Colonizarea statului român de către diverse grupuri de interese se derulează sub...

Colonizarea statului român de către diverse grupuri de interese se derulează sub ochii noștri!

0 68

„Patentul” nu este nou și, în anii postdecembriști, a fost folosit cu tupeu de cele mai diverse clientele. Intre acestea, prioritatea este deținută de partidele de la putere. Iată o mostră de „colonizare” aproape demnă de un manual de rele practici…
Până să fie înscăunat titular la Agricultura de către grupul lui Paul Stănescu, influentul secretar general al PSD cu interese de mare latifundiar, Florin Barbu a fost șeful Comisiei agrare din Camera Deputaților.
De pe această poziție, cel numit a operat ca o „cartiță” și a reușit să promoveze modificarea unor acte normative privitoare la Rezervația Naturală Delta Dunării, după interesele unor grupuri extrem de influente.
Parlamentul și Ministerul Agriculturii au impus o făcătură conform căreia „stuful” din Delta Dunării poate să fie asimilat ca „furaj” pentru animale, cu încălcarea oricăror norme agrozootehnice, și, prin urmare, poate fi recoltat ca de pe o „faneata” oarecare.
Pentru o așa găselniță „politico-juridică” au fost întocmite și proiecte cu finanțare europeană, avizate fără probleme de instituțiile statului, în valoare de cca. 5 milioane de euro.
Cele două firme implicate, ca din întâmplare, aparțin fiului lui Paul Stănescu, fără pic de experiență în domeniul exploatării stufului. Dispun doar de un angajat și au o cifra simbolică de afaceri…
Precum se știe, minciuna are picioare scurte! Aranjamentul sulfuros a iesit la iveală cu toate că „grupul” numit se bucură chiar de protecția titularului de la Agricultura, numit ca să slujească interese usor cuantificabile în domeniu.
Controalele de la APIA pentru „operațiunea stuful” sunt în plină desfășurare. Efectuate, de ochii lumii, chiar de Corpul de control al ministrului Agriculturii.
Concomitent, însa, o echipă de inspectori de la Parchetul European face verificări amănunțite exact pe același dosar… Neîndoielnic, cele câteva milioane de euro vanate de către pradatori nu vor putea fi sifonate și, destul de probabil, vor fi orientate catre proiecte cu adevărat eligibile și necesare pentru agricultura românească…
Dacă „dosarul Stuful” va fi dovedit ca un tertip neortodox de acces la fonduri europene nerambursabile, va îndrăzni Parchetul să cerceteze dedesubturile traficului de influență ce duc până la varful piramidei de putere din Statul român?

Toma Pirau

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.