Ciolos vs Stalin – regiunile (bruxellesului) vor inghiti …judetele noastre!

Cele mai importante declaratii ale lui Dacian Ciolos:
– Intenționăm să revedem Programul Național pentru Dezvoltare Locală pentru a-i asigura mai multa eficiență și adaptabilitate la nevoile reale ale comunităților, precum și mai multă compatibilitate și corelare cu ceea ce putem finanța prin fonduri europene.
– Sunt 3 aspecte importante cărora trebuie să începem să le găsim soluții durabile, echitabile și eficiente – ele trebuie abordate deschis, curajos și din timp.

– În primul rând este vorba de problema fragmentării administrației publice locale, în special în mediul rural: avem multe unități administrativ-teritoriale sărace, cu populație foarte redusă, cu cheltuieli de funcționare mari, fără resurse și care nu pot oferi populației decât servicii publice de o calitate scăzută și cu costuri foarte mari. Același fenomen de fragmentare se întâlnește și la nivel regional: consiliile județene își urmăresc în general strict funcțiile și interesele lor teritoriale, sunt unități administrativ-teritoriale prea mici pentru a impulsiona decisiv dezvoltarea economică dintr-o anumită zonă.

– În al doilea rând, avem probleme serioase de coordonare și integrare a diferitelor programe de dezvoltare. Eforturile și resursele se împart într-o mulțime de proiecte izolate, ne-corelate, al căror efect asupra dezvoltării economice și edilitare este limitat, datorită calității scăzute sau a lipsei consumatorilor sau utilizatorilor. Acest lucru se întâmplă în cazul multor drumuri, sisteme de apă și canalizare sau școli.

– În al treilea rând este problema resurselor financiare pe care le are la dispoziție administrația publică locală: venituri proprii reduse – multe autorități locale se bazează aproape exclusiv pe diferitele tipuri de transferuri. Aceste transferuri sunt alocate de multe ori ne-transparent, după preferințe politice sau alte criterii decât nevoia reală, nivelul de dezvoltare economică sau calitatea proiectelor depuse. De asemenea, există riscul foarte serios ca multe din obiectivele realizate cu bani europeni să se degradeze sau să nu producă serviciile pentru care au fost realizate din lipsa resurselor pentru cheltuielile de operare și întreținere. Aici riscăm nu doar să trebuiască să rambursam UE acele fonduri

În ceea ce privește fragmentarea, soluțiile pot gândite pe termen mai scurt sau pe termen mediu și într-o anumită evoluție.

• Putem, în primul rând, să perfecționăm asocierile inter-comunale, pe modelul GAL-urilor de astăzi, prin introducerea unor forme asociative de drept public – care să poată fi instituții publice și ordonatori de credite. Astfel va fi mult ușurat managementul acestor asocieri, furnizarea serviciilor publice va deveni mai eficientă, cadrul instituțional va fi mai stabil și mai clar.

• În al doilea rând, s-ar putea face fuziunea voluntară a unităților administrativ teritoriale pe baza unor criterii geografice (distanța față de centrul noii comune), de suprafață, populație, nivel de dezvoltare economică. Aceste fuziuni voluntare pot apoi deveni definitive și pot fi sprijinite prin stimulente financiare: programe de investiții sau alocări de transferuri de la bugetul central.

• În ultima fază, pe baza practicii și experienței obținute prin utilizarea primelor alternative, se poate trece la fuziunea normativă. La finalul procesului, ar trebui să nu mai avem entități ce furnizează servicii publice la mai puțin de 3000/5000 de locuitori. Toate aceste alternative trebuie detaliate și fundamentate corespunzător și discutate sincer și constructiv.

• De asemenea, considerăm că o continuare a procesului de descentralizare, prin transferul de noi responsabilități și a resurselor necesare către autoritățile locale, se poate face numai după ce problema fragmentării a fost rezolvată în mod durabil.

Ar trebui să relansăm și dezbaterea privind regionalizarea, astfel încât să contribuim major la rezolvarea problemei fragmentării și a lipsei de coordonare la nivel inter-județean. Și în acest domeniu trebuie să avem o dezbatere profesionistă, obiectivă și deschisă asupra alternativelor, a avantajelor și dezavantajelor fiecăreia. Există cel puțin 3-4 alternative pe care le putem detalia și fundamenta pe baza unor date cuprinzătoare:

• Asocieri de drept public între mai multe județe pentru a putea dezvolta proiecte cu un impact interjudețean adevărat.

• Regiuni administrative create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent și menținerea nivelului intermediar – consiliile județene: proiectul din 2013.

• Regiuni administrative create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent, cu menținerea la nivelul județean numai a unui oficiu prefectural  și a instituțiilor deconcentrate – județul devine o subunitate funcțională a regiunii.  In acest caz nu ar mai exista consilii județene.

• Regiuni administrative mai mici (între 15-18), create prin fuziunea a 2-3 județe pe baza unor criterii precum: fluxurile inter-județene economice și de forță de muncă, conexiuni de transport, populație și suprafața, afinități culturale și istorice, existența unor orașe care pot funcționa ca poli de creștere economică și care pot avea un efect benefic (de antrenare) asupra întregii regiuni.

O soluție la problema lipsei de coordonare este să integrăm mai bine programele de investiții cu finanțare europeană și cele cu finanțare națională. Acest lucru ar presupune stabilirea unor seturi de criterii de eligibilitate și de selecție unitare sau cel puțin complementare. Pentru aceasta, ar fi util să delimităm foarte clar ce anume finanțăm din fonduri europene și ce din fonduri naționale.

Al treilea set de soluții se referă la resursele financiare ale autorităților locale. Trebuie să spunem deschis că în următori 2 ani (2016-2017) nu există perspectiva unor creșteri semnificative ale transferurilor de la bugetul central sau al transferului a noi surse de venit (din actualul nomenclator de taxe și impozite).

De aceea, principalele soluții pentru a crește sursele de venituri ale autorităților locale ar putea fi:

• preocuparea pentru atragerea de investiții directe în comunitățile locale, pe cât posibil investitii productive, crearea de noi locuri de muncă și implicit surse suplimentare la bugetele locale;

• îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor locale, eliminarea evaziunii fiscale la nivel local;

• re-gândirea sistemului de impozite și taxe locale, mai ales a impozitului pe proprietate – poate analizăm trecerea la un sistem de impozitare bazat pe valoarea de piață a imobilelor și nu pe baza amplasării lor.

• cea mai  importantă sursă rămâne însă modul în care cheltuim actualele bugete – creșterea eficienței în utilizarea fondurilor publice mai are încă o marjă importantă de îmbunătățire. De prea multe ori banii se risipesc pe proiecte ce nu reprezintă prioritățile adevărate ale comunităților noastre sau prețurile pe care le plătim pentru anumite bunuri sau servicii sunt mult exagerate.