Concurs de limba română pentru elevi din școli cu predare în limba maghiară!
Sute de elevi din şcolile cu predare exclusiv în limba maghiară din cinci judeţe şi-au testat vineri, la Miercurea Ciuc, cunoştințele de limba română. Organizatorii concursului ajuns la a XVI-ea ediție, consideră că evenimentul are rolul si de a întări dialogul interetnic, de a-i încuraja şi sprijini pe elevii maghiari să comunice cu concetatenii de aceeasi varsta, ca si in familiile interetnice, în limba oficială a statului. Sa nu omitem ca inca circa circa 400.000 de persoane fac parte din familii mixte din punct de vedere etnic…
Rezultatele provizorii ale ultimului recensământ populaţiei relevă faptul că, din totalul populaţiei stabile, (88,6%) s-au declarat români.
Populaţia de etnie maghiară a fost la recensământ de 1.238 mii persoane, reprezentând acelasi procent stabil de 6,5% din populaţia ţării, iar numărul celor care s-au declarat romi (atat romani, cat si maghiari, ori maghiarizati!) a fost de 619 mii persoane (3,2%).
Între alte etnii care au înregistrat un număr de persoane de peste 20 mii se situează următoarele grupuri etnice: ucraineni (51,7 mii persoane), germani (36,9 mii), turci (28,2 mii), ruşi – lipoveni (23,9 mii) şi tătari (20,5 mii persoane).
În profil teritorial, distribuţia populaţiei după etnie arată că ponderea populaţiei de etnie română este majoritară în Municipiul Bucureşti (96,6%) şi în 39 de judeţe (cu o pondere variind între 98,5% la Botoşani şi 52,6,% la Mureş), iar în 26 dintre acestea ponderea românilor este de peste 90%.
Persoanele de etnie romă reprezintă 3,2% din totalul populaţiei stabile, fiind repartizaţi relativ uniform în teritoriu, cu ponderi variind între 1,1% în judeţul Botoşani şi 8,8% în judeţul Mureş.
Romii se întâlnesc într-o proporţie relativ mai mare, de peste 6,0% din populaţia stabilă şi în judeţele Mures( 8,8%) , Sălaj (6,9%) şi Bihor (6,1%).
Pozitia „ghioceilor”, de jenanta slugarnicie a PSD fata de voturile UDMR care ki tine la putere
a condus la asemenea incredibile anomalii candin 25 de ni s-a ajuns ca
noua generatie de tineri maghiari din Romania sa
nu cunoasca DE LOC limba oficiala a tarii unde invata carte!Pur si simplu
un val de posturi radio si TV precum si zeci de ziare si reviste
folosesc exclusiv Limba Ungureasca!!! Cum este posibil un asemenea dispret?
De ce se permite la 6,5% din populatie sa ignore tot ce este romanesc?
Dragnea se lauda cu prietenia lui Orban!De ce nu-i spune STOP!?
Nu cred ca iau „ordine”… de la frica de a pierde puterea.
in lipsa voturilor UDMR…
In Canada,precis asa este!
Dar aia sunt mai nationalisti decat americanii…
In US, Canada si tarile occidentale din EU limba obligatorie de predare in scoala este limba oficiala a tarii respective. Minoritatile pot avea, la cerere, cursuri de invatare a limbii materne dar toate celelalte materii se predau obligatoriu in limba oficiala a tarii respective.
In US si Canada si evreii sant obligati sa folosesca limba oficiala in scolile lor evreiesti desi ei conduc si controleaza guvernele acestor tari.
Faptul ca dragnea si tariceanu le-au permis bozgorilor sa folosesca limba maghiara in scolile lor din ROMANIA denota imbecilitatea acestor tradatori care iau ordine de la tel aviv. Acesti imbecili au incalcat CONSTITUTIA si trebuie eliminati din viata politica