care a starnit-o in randul liceencelor de la Colegiul Unirea, care-l recunoscusera in momentul in care a coborat din limuzina.
Hackerul ploiestean Marin Adrian Nitu s-a prezentat fara avocat, probabil pentru a trage de timp si a mai obtine un termen. Maria Vasii, aparatoarea lui Cristian Cioaca in acest proces, s-a oferit sa-l reprezinte si pe Nitu, insa judecatoarea – la sugestia procurorului – a respins aceasta cerere si i-a acordat un nou termen pana a-si gasi aparator. Procurorul DIICOT care se ocupa de acest dosar a subliniat ca Cioaca si Nitu nu pot fi reprezentati de aceeasi avocat, intrucat intre cei doi exista un conflict de interese. Se pare ca, in cursul anchetei, Nitu l-ar fi turnat pe Cioaca si a facut marturisiri complete in legatura cu faptele savarsite in cardasie cu sotul Elodiei. Cioaca si-a rezervat insa dreptul la tacere si nu a scos nici un cuvant in fata judecatorilor.
Vifor Rotar