Codul antidoping va intra in vigoare in 2009
Consiliul Fondator al Agentiei Mondiale Antidoping (WADA) a adoptat la Conferinta de la Madrid, noul Cod, care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2009, inlocuind astfel textul valabil de la inceputul anului 2004, informeaza AFP.
Cu exceptia unei obiectii a FIFA, referitoare la interdictia pentru orice sportiv suspendat de a se antrena cu echipa sa, Codul revizuit a fost aprobat. Punctul litigios al textului va face obiectul unui grup de lucru si al unui eventual amendament.
Revizuirea acestui document de aproximativ 80 de pagini s-a produs dupa un an si jumatate de discutii intre grupul de lucru al WADA insarcinat cu redactarea Codului si partenerii agentiei: guverne, federatii, comitete olimpice, agentii nationale antidoping, sportivi.
Procesul de revizuire a standardelor privind procedurile controalelor antidoping, activitatea laboratoarelor acreditate de WADA si autorizatiile de folosire in scop terapeutic este inca in curs si se va incheia in 2008.