Comunismul si-a etalat simbolurile la muzeu
Tinerii brasoveni care n-au cunoscut ororile epocii comuniste au ocazia de a vedea o transa din acele vremuri la Muzeul Casa Muresenilor. Acolo unde a fost vernisata ieri expozitia „Decembrie ’89 – Dupa 20 de ani”, o colectie de obiecte si fotografii care s-au impus de-a lungul vremii drept simboluri ale Epocii de Aur. Cravate de soim al patrei si de pionier, sticle de lapte lasate la cozile comuniste si caiete patate cu ceara lumanarilor la care invatau elevii atunci cand se lua curentul, toate au fost vernisate la muzeul brasovean. Vizitatorii mai pot vedea si usa unei celule de la inchisoarea de la Aiud, alaturi de o zeghe sau florile culese pe furis de Octav Bjoza in Insula Mare a Brailei, in timp ce isi ispasea condamnarea de detinut politic.
De astazi si pana vineri, luptatori anticomunisti vor rememora in scurte conferinte urgia traita in perioada comunista. Unul dintre ei, care va vorbi chiar astazi despre acele vremuri, este presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Octav Bjoza, in cadrul unui eveniment intitulat „Lectia de istorie”. Formatul didactic in care este gandita confesiunea fiecaruia dintre cei ce vor vorbi pe aceasta tema – Etelka Babes, vaduva eroului Liviu Babes, Florin Postolachi, ziarista Maria Petrascu sau Ioan Demi, unul dintre initiatorii la Brasov a evenimentelor din 21 Decembrie 1989 – nu va rapi nimic din valoarea de marurie despre cumplita perioada comunista.
Comunismul repovestit celor tineri risca, insa, sa rateze tocmai publicul pentru care a fost gandit de catre organizatori. Cum profesorii brasoveni au decis sa intre in vacanta cu o saptamana mai devreme, elevii si liceenii nu vor fi prezenti printre auditorii lectiilor de istoria comunismului trait pe viu. Un semn ca evenimentul nu va starni interesul pe care il merita din plin este slaba prezenta la vernisajul de ieri, unde autoritatile nu s-au sinchisit sa apara.
Vifor Rotar