Clasa politică românească – o oligarhie centrală ineficientă și fără „busolă”!
Suntem în plină agitație electorală chiar dacă sorocul legal pentru campanii încă n-a sosit. Partidele s-au pus vârtos pe tărăboi…
Dacă cercetăm spațiul public, avem impresia că acestea sunt lei-paralei! Cînd colo, ce sa vezi, statisticile ilustrează cu totul altceva.
Primele patru partide parlamentare, per total, abia se apropie de 750.000 de membri.
In ordine descrescătoare,
# PSD-400.000 membri,
# PNL-260.000 membri,
# USR-55.000 membri,
# AUR-23.000 membri…
La UDMR,informațiile sunt mai greu de obtinut.
Pe cei mărunți, nu-i mai socotim!
În mod evident, suntem într-o dilemă de neocolit: cum o mână de oameni, despre care nu știm mare lucru, sunt privilegiații accederii la putere în statul român?
Pe fondul unui decor demografic national puțin peste 19 milioane de locuitori? Și cu un grad de încredere în rândul cetățenilor de tot râsul, de nici 12%…
După acestea, apare o alta: care sunt mecanismele interne ale partidelor,aceste organizații de drept privat, prin care se selectează „vârfurile” ce vor fi promovate spre sferele de decizie ale societății românești?
La astfel de întrebări, sunt puțini in stare să răspundă în cunoștință de cauză!
Iată un singur exemplu: prezidențiabilul celui mai influent partid din România afirma deunăzi nonșalant că „regionalizarea țării nu necesită modificarea Constituției”…
În legea fundamentală, la capitolul despre „Teritoriu”, în alin.(3), este scris negru pe alb că „Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orașe și județe. In condițiile legii, unele orașe sunt declarate municipii”…
Dacă acest text din Constituție nu este modificat, cum vor putea fi croite legal cele opt regiuni preconizate in proiect?Nu cred că Marcel Ciolacu, candidatul cu șanse pentru Cotroceni din partea PSD, poate da un răspuns congruent cu Legea!
Oare, chiar contează acest „amănunt”?
Nu cred!
Caruselul politic urnit nu se împiedică în astfel de fleacuri…
Candidații pentru putere, indiferent de ograda politică, se cred „buricul lumii” și se socotesc știutori chiar și atunci când nu prea au habar despre vreo chestiune arondată „arhitecturii statului”!
PS:
Ai noștri politicieni de rang înalt ar cam trebui să cerceteze cu îndrăzneală asupra completării „democrației reprezentative” cu un modul adecvat pentru „democrația participativă”…
Prin aceasta, comunitățile vor avea un cuvântai greu de spus în luarea deciziilor care le marchează evoluția!Subsidiaritatea, pentru viitor, nu poate fi doar o vorbă-n vânt …
Comunitățile nu vor mai accepta, la nesfârșit, să fie mânate, spre nicăieri, precum oile, de către o oligarhie centrală ineficientă și fără „busolă”!
Toma Pirau
