Clasele sociale în România epocii democrației controlate
Cred că ne este tuturor limpede că lovitura de stat organizată de elitele la putere pentru a evita alegerea domnului Călin Georgescu marchează sfârșitul iluziei democratice în România și oficializează instaurarea noii epoci de democrație controlată. Controlate de la Bruxelles, desigur, elitele locale fiind doar mandatarii unei puteri ce emană din centrul imperiului european.
Teritoriile românești au trecut în cursul istoriei prin mai multe astfel de episoade, de la lecțiile de istorie ne amintim faptul că domnitorii Valahiei și ai Moldovei primeau firmanul emis la Constatinopole, ne amintim apoi de începutul terorii comuniste, atunci când centrul de putere aflat la Moscova decidea structura conducerii PCR și implicit și asupra conducerii României.
Cum vedem mai sus, oficializarea controlului centrului asupra unei provincii, nu este o situație inedită în istoria noastră, studiind istoria vom înțelege mai bine prezentul și viitorul imediat.
Democrația controlată mai înseamnă și altceva: un fals consens asupra valorilor fundamentale, asupra valorilor impuse de elite, lipsa de toleranță față de propuneri alternative. Cum descoperim în aceste zile, elitelor li se pare de neacceptat să fim pur și simplu filoruși, deși nu suntem oficial în război cu Rusia.
Este de neacceptat să denunțăm apartenența la Uniunea Europeană sau la așa zisele valori europene. La fel de inacceptabil este să contestăm modul în care ne organizăm economia. De ce oare ar trebui să trăim pe datorie? Dar de ce este oare inacceptabil să nu ne dorim să aderăm la euro?
Da, democrația controlată ne permite să alegem între domnii Ciucă sau Ciolacu, ne lasă să o alegem chiar și pe madam Lasconi. Dar este inacceptabil să spunem că nu ne dorim imigrație afro-asiatică, că ne dorim ca vecinii noștri să fie de-ai locului, că nu ne dorim o țară ca afară ci o țară în care un trai decent, confortabil este posibil. Elitelor protejate de licențe ocupaționale li se pare nefiresc că ne dorim să ne trăim viața fără a fi în competiție cu oameni importați din Africa sau Asia dispuși să muncească pe mai nimic în România.
Da, democrația controlată înseamnă că nu avem voie să spunem cu voce tare că DEI (diversitate/echitate/incluziune) ni se pare o abominațiune la fel ca orice a izvorât din creierele strâmbe ale lui Marx, Rawls sau al degeneraților din Frankfurt. La fel, democrația controlată înseamnă că nu ne este permis să ne afirmăm credința creștină sau poate credința în libertate.
Dar cum am ajuns aici?
Este ușor să dăm vina pe dl. Soroș, pasagerul primului avion care a aterizat în România, imediat după revoluția din decembrie `89. Da, domnul Soroș are o mare parte din vină dar, la rândul său, domnul Soroș nu este cauza ci un simptom al unor evoluții economice și politice mai largi. Am să le prezint pe scurt mai jos.
Chestiunile economice sunt cu toate o consecință a modului în care emitem monedă, anume a sistemului de rezerve fracționare, al monedei fiduciare. Rezervele fracționare, banii emiși discreționar au creat o întreagă suprastructură economică parazitară, în divorț cu realitatea economică.
Structura economiilor occidentale s-a inversat, sectoarele productive precum agricultura și industria nu mai reprezintă baza piramidei economiilor occidentale, serviciile – inclusiv serviciile financiare – sunt sectorul cel mai important al oricărei economii vestice.
Structura de proprietate a marilor corporații occidentale s-a concentrat în entități monopoliste precum Vanguard/Blackrock și/sau a migrat înspre structuri de capital gestionate administrativ precum fondurile suverane de pensii. Ca urmare marile corporații au încetat să fie conduse de antreprenori, conducerea acestora este asigurată de administratori (în jargonul tefeleilor numiți manageri).
Știm de la Ludwig von Mises că sistemul capitalist este unul antreprenorial, nu este în nici un caz un sistem administrativ. Sistemul comunist sau cel fascist sunt ambele sisteme administrative.
Ca urmare capitalismul a încetat să producă bunăstare pentru marea masă a populației, sistemul capitalist s-a sclerozat, a evoluat către un sistem fascist în care corporații inerent neproductive s-au conectat la resursele statului pe care-l parazitează în conivență cu o întreagă clasă propagandistică formată din politicieni, elite culturale, ziariști transformați în propagandiști etc având ca bază socială angajatul în corporație precum și fauna nihilistă subiacentă (minorități neproductive de tot soiul, manufacturieri ai așa numite arte corporatiste etc).
Calculul economic – condiția sine qua non a eficienței economice – a devenit imposibil nu doar pentru diversele structuri guvernamentale ci și pentru marile corporații, insule din ce în ce mai largi de iraționalitate economică metastazând în interiorul economiilor occidentale.
Practic, așa după cum economiile comuniste din est erau lipsite de busolă economică și economiile vestice au rămas fără busolă economică încetând să producă prosperitate, funcționând în pagubă doar pentru a transfera avuție dinspre membrii potențial productivi ai societății către structurile parazitare ale acesteia.
Acest autor a arătat în detaliu cauzele și mecanismele care distorsionează economiile occidentale într-un alt text, prezentarea în detaliu a mecanismelor economice fiind dincolo de scopul acestui text. Elitele au creat în beneficiu propriu o pompă de bunăstare având ca mecanism principal producția de monedă fiduciară. Elitele de tot soiul care gestionează sistemul au acces la credite cu dobândă negativă cu care cumpără active reale (pământ, imobiliare etc) beneficiind de efectul Cantillon, transferul de proprietate făcându-se sistematic, inexorabil în defavoarea majorității populației.
Elita cantillonară este incredibil de prosperă deși nu a muncit niciodată, prăpastia socială între cantillonari și omul de rând devenind de netrecut. Observăm cu ușurință că, în contextul de mai sus, domnul Soroș este doar un membru mai vocal al clasei parazitare, o satană minoră.
Dispariția prosperității produse de sistemul capitalist nu avea cum să nu aibă consecințe sociale și politice. A apărut o nouă clasă socială, oameni care sunt de partea proastă a pompei de bunăstare, cei care nu participă la jaf alături de elitele cantillonare, anume deplorabilii, cei care se agață de religie, știrbii, proștii frustrați etc.
Aceștia tind să voteze politicieni de îndată denunțați de membrii elitei cantilonare a fi populiști, extremiști de dreapta sau agenți ai Rusiei.
Practic societățile postmoderne occidentale sunt separate de o falie reprezentată de de efectul cantillon, societatea se împarte între cei care mulți care pierd de pe urma acestuia și aceia puțini care câștigă de pe urma emiterii de monedă fiduciară (includem aici și aparatul de propagandă, gâzii, mîndruții, cetepopeștii, glăvanii șamd dar și angajatul mediocru din corporație care știe în sinea lui că în afara corporației creierul formatat în format MS Excel nu are valoare de piață, mai precis tefeleii famelici cu trotinetă și pantaloni strânși pe pulpă pe care-i vedem alegând la 9:00 spre slujbă sau femelele sterpe care au ieșit de la office pentru a alerga patetic în jurul Herăstrăului). Deși este la rândul său un cantillonar de frunte, dl. Trump a fost printre primii care a recunoscut noua falie, este poate primul politician care a exploatat-o cu succes.
Dl. Trump a plătit cu sânge succesul electoral, sistemul a încercat de nenumărate ori să-l elimine prin intermediul legii penale sau, mai brutal, organizând diverse tentative de asasinat. Dar cum americanul de rând are arme, dl. Trump s-a impus, mai precis a fost impus de marea masă înarmată a votanților americani.
Cum știm deja, Potomacul nu e Dâmbovița, dl. Trump nu este dl. Georgescu și – poate singura chestiune importantă – spre deosebire de votanții domnului Trump, votanții domnului Georgescu nu sunt înarmați. Deși-mi pare destul de confuz în idei, marele merit al domnului Georgescu este legat de viziunea economică – adeseori mai clară și mai radicală decât cea a domnului Trump.
Căci dacă dl. Trump crede că poate porni economia tipărind și mai multă monedă calpă, dl. Georgescu știe că nu avem capitalism, dorește – pe cât am înțeles din discursul prolix și adeseori contradictoriu – reinventarea unei piețe libere populată de mici producători – un soi de distributism – adică un mare pas înainte față de economia fascistă dominată de corporațiile ineficiente care parazitează în prezent economia românească.
Dar, mai presus de toate, marele merit al domnului Georgescu este acela că a devoalat natura statului, ne-a arătat cu precizie cine ne sunt dușmanii, ne-a arătat că democrația este o iluzie, că realitatea românească înseamnă democrație controlată. Dl. Georgescu are meritul de a ne fi arătat că nu suntem liberi, nu mai putem să avem – fie din lașitate, fie din comoditate – iluzia libertății.
Unul dintre părinții fondatori ai SUA, Thomas Jefferson spunea că „Arborele libertății trebuie din când udat cu sângele patrioților și al tiranilor.”
Cum vedem, Thomas Jefferson era interesat de libertate, știa că arborele libertății și nu cel al democrației merită a fi stropit cu sânge. Și de aceea cred că noi toți, susținători sau nu ai domnului Georgescu, trebuie să ne reevaluăm situația, să înțelegem dacă mai suntem oameni liberi sau dacă, mai ales după recenta lovitură de stat, dl. Iohannis are supuși.
Autor: Ovidiu Tânjală
