Comentariu AFP, Bugetul UE 2014-2020: Spectrul esecului bantuie cladirea CE

Comentariu AFP, Bugetul UE 2014-2020: Spectrul esecului bantuie cladirea CE

0 311
Summitul european pentru negocierea bugetului multianual 2014-2020, covocat joi la Bruxelles, se desfasoara sub auspiciile nefavorabile in conditiile in care Zona Euro nu a reusit sa deblocheze o noua transa de asistenta financiara pentru Grecia si fiecare tara continua sa isi promoveze interesele sale nationale, relateaza AFP.
In ajunul reuniunii sefilor de stat si de guvern, amenintarile de veto se multiplica, conturandu-se totodata limitele. "Taieri, taieri, taieri. Intreaga dezbatere se concentreaza pe reduceri. Nu se discuta despre calitatea de investitiilor", a declarat miercuri presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, intr-un discurs sustinut in fata Parlamentului European. Potrivit agentiei franceze, spectrul esecului bantuie cladirea Consiliului European de la Bruxelles, unde lideri din 27 de tari se intalnesc incepand de joi. Perspectiva esecului nu pare insa sa il ingrijoreze pe cancelarul german.
"Un nou summit european privind bugetul se poate face la inceputul anului 2013, in caz de esec", a declarat miercuri Angela Merkel. "Nu ar fi sfarsitul lumii, dar ce element nou ar putea facilita un acord", a raspuns un oficial european implicat in negocieri.
Din perspectiva CE, Europei ii lipseste vointa politica. Negocierile cu FMI pentru ajutorarea Greciei, amenintata cu falimentul, au esuat in noaptea de marti spre miercuri. In urma cu o saptamana au esuat, din cauza lipsei de fonduri, negocierile pentru un acord de continuare a finantarii programului de schimb universitar Erasmus, precum si a multor alte programe europene.
Guvernele cer reducerea cheltuielilor din bugetul european, finantate prin contributii nationale, pe motiv ca acestea impun eforturile bugetare care le reduc capacitatea de finantare. Din aceasta cauza, guvernele statelor membre au respins solicitarea de 1.047 miliarde euro facuta de Comisie pentru perioada 2014-202 iar presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a propus reducerea cu peste
75 miliarde euro. "Aceasta nu este o baza de negociere", a anuntat Franta. "Inacceptabil", a adaugat Spania. "Toata lumea este nemultumita, ceea ce inseamna ca nu suntem departe de un compromis", sustin colaboratorii lui Van Rompuy.
Presedintele UE va prezenta o noua propunere joi, inainte de deschiderea reuniunii la nivel inalt si dupa discutii purtate cu fiecare lider. "Se fac simulari si sunt studiate posibilitatile, dar nu s-a decis inca nimic", au explicat negociatorii europeni. Van Rompuy trebuie sa gaseasca o formula care sa permita depasirea "linilor rosii" stabilite de diferite parti.
Potrivit AFP, Barroso a articulat, miercuri, ingrijorarile cu privire taierile bugetare. "Ascultati glasul laureatilor Premiului Nobel pentru stiintei, al studentilor Erasmus, al antreprenorilor, al bancilor de alimente, al organizatiilor umanitare, al somerilor", i-a indemnat Barroso pe sefii de stat si de guvern. "Nu avem un leac miraculos. Trebuie sa facem alegeri dureroase", i-a raspuns un oficial european implicat in negocierile cu statele membre.
Reducerile ar trebui sa fie de ordinul a 100 de miliarde de euro, comparativ cu solicitarile Comisiei de a spera sa gaseasca un acord.
"Toata lumea trebuie sa fie de acord sa faca sacrificii", au insistat negociatorii. "Acest lucru se poate face daca exista vointa politica, dar acest lucru nu este evident", a adaugat unul dintre ei.
"Trebuie sa ajungem la un compromis, pentru ca Europa trebuie sa aiba un buget", a declarat miercuri presedintele francez Francois Hollande.  
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.