Competentele digitale, faza de evaluare
Un numar de 212.088 de elevi s-au inscris la proba de evaluare a competentelor digitale din cadrul primei sesiuni a examenului national de Bacalaureat, care va incepe luni. Ei sunt repartizati in 1.411 centre de examen.
Proba de evaluare a competentelor digitale va incepe luni, 19 aprilie, si se va incheia in 29 aprilie, potrivit calendarului de desfasurare a examenului de Bacalaureat.
Pana la data de 14 aprilie, 114 elevi au solicitat recunoasterea/ echivalarea probei, intrucat detin un certificat de competenta digitala ECDL, in conformitate cu normele stabilite de MECTS.
Proba D se desfasoara in laboratoarele de informatica din unitatile de invatamant liceal si presupune doua etape care cumuleaza maximum 90 de minute ca timp de lucru: rezolvarea unor sarcini de lucru referitoare la domeniul „mijloace moderne de comunicare. Reteaua Internet”, care va avea o durata de regula de 15 minute, dar nu poate depasi 30 minute, si rezolvarea unor sarcini de lucru din celelalte domenii de competenta prevazute in programa de bacalaureat, careia i se aloca restul timpului ramas pana la cele 90 de minute cat are proba, cumulat.
Candidatii vor avea de rezolvat aproximativ 16 – 17 itemi, ce vizeaza competente din urmatoarele domenii: „Concepte de baza privind sistemele de calcul”, „Utilizarea computerului si organizarea fisierelor/ sisteme de operare”, „Procesoare de texte”, „Procesoare de calcul tabelar”, „Prezentari”, „Baze de date” si „Mijloace moderne de comunicare. Reteaua Internet (HTML)”.
Rezultatul obtinut de fiecare candidat nu se exprima prin note sau prin calificativ admis/ respins, ci prin stabilirea nivelului de competenta in raport cu standardele europene recunoscute in domeniu. In functie de punctajul obtinut, se va stabili nivelul de competenta digitala a candidatului, dupa cum urmeaza: utilizator incepator (0 – 25 puncte), utilizator de nivel mediu (26 – 50 puncte), utilizator avansat (51 – 74 puncte) si utilizator experimentat (75 – 100 puncte). Rezultatele finale se comunica dupa ultima zi de examen. Un elev care nu se prezinta la probele orale poate participa la probele scrise, insa nu poate promova examenul de Bacalaureat, precizeaza MECTS.
Sursa: AGERPRES