Clasamentului abaterilor de la legislatia europeana – Romania pe la mijlocul!
Romania avea la finalul anului 2012 un numar de 44 de proceduri de sanctionare deschise de Comisia Europeana, tara situandu-se pe locul al 16-lea in clasamentul infringementurilor demarate la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene de la acea vreme.
Conform celui de-al 30-lea Raportul anual al aplicarii dreptului Uniunii Europene, prezentat marti de Comisia Europeana, din cele 44 de proceduri de infringement deschise fata de Romania, 13 erau pentru intarzierea transpunerii si aplicarii diverselor acte nromative ale UE.
Cele mai multe proceduri de constatare a neindeplinirii obligatiilor au fost lansate impotriva Italiei (99), a Belgiei (92) si a Spaniei (91), potrivit situatiei din 31 decembrie 2012. La fel ca in 2011, Letonia a inregistrat cele mai bune rezultate, cu numai 20 de cazuri, urmata de Lituania si Estonia (22 si, respectiv, 24 de proceduri). In ansamblu, la nivelul intregii Uniuni Europene, 1343 de proceduri de infringement erau deschise pana la finalul anului trecut, in scadere cu 25% fata de anul 2011, tendinta fiind de scadere in ultimii 4 ani. Mediul, transporturile, impozitarea si piata interna si serviciile au fost cele patru domenii in care s-au inregistrat cele mai multe cazuri de neindeplinire a obligatiilor, la nivelul UE, acestea reprezentand impreuna peste 60% din numarul total al cazurilor. In privinta plangerilor depuse fata de presupuse incalcari sau neindepliniri ale obligatiilor europene comise de catre state membre, in anul 2012 au fost inregistrate 3.141 de astfel de reclamatii din partea cetatenilor, intreprinderilor si altor parti interesate. Cele mai multe plangeri inaintate de cetateni au implicat cel mai frecvent Italia (438), Spania (306) si Franta (242). Plangerile au oferit Comisiei "informatii importante pentru monitorizarea aplicarii corecte a normelor UE", se arata intr-un comunicat al CE.