Circulatia feroviară între Brașov si Predeal este dată peste cap!

Circulatia feroviară între Brașov si Predeal este dată peste cap!

0 476
CFR anunță că are probleme tehnice în zona Brașov. A doua zi de Craciun aduce probleme in traficul feroviar cu trenuri ce au întîrzieri de pîna la 5 ore luni.
4 trenuri care au plecat dinspre Brasov spre Bucuresti au avut intarzieri de peste 200 de minute luni dimineata. Directorul regionalei CFR Brasov, Ioan Pintea, a declarat, pentru Agerpres, ca traficul feroviar între Braşov şi Predeal se desfăşoară luni cu dificultate, pe un singur fir, din cauza unor probleme apărute la sistemul de semnalizare.  „Se circulă pe un singur fir între Braşov şi Predeal şi sperăm ca până în jurul orei 17,00 aceste defecţiuni să fie remediate. Echipele noastre lucrează pe acest traseu, dar trebuie verificat fiecare tablou de semnaliz  are. Întârzierile sunt de maximum 30 de minute”, a precizat Pintea.  Trenurile CFR

Potrivit directorului Regionalei CFR Braşov, clorura de calciu pulverizată pe DN 1 între Braşov şi  Predeal ar fi afectat izolatorii sistemului de semnalizare, având în vedere că sunt probleme la firul de cale ferată de lângă şosea, nu cel de lângă munte.

Prefectul Ciprian Băncilă a confirmat că sunt probleme din cauza căderii de tensiune la două circuite. Unul dintre acestea este aproape remediat, după care echipele de intervenție se vor ocupa de cel de-al doilea.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.