Coalitie, DA!
Doar cu legea educatiei in varianta UDMR!
Presedintele UDMR Marko Bela a declarat, sambata, inaintea reuniunii Consiliului Consultativ al Presedintilor Organizatiilor Teritoriale (CCPOT) de la Targu Mures, ca atitudinea Uniunii in coalitie si in Parlament va depinde de reusita legii educatiei.
„In continuare pentru UDMR legea educatiei este o problema cheie si depinde atitudinea UDMR in cadrul coalitiei si, in general, in Parlament, depinde in mare masura de reusita acestei legi, si nu in exclusivitate, si nu numai in privinta dispozitiilor legate de drepturile minoritatilor, ci in general de continuarea reformei. Fiindca daca in aceasta perioada blocam reforma si nu mai continuam ceea ce am inceput, spre exemplu, in domeniul sanatatii, atunci trebuie sa-mi pun si eu intrebarea: De ce mai guvernam?”, a aratat Marko inaintea reuniunii CCPOT.
Potrivit acestuia, la reuniunea CCPOT de la Targu Mures se vor discuta atat probleme organizatorice de pregatire a sedintei Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU), programata pentru data de 11 decembrie, cat si situatia politica, activitatea coalitiei si activitatea Guvernului.
“Ne vom referi si la Legea educatiei, la legea salarizarii si la legea bugetului care urmeaza sa fie elaborata si transmisa cat mai repede Parlamentului. Deocamdata nu s-a rezolvat problema legii educatiei, in principiu bineinteles ca avem o decizie pozitiva din partea Curtii Constitutionale si trebuie sa continuam procedura de asumare a raspunderii, ceea ce inseamna ca intr-un termen relativ scurt vom putea sa avem o lege buna a educatiei, o lege care sa asigure reforma in acest domeniu”, a subliniat Marko.
In privinta reuniunii CCPOT, Marko a precizat ca aceasta este obligatorie inaintea organizarii CRU.
„Peste doua saptamani se va intruni CRU, la Targu Mures si discutam deciziile pe care le vom lua acolo. De exemplu, organizarea congresului UDMR la sfarsitul lunii februarie, desemnarea delegatilor pentru congres, fiindca deja in ianuarie-februarie in mod firesc fiecare organizatie teritoriala trebuie sa-si desemneze delegatii, ponderea si numarul delegatilor din fiecare judet”, a mai spus Marko Bela.