Combaterea anti-românimului – trebuie să devină o componentă a politicii guvernamentale de dreapta!

Emil Cioran: 
„Pentru Ion Coja, în amintirea unei conversații revelatoare la Paris. Bien amicalement Cioran 28 august 1988”

Titlul acestor rânduri reproduce dedicația pe care mi-a făcut-o Emil Cioran pe cartea sa Ecartelement… Era în vara anului 1988, la Paris, l-am sunat și m-am prezentat ca purtătorul real al unui mesaj din partea prietenului său, Petre Țuțea. Ne-am întâlnit în Jardin de Luxembourg unde am peripatetizat câteva ceasuri, eu atrăgându-i atenția de la început că tot ce-i voi spune sunt ideile lui Petre Țuțea, al cărui emisar m-am declarat a fi! Nu mințeam. Nu exageram! Dar știam că în felul acesta îl voi face pe marele Cioran să fie atent la tot ce-i voi spune. Iar în orice i-aș fi spus se putea identifica amprenta „patriarhului de la Aiud”, cu care purtasem lungi discuții despre situația din România și din lumea largă!
Firește, discuția de la Paris a ajuns repede la situația din țară, Cioran căinând faptul că Ceaușescu nu mai este acel Ceaușescu care cu ani în urmă se bucurase de admirația Occidentului, de simpatiile presei libere. Mi-a spus că niciun om politic din Europa comunistă nu s-a bucurat de prețuirea pe care a avut-o la un moment dat Nicolae Ceaușescu în presa occidentală. Iar acum demolarea satelor și a bisericilor i se părea atât de absurdă! Bietul Cioran suferea pur și simplu „pe această temă”.
L-am liniștit explicându-i că sunt demolate satele părăsite, în care nu mai există copii să meargă la școală, iar bisericile care au fost demolate sunt numai câteva, nu foarte importante, care nu puteau fi salvate din rațiuni urbanistice. Cred că biserica Sfânta Vineri era la data aceea în picioare, ca și mânăstirea Văcărești. I-am povestit ce prefaceri se petrec în București, ce program de investiții este în derulare. I-am vorbit și despre Casa Poporului despre care știam bine că Nicolae Ceaușescu dăduse ordin să fie clădirea cea mai mare din lume! Și am încheiat cu întrebarea „cui credeți că le convine ce se întâmplă în România?!
În România se petrec lucruri importante, pe care propaganda oficială nu se pricepe să le pună în valoare! Petre Țuțea este foarte mulțumit de politica dusă de Ceaușescu. Spune că Ceaușescu merge pe urmele legionarilor, care au visat și ei la o Românie puternic industrializată, cu o populație de 40 de milioane de locuitori.”

Îmi pun și azi, ca și în urmă cu 33 de ani, întrebarea „ce l-a făcut pe Emil Cioran să folosească un termen atât de măgulitor pentru discuția avută cu mine?”  O „conversație revelatoare” nu-i de colo!
Concluzia la care am ajuns este că Cioran a fost sensibil la demonstrația pe care i-am făcut-o la un moment dat că noi, românii, suntem victima/ținta unei strategii anti-românești bine pusă la punct!
Ceaușescu nu este înjurat pentru politica sa comunistă, ci el deranjează pentru ce face pentru dezvoltarea României! Există structuri externe care sunt preocupate de sabotarea intereselor românești.
Există oameni care ies la pensie după ce o viață întreagă au lucrat în proiecte și activități anti-românești. Sediul primei instituții de acest fel s-a aflat în Viena, în anii interbelici, avându-i pe maghiari ca protagoniști. Dar nu e vroba numai de maghiari, e  vorba și de ruși, de evrei, de toți vecinii noștri, de germani… Stăpâneam bine acest subiect, îl discutasem deseori cu  Petre Țuțea, Simion Ghinea și alți prieteni, inclusiv cu frate-meu.

Cred că am fost convingător, căci la un moment dat Cioran a dezvoltat argumentația mea povestindu-mi discuția, conversația pe care a avusese cu o ziaristă americancă în urmă cu numai câteva zile: ziarista, evreică din New York, fusese în România, să cunoască țara care s-a abținut să ia parte la Holocaust. Aflase acest detaliu despre români și a vrut să afle cât mai multe. A petrecut câteva săptămâni în România, mersese la discuții cu evreii din Federație, cu oficiali români, s-a întors acasă și a scris câteva texte pozitive, încântate de cele văzute și aflate în România!
Surpriză mare! Deși era o ziaristă de succes, ale cărei texte erau cerute de marile cotidiene, de data aceasta nimeni nu a vrut să-i publice articolele despre România pe care o cunoscuse nemijlocit! Era prima oară când i se refuzau articolele!… Ajunsă la Paris l-a căutat pe Emil Cioran, despre care știa că este unul dintre cei mai înțelepți români, s-au întâlnit în același loc și l-a întrebat pe înțelept cum își explică unanimitatea refuzului întâmpinat de textele sale care vorbeau frumos despre țara ai cărei locuitori au refuzat să participe la holocaust! Cioran n-a știut ce explicație să-i dea, dar acum, după conversația cu mine, mi-a spus că ar fi știut ce explicație să-i dea: antiromânismul! Buna funcționare a acestuia în lumea largă.

„Conversația” cu Cioran mi-a folosit și mie: mi-a rămas în cap povestea cu ziarista americancă și am dezvoltat-o, am inclus-o în țesătura epică a trilogiei Șeitanii și a rezultat personajul Svetlana, evreica cu sentimente filo-române, personaj fără pereche în literatura română. Marcel Petrișor dixit…
De fapt, în Șeitanii sunt multe probleme politice abordate, dar principala cred că este întrebarea prin ce anume românii au stârnit anti-românismul celorlalți, nu puțini, care ne vor capul. Cu ce i-am deranjat? De ce ne poartă sâmbetele? Este o problemă vastă, cu un răspuns complex, nu încape în câteva pagini. Îi voi dedica mai multe, într-un serial viitor. Am considerat că problema este atât de importantă încât am înregistrat un ONG numit Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR, cu speranța să dezvolt o activitate direcționată pe această temă. Am publicat zeci de texte în acest sens, dar este nevoie și de alte activități, pe care eu nu am știut sau nu am putut să le dezvolt. Sper să devină o componentă a politicii guvernamentale combaterea anti-românimului. 

Statul evreu nu poate fi conceput fără o politică de combatere a anti-semitismului. Noi, românii, suntem în aceeași situație ca evreii. Trebuie să conștientizăm realitatea unor vaste strategii anti-românești și nevoia vitală de a le combate în mod eficient. Desigur, pentru început nu ar fi rău să raportăm anti-românismul la anti-semitism și să facem o comparație între cele două „maladii ale spiritului”, cum am numit eu anti-semitismul cu ani în urmă. Nu prea vom găsi asemănări în ceea ce privește cauzele care au generat cele două politici, cele două comportamente. Pe scurt, între ce ne putem reproșa noi românii și ce-și pot reproșa evreii nu prea există asemănare. Vom vedea.

Ion Coja

Share on Facebook

Tweet

Follow us