Comisie prefecturală pentru jocul „Balena albastră”
La nivelul Prefecturii judeţului Braşov a fost constituită o comisie în care fiecare instituţie sau organizaţie va explica tinerilor pericolele la care se expun accesând jocul presupus că a provocat deja mai multe victime în România.
La nivelul Prefecturii judeţului Braşov a fost constituită o comisie în care fiecare instituţie sau organizaţie va explica tinerilor pericolele la care se expun accesând jocul presupus că a provocat deja mai multe victime în România.
În şcolile braşovene, psihologii au început deja să le vorbească copiilor despre riscurile internetului, spune Anda Samson, psiholog la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, pentru a deschide o punte de comunicare cu ei.
Jocul „Balena albastră” se presupune că ar fi făcut o primă victimă la Braşov la începutul lunii martie, când un tânăr din Codlea a fost găsit spânzurat.
Apoi două tinere, una dintr-un centru de plasament din Codlea şi o altă elevă la Liceul din Râşnov l-ar fi accesat, din curiozitate. S-au speriat şi au renunţat să dea curs provocărilor pe care le presupune jocul, printre care automutilare, însingurare sau vizionare de clipuri de groază, trezirea în noapte la ore neobişnuite.
Tânăra din Râşnov susţine că după ce a şters aplicaţia, a primit mai multe telefoane de ameninţare. Cele două cazuri sunt în atenţia poliţiştilor si DIICOT; Inspectoratul Şcolar Judeţean şi-a instruit toţi şefii de unităţi de invatamant iar la nivelul Prefecturii a fost constituită o Comisie pentru combaterea consumului de droguri a elaborat un plan de acţiune şi pentru „Balena albastră”.
Specialiştii spun că un rol major în acest plan le revine părinţilor, ei sunt cei care trebuie să fie atenţie la orice modificare în comportamentul copiilor lor şi să-i încurajeze pe tineri să le mărturisească problemele cu care se confruntă.
Vifor Rotar