Cocotzatul de la Notre Dame
Numai Macron Jupiterianul, Merkel si Junker, omagiindu-l pe Marx in biserica, sunt niste lumini orbitoare.
Arzând, Notre Dame a luminat ce s-a stins…
Minunea ridicata de geniul crestinismului a fost cuprinsa de foc in vremuri de agonie crestina. Jur-imprejurul Catedralei, dar si de la un cap la altul al Occidentului, un pustiu comod si dereticat, ca vidul in zi de expozitie, ocupa locul in care se afla credinta in rosturile lumii. Misterul nascut, acum 2000 de ani, in Iudea romana, din executia umilitoare a unui delincvent minor si din invierea Lui neasemuita a cazut intre snoavele respinse de o lume atotcunoscatoare. Mai dureroasa, chiar, decit focul, cacofonia ce a urmat marelui dezastru de la Paris a masurat lipsa de onoare si confuzia vremurilor cu care am invatat sa ne mindrim.
Incepind cu Presedintele Macron, ctitor hiperactiv al unei Europe tehno- administrative post-orice, un amar de lume a vorbit strain si dinafara.
Cu un automatism suspect, toti au bifat si pomenit cultura, artefactele, Parisul si respectul pentru trecut. Suma acestor discursuri repetitive a descris regretul dupa un mol in faliment.
Nimeni n-a vrut sa patrunda in tristetea unei epoci de adinca defaimare, dispret si ostilitate fata de crestinism. Omagierea Catedralei a fost, cuvint cu cuvint un act de smerenie ipocrita. Mai dureroasa, chiar, decit focul, cacofonia ce a urmat marelui dezastru de la Paris a masurat lipsa de onoare si confuzia vremurilor cu care am invatat sa ne mindrim. Adevarul e ca personajele politice, media si culturale care fac acum elogiul Catedralei sint aceleasi figuri care practica, dintotdeauna, o lehamite groasa si un dispret subtire, la intilnirea cu orice urma de crestinism viu.
In plina Duminica a Pastelui Catolic, sute de crestini au fost ingropati sub bisericile demolate de sinucigasi cu bombe, in Sri Lanka. Salva de comunicate frigide emise la Berlin, Bruxelles si alte locuri s-a pus imediat in miscare. Mesajul discret ascuns sub clisee! Dar crestinii din Orientul Mijlociu, Africa si Asia au fost umiliti, prigoniti si ucisi, fara cea mai mica reactie de impotrivire a lumii bune occidentale, mult inainte de macelul din Sri Lanka si de focul de la Notre Dame. Orice alta minoritate are dreptul automat la compasiune si sustinere robusta. Cu exceptia crestinilor – pleava fara merit si surplus uman jenant pentru epoca. Ati vazut saptamanal , nenumarate campanii si demostratii de strada, cu celebritati, guverne si organizatii civile in centru. Dar numai si numai daca e vorba de: homosexuali, drepturile transgender, tratamentul Islamului, extinctia pitulicei de Sumatra, mersul plasticului pe ocean sau suspiciunea infinita de rasism. Nu ati vazut si nu veti vedea vreodata demostratii ale acelorasi in fata ambasadelor Pakistanului sau Nigeriei, state in care crestinii sint izgoniti, vinduti in robie sau ucisi zilnic. Onor liderii statelor occidentale si UE care-i si intrece isi expun dosul ori de cite ori crestini pakistanezi sint executati in fata propriilor copii, familii crestine sint ciopirtite in Nigeria sau loturi de crestini copti egipteni sint luate la cutit.E prea departe? Chiar daca am admite ca Elysee si Bundeskanzleramt fac o exceptie ecologica si se informeaza prin stafete, ramane realitatea mizera de acasa. Sub nasul laic si fara de miros al autoritatilor franceze, bisericile au ajuns poligon de defecare si loc predilect de vandalism scatologic. Intr-un fel care ramine inaccesibil doar intelectelor suficiente si sufletelor superficiale, drama de la Notre Dame spune ce am lasat sa se intimple si ce am facut propriei noastre culturi, in citeva sute de ani de aroganta egolatra.
La Nimes, altarul bisericii Notre Dame des Enfants a fost impodobit cu nepretuitele excremente ale unui protestatar progresist. La Paris, St. Sulpice a fost desfigurata. Numai in acest an, 60 de biserici franceze au fost atacate si pingarite in voie. Nevatamind minoritati sexuale sau migranti, nici unul din aceste acte scelerate nu a prins macar stirile cu corp mic si pagina uitata, in ziare. Guvernul francez, ocupat cu operatia Catering pentru Islam, si-a inchis, multumit, radarul. Dar ipocrizia celor ce isi fring manutzele in fata incendiului de la Notre Dame prezideaza asupra unui asasinat mai larg. Tot ce e valoare si filozofie crestina a fost dislocat, proscris si inlocuit in constiinta si educatia occidentala. Un ocean de minciuni si insulte a fost deversat, de la catedra, in mintea oricarei persoane bine educate civic si politic. Asa a ajuns lumea citita si influenta sa creada cu adevarat ca lumea crestina a fost si este o fabrica de rasism, violenta si supestitie. Isus a fost o manevra iudaica cu agenda anti-araba. Catedralele au fost ridicate de munca fortata a proletarilor medievali, Pascal? Un matematician promitator, rapus de misticism. Ioan Paul al II-lea: un reactionar polonez inglodat in obscurantism. Numai Macron Jupiterianul si Junker omagiindu-l pe Marx in biserica sint niste lumini orbitoare.
Faptele spun, asadar, care e adevarata scara de valori a celor ce omagiza oficial Notre Dame. Cei ce au descoperit brusc maretia pierduta a Catedralei sint, prin educatie si convingeri, incapabili sa vada in Notre Dame altceva decit o masina de absorbit turisti si generat incasari. Comentata si omagiata in acest fel, Notre Dame e o versiune greoaie a celeilalte embleme turistice a Parisului: Tour Eiffel – fierul de calcat decorticat, luat la poze de milioane turisti. Asa cum mantia lui St. Louis, salvata din focul zilei 15 aprilie 2019, e o varianta inferioara a tricoului lui Neymar – divinul de la PSG. Intr-un fel care ramine inaccesibil doar intelectelor suficiente si sufletelor superficiale, drama de la Notre Dame spune ce am lasat sa se intimple si ce am facut propriei noastre culturi, in citeva sute de ani de aroganta egolatra. Nu incape indoiala: sintem civilizatia cea mai vinovata de vandalism in raport cu ea insasi. Daca Notre Dame a ars, singura comparatie posibila duce la fapta cuiva care scapa un Rembrandt in acid. Capodopera poate fi restaurata dar nu va mai fi niciodata aceeasi. In plus, asa ceva nu se poate intimpla decit pe un fundal de nepasare sau cu un gest de rea credinta. E totuna.
Timpurile care au vazut Notre Dame arzind sint timpurile in care crestinismul insusi e o relicva condamnata la supravietuire muzeal-artistica. Azi, aceasta opera nimicitoare e aproape incheiata. Ea a inceput tot la Notre Dame, in 1793, cind apostolii revolutiei franceze si mentorii militantilor de astazi au jefuit Catedrala, i-au distrus statuile si au reconsacrat-o pentru a sarbatori doua festivaluri monstruoase: Cultul Ratiunii si Cultul Fiintei Supreme – amindoua celebrate in umbra ghilotinei. Am invatat, intre timp, ca … absolut tot ce nu e civilizatie europeana e mai sofisticat si mai valoros decit trecutul nostru. Nici macar miracolul ingineresc si arhitectural care a facut posibila, la 1160, cea mai uluitoare constructie a lumii, nu mai conteaza. Am uitat tot si n-am invatat nimic. Nu stim, de pilda, ca, la Paris, Chartres, York, Strasbourg, Koln sau Milano, catedralele au fost construite de oameni incredintati ca lucrarea va fi terminata cindva si ca nu o vor vedea in timpul vietii lor omenesti. Ceva fabulos trebuie sa fi mentinut daruirea acestei munci care a inghitit, la fiecare catedrala, doua sau trei sute de ani. Acest ceva se numeste comuniune prin credinta, a dat sensul unei lumi solidare care a nascut Europa si e, azi, in plina epoca a click-ului instant, complet pierdut. Macron si colegii lui globali de superbie ipocrita au observat catedrala arzind si au facut din ea un monument de utilitate politica si personala: Cocotzatul de pe Notre Dame.
Prima si singura, Europa reala a fost facuta de miinile si mintile care au ridicat Notre Dame, in sute de ani de munca fara oprire si ezitare. Acolo au fost incoronati regii Frantei si Angliei. Asa cum, de Craciunul anului 800, Charlemagne a ingenunchiat in catedrala Sfintul Petru, a primit coroana de imparat roman si a creeat Europa. Europa Catedralelor a fost Europa. Distrugerea de la Notre Dame ar trebui sa ne puna in fata propriei vechimi si a adevarurilor care ne-au nascut. Nu mai putem si nu mai stim pentru ca am dat tot ce am avut. Focul de la Notre Dame a fost mult mai rezervat decit incendiul care a carbonizat etica si cultura occidentala.
Comparatia cu 11 septembrie 2001 e măruntă dar reține ceva din simbolistica gravă a istoriei. Turla cazuta in flacari la Paris a fost pusa alaturi de turnurile doborite la New York. E mult spus. Turla de la Notre Dame s-a frint ca o jucarie, ca un os vechi intr-un trup rahitic. In fond, am asistat la o disparitie demult anuntata.
In 1904, Marcel Proust, evreu si niciodata un evlavios, publica in Le Figaro un eseu plin de repros pentru lumea care neglija activ si lasa in mizerie Notre Dame. Cu 70 de ani inaintea lui, Victor Hugo, nici macar un amic trecator al lui Isus, scria Cocosatul de la Notre Dame si striga in ajutorul Catedralei lasate uitarii. Ce au vazut ei atunci s-a adeverit azi. Macron si colegii lui globali de superbie ipocrita au observat catedrala arzind si au facut din ea un monument de utilitate politica si personala: Cocotzatul de pe Notre Dame. (un articol de Traian Ungureanu)
